„Mamico, vreau inapoi in Romania”

Subtitlu

marți, 01 mai 2012, 09:44
7 MIN
 „Mamico, vreau inapoi in Romania”

Ionut are 18 ani si, de doi ani, locuieste intr-un apartament ce apartine unui centru de plasament din Iasi. Mai are linga el un frate de 6 ani, iar cele trei surori de 7, 12 si 14 ani locuiesc si ele intr-un centru de plasament. "Totul a inceput cind mama a plecat in Italia, acum trei ani. La inceput noi am ramas cu tatal, dupa care au intervenit problemele. Mama s-a certat cu tata, s-au despartit, tatal s-a mutat la bunica, iar noi am ramas in grija bunicii materne. Ea nu a mai putut sa ne tina, sa aiba grija de noi, si asa am venit in centru, in 2010", a povestit Ionut. Nu ii face placere sa isi creioneze trecutul. Chiar daca pare a fi depasit momentele dureroase, in glasul lui se ascund suferinta, furia si regretul fata de decizia mamei. "Mama ne-a mai vazut doar de sarbatori, cu tata am mai vorbit la telefon, ultima data de Craciun. Discutii in legatura cu plecarea noastra in Italia la mama au fost, dar asa… de abureala. Nici nu spune daca are pe cineva acolo. Totul a fost pe neasteptate, a plecat pentru constructia casei, dar noi ne descurcam oricum, asa cum eram. Putea sa ramina acasa", a adaugat Ionut. Rolul de a le explica fratilor mai mici ce se intimpla i-a revenit tot lui. "Ce sa fac? Daca mama nu a avut ocazia sa le explice, am facut-o eu. Sintem uniti de mici si tinem legatura, ma bucur macar ca mi-a ramas fratele aproape. As vrea sa imi caut si eu ceva de lucru, dupa ce termin scoala, sa fiu independent", a mai spus baiatul. Daca ar fi sa le dea un sfat parintilor care se gindesc sa plece in strainatate, acela ar fi: "Ginditi-va mai intii la copiii lor!, si dupa aceea sa actioneze conform planului; uneori te poti descurca si cu ce ai acasa deja", a incheiat tinarul. Psihologul centrului sustine ca Ionut era deja resemnat atunci cind ajunsese in centru. "Ei erau trecuti prin traume si aici in centru s-au mai linistit. Aparent s-au acomodat, dar frustrarea lor ramine acolo. O sa incercam o reintegrare in familie, dar, daca nu va fi posibil, atunci noi il vom sprijini pe adolescent sa fie independent. Doar el stie cit de greu i-a fost, copiii acestia mereu ne spun «habar nu aveti dumneavoastra cum e sa traiesti fara mama si tata»", a explicat Stefania Dulama, psihologul Centrului de Plasament "Veniamin Costache".

"Nu vreau sa stau cu mama"

Maria are 13 ani, iar de la virsta de doua saptamini a fost crescuta de bunica, fiind data in plasament familial. Tatal ei a fost arestat imediat dupa nasterea ei, iar mama ei a decis sa plece in alte orase din tara, iar mai apoi in Japonia, si din 2005 in Italia. La inceput, Maria vorbea o data la doua, trei zile cu mama ei la telefon. In ultimii ani insa, convorbirile s-au rarit la doua, trei saptamini, iar de vazut se vad o data pe an, in vacanta de vara, cind fata merge in Italia. Iar atunci Maria locuieste mai mult la matusa decit la mama. "Anul trecut am plins dupa mama, dar dupa aceea mi-a trecut. Oricum, nu as vrea sa stau cu mama. Stiu ca bunica are grija mai bine de mine", a spus fetita. "Nu s-au interesat nici unul de ea, abia daca ii mai trimite mama un pachet cu dulciuri. De dulciuri are ea nevoie? Eu nu am auzit-o pe mama ei sa ii spuna «te iubesc» vreodata, pe cind eu si ea ne spunem din ora in ora. Aste e inconstienta multora, ca pleaca sa le asigure un viitor, dar nu se mai uita pe mina cui isi lasa copilul. Ca nu toti copii au noroc, sa fie crescuti cu dragoste, cum am crescut-o eu pe fata", a spus bunica fetitei.

Nu s-a adaptat in Italia

Andreea are 9 ani si, spre deosebire de alti copii, ea a plecat cu toata familia in Italia anul trecut. A invatat in semestrul al II-lea acolo la o scoala, dar dupa citeva luni s-a intors in tara, iar acum este in evidenta Asociatiei "Alternative Sociale". "Pentru mine a fost greu. Intelegeam limba, dar colegii erau rai, vorbeau urit cu mine. Se luau de mine, ca nu eram de acolo. Si notele erau asa si asa, nu mari. Aici e mai frumos la scoala, profesorii sint mai buni, i-am spus mamei ca vreau sa ma intoc. Si prefer sa ramin aici, nu as mai pleca", a povestit fetita. Zimbeste, insa mai mult din politete, pare ca ii este rusine sa povesteasca prin ce a trecut in Italia. Fiind de etnie roma, acest lucru nu a trecut neobservat. Din contra, a fost motivul pentru care copiii au batjocorit-o. "I-a fost greu, saraca, pentru ca acolo invata intr-o clasa din asta de copii mai buni, iar ea nu a fost acceptata de la inceput. Am luat-o si plingind de acolo, pentru ca o facusera colegii proasta, iar profesorul aprobase chiar. Pina nu am inceput eu sa tip ca se face discriminare, nu au lasat-o in pace. Dupa aceea si-a facut si prieteni, dar nu s-a adaptat, a vrut sa ne intoarcem acasa", a explicat Mihaela, mama fetitei. Femeia sustine ca nici macar ea nu a reusit sa isi gaseasca locul in Italia. "Am plecat cu sotul si cu cealalta fetita de doi ani. Am vrut sa le fac un viitor mai bun copiilor mei, dar mi-a parut rau ca am plecat din tara mea. Am ajuns sa o duc mai rau acolo, decit acasa", a marturisit femeia.

"Eu vreau sa ma intorc"

Robert are 15 ani, iar Cristina, sora lui, are 19 ani. Si ei sint in evidenta Asociatiei "Alternative Sociale". Parintii lor au plecat in Italia in anul 2002, iar ei au ramas in grija bunicii. "Au plecat pentru ca aveau nevoie de bani, pe atunci copiii avea 5 si 9 ani; mi-a venit foarte greu sa ii cresc, nu aveam nici masina de spalat pe atunci. Copiii au tinut legatura strins cu parintii lor, iar apoi, cind a dat si baiatul la scoala. S-au dus si copiii pentru doi ani in Italia", a povestit bunica adolescentilor. Apoi, copiii s-au intors in tara, pentru ca aici se facea mai multa carte. Acum, baiatul are de gind sa dea la liceu in Italia, iar sora lui doreste sa dea la facultate in Iasi. "Eu vreau sa ma intorc, mai stau si cu parintii, am prieteni multi si acolo. Am gasit un liceu bun, dupa aceea probabil ca voi veni in tara, ca vor si parintii sa se intoarca, dar nu stiu exact cind, sa termine intii casa", a spus Robert. Sora lui sustine insa ca nu si-ar dori sa se intoarca in Italia. "Nu vreau sa ma duc acolo, era bine si acolo, stateam cu parintii, dar nu ma puteam adapta la modul lor de viata, nici sarbatorile nu erau la fel. La scoala mi-a trebuit cam un an sa imi fac prieteni, grupurile erau formate deja, eu nici nu stiam bine limba, am facut pregatire ca sa o invat. Iar atunci cind parintii ne-au intrebat daca vrem sau nu sa mai raminem, noi am spus ca vrem sa ne intoarcem in tara, a mentionat Cristina. In Italia va merge doar in vacante deocamdata", spune ea. Daca ar fi sa ofere un sfat parintilor care se gindesc sa isi ia copiii cu ei in strainatate, Robert le-ar spune "sa se gindeasca bine: copiii trebuie sa aiba prieteni, sa stie limba".

14.228 de "euroorfani"

Potrivit Centrului Judetean de Resurse si Asistenta Educationala, un studiu a evidentiat faptul ca la sfirsitul anului 2011 existau in sistemul de invatamint iesean 14.228 de copii care aveau cel putin un parinte plecat in strainatate. "Erau 7.600 de copii din mediul rural si 6.628 din mediul urban. Dintre cei 14.228 de elevi, 1.604 erau prescolari, 4.122 erau in ciclul primar, 4.844 in gimnaziua, iar 3.658 la liceu", a declarat Manuela Vlasie, presedintele Centrului. Desi sint peste 14.200 de copii cu parinti plecati in strainatate, la primariile din judet se stie doar de 5.043 dintre ei, pentru ca parintii nu isi raporteaza plecarea, desi legea ii obliga. Astfel, in evidenta Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) sint doar cei 5.043 de copii, dintre care 4.983 sint in grija rudelor de pina la gradul IV, iar 60 au necesitat protecsie speciala. "Doi copii au fost dati in asistenta maternala, 12 au ajuns in centrele de plasament, 33 in plasament familial la rude, iar 13 copii sint in grija unor persoane neinrudite. Virstele copiilor se incadreaza in general de la sub un an pina la 17 ani; noi spunem ca este o cifra mica cea de 60 de copii care au necesitat protectie speciala", a declarat Niculina Karacsony, directorul adjunct al DGASPC.

"Copiii remigranti", un nou fenomen social

Fenomenul Italia a inceput in anul 2005, atunci cind tot mai multi romani au plecat din tara pentru a cistiga mai multi bani. "Migratia pentru munca, pe linga consecintele pozitive, are si consecinte negative de natura sociala si psihologica asupra copiilor ramasi singuri acasa. Copiii remigranti, care au fost trimisi acasa dupa ce au petrecut o perioada alaturii de parinti in strainatate, reprezinta un nou fenomen cu care lucram in ultima vreme. Problemele identificate sint sentimentul de esec, abandon, pierderea prietenilor, pot aparea depresii si insuccese scolare. Parintii care au hotarit sa isi trimita copiii inapoi acasa ar trebui sa-si reevalueze hotarirea. Iar pregatirea copiilor, comunicarea cu acestia pe perioada separarii de parinti, urmarirea lor ca scolari si identificarea unor persoane de incredere care sa-i supravegheze pe perioada in care parintele e plecat ar trebuie sa fie prioritati pentru aceste familii", a precizat Catalin Luca, directorul Asociatiei "Alternative Sociale". In aceasta perioada, Asociatia "Alternative Sociale" desfasoara proiectul Aprofundarea cunostintelor despre fenomenul Singur Acasa, oferirea de servicii directe pentru copiii remigranti din judetul Iasi, finantat de Fundazione L’Alberto della Vita ONLUS. "Copiii remigranti vor primi servicii de asistenta psihosociala si sprijin material pentru depasirea situatiei de criza in care se afla, ei vor participa la activitati recreativ-educative. Proiectul isi propune reintegrarea copiilor remigranti si cresterea capacitatii comunitatilor de a se ocupa in mod eficient de problemele cu care acestia se confrunta", a conchis Oana Amazilitei, psiholog in cadrul Asociatiei "Alternative Sociale".

Comentarii