Pictorul Adrian Piticariu planuieste sa lanseze o colectie inedita de bijuterii (FOTO)

vineri, 28 decembrie 2012, 16:27
4 MIN
 Pictorul Adrian Piticariu planuieste sa lanseze o colectie inedita de bijuterii (FOTO)

„O sa lansez si eu poate o colectie de bijuterii si de accesorii – care se pot pune in niste curele, in niste genti pentru femei – si niste nasturi mai deosebiti. Am mai multe in plan, dar trebuie sa vedem si in functie de hainele care o sa fie. O sa colaborez cu un designer vestimentar din Iasi, dar nu dau acum nume. Oricum, o sa fie niste bijuterii din sticla, cu insertii din aur. Nu prea sunt acum pe piata, dar pot sa fie, la noi. In 2013, prin primavara, sper sa lansam, chiar cu o prezentare de moda, avand in vedere ca vreau sa colaborez cu un designer vestimentar", a mentionat artistul.

Intr-o perioada dificila pentru piata de arta, pictorul iesean razbate si isi extinde domeniul de interes in zona de fashion, adresandu-se tot iubitorilor de frumos cu posibilitati financiare, fara a se indeparta insa de la crezul sau artistic. „Chiar daca e un vitraliu, un mozaic, o scrumiera, o veioza, un platou decorativ sau o bijuterie, eu le privesc pe fiecare ca pe un obiect de arta", sustine Adrian Piticariu.

O afacere de nisa

In prezent insa, artistul primeste cele mai multe solicitari pentru vitralii si compozitii in mozaic, indeosebi din partea bisericilor, din mai multe orase ale tarii. Inainte de a se resimti criza economica, comenzile erau mai ales pentru case ale medicilor, avocatilor sau ale directorilor de institutii. „Un «boom» al pietei a fost in 2008, pana in 2009. Atunci lucram mai mult pentru case, pentru zona religioasa nu prea. Acum lucrari mari le avem din partea bisericilor. Este un business cam de nisa si cred ca e ceva care o sa fie intotdeauna cautat. Si nu prea este concurenta, in tara fiind numai doua-trei firme care lucreaza in mozaic. Mai sunt artisti care fac doi-trei metri de mozaic pe an, dar eu ma refer la lucrari ample. Noi (prin atelierul pe care artistul il are la Tehnopolis – n.r.) putem face in jur de 15 metri patrati de mozaic religios pe luna, iar vitralii pana la 20-30 de metri patrati. Depinde si de complexitate, ca poti sa  lucrezi si o luna doar la un metru patrat. Oricum, eu merg pe calitate si nu pe cantitate", a precizat Adrian Piticariu.

In aceasta perioada, s-au diminuat solicitarile pentru lucrari realizate in sticla si mozaic, insa preturile au coborat nesemnificativ, deoarece costurile cu materialele, majoritatea aduse din Italia si Germania, sunt foarte ridicate. „Nu prea poti sa modifici pretul pentru mozaic, pentru ca materialele sunt foarte scumpe, ca sa nu mai spun manopera, care presupune multa migala, mai ales la chipuri. Mozaicul de Murano poate sa coste 500 de euro pe metru patrat. Pentru vitraliul cu cristale sidefate, care e foarte cautat, un metru patrat poate sa plece de la 500 de euro si sa ajunga pana la 900-1.000 de euro cu TVA inclus. Iar metrul patrat de sticla Murano placata cu platina ajunge si la 1.500 de euro", a explicat Piticariu.

Tablouri cu sticla sau insertii de mozaic

Pentru obiectele decorative, cum ar fi scrumiere, platouri si diverse vase, dar si pentru tablouri foloseste, de asemenea, sticla placata cu aur de 24 k, pe care o produce, dupa o tehnologie proprie, in atelierul pentru vitralii pe care il are la Vatra Dornei. Cele mai multe dintre obiectele de arta realizate pot fi considearte de lux, nu numai din prisma pretului, ci si a faptului ca sunt personalizate. „Ideea e ca facem orice fel de obiecte pe care le gandesc eu. La final le si semnez. Sunt niste obiecte unicat, de arta", sustine Piticariu.

Artistul in varsta de 31 de ani nu a renuntat insa sa picteze tablouri, chiar daca pentru acestea sunt mai putini cumparatori, dar are o alta abordare in ceea ce priveste tehnicile si materialele folosite. „Marea majoritate ma stiu ca sunt pictor in primul rand. Dar un tablou nu trebuie neaparat sa-l pictezi in ulei. Eu am facut tablouri cu sticla sau care au anumite zone cu insertii de mozaic. Pana la urma, nu e doar pictura in ulei. Eu intotdeauna am incercat sa fiu mai diferit, sunt deschis spre ceva nou. In privinta vanzarii tablourilor, nu ca nu sunt de interes, dar e foarte important cum le prezinti. E un principiu gresit din start sa organizezi o expozitie ca sa vinzi, pentru ca oricum nu se vinde in ziua de azi. Daca ceri 10.000 de lei pe un tablou, cine ti-l cumpara? N-as putea sa spun care a fost cel mai scump tablou al meu… Cel mai ieftin e 500 de euro, sa zicem", arata Adrian Piticariu.

Comentarii