Puci la Prefectura

Subtitlu

miercuri, 20 februarie 2008, 23:25
7 MIN
 Puci la Prefectura

De aproape un an se tot zvonea despre schimbarea prefectului si de relatia sa proasta cu Relu Fenechiu. Cind zvonurile tocmai incetasera, decizia a fost totusi luata, surprinzind pe toata lumea. Cine va fi noul prefect? Ccine sint papusarii politici ai noii mutari? Ce spun liderii politici ieseni? 

 

Scaunul de prefect din Casa Patrata pare a fi blestemat. Desi, teoretic, functia de prefect este una pur administrativa, interesele politice macina orice stabilitate la virful Prefecturii. La nici un an si jumatate de la numire, prefectul Nicusor Paduraru a fost inlocuit din functie ieri printr-o decizie a Guvernului. La schimb cu fotoliul de prefect, lui Paduraru i s-a acordat o functie la nivel central, fara ca reprezentantii Ministerului Internelor sa stie exact despre ce e vorba.

"Domnul Paduraru va fi promovat in aparatul central al Ministerului Internelor si Reformei Administrative (MIRA) pe o functie de conducere, probabil ca director general. Il apreciem foarte mult, credem ca ar lucra foarte bine la nivel central si merita sa accepte aceasta functie in cadrul MIRA", a precizat secretarul de stat Victor Paul Dobre.

Noul prefect interimar numit de Guvern este Marius Bodea, cel care, pina ieri, a indeplinit functia de subprefect. Atit Paduraru, cit si Bodea au fost membri in PNL, dar si-au prezentat demisia din partid la numirea in functie. "Schimbarile efective din functii se vor produce zilele acestea. Nu s-a facut nici o numire pentru functia de subprefect. Se va lua o decizie in perioada urmatoare", a completat Dobre.

Schimbarile din Casa Patrata au generat reactii dure la adresa PNL din partea liderilor politici PD-L si PSD. Acestia sustin ca grupurile de interese din interiorul PNL au decis schimbarea prefectului. In plus, apropierea alegerilor ar fi facut necesara pentru PNL aducerea in fruntea judetului a unui prefect mai "supus" politic si mai putin imprevizibil ca Paduraru.

Paduraru era la instruire

Desi zvonuri privind inlocuirea lui Paduraru din functie au fost lansate inca de anul trecut, hotarirea Guvernului de ieri i-a luat prin surprindere pe reprezentantii Prefecturii. Autoritatile centrale au decis ieri sec "incetarea exercitarii de catre Nicusor Paduraru a atributiilor functiei publice de prefect al judetului Iasi". Schimbarea prefectului a fost facuta aproape "pe sest". Proiectul de hotarire privind eliberarea din functie a lui Paduraru nu s-a aflat pe ordinea de zi a sedintei de Guvern. Totodata, schimbarea a fost facuta in lipsa prefectului, trimis la o instruire la Bacau.

Paduraru fusese numit in functie pe 20 septembrie in locul lui Radu Prisacaru, inculpat intr-un dosar penal sub acuzatia de luare de mita. Practic, Paduraru a exercitat atributiile de prefect timp de doar 17 luni.

"In mod oficial nu am auzit nimic. Domnul prefect impreuna cu domnul subprefect Bodea sint de la inceputul acestei saptamini la o specializare pe probleme de situatii de urgenta la Bacau. Insa nimic nu este exclus. In calitatea pe care o avem de inalti functionari publici sintem supusi mobilitatii, iar Guvernul poate decide in orice moment schimbarea din functie", spunea ieri la amiaza subprefectul Vasile Etcu, inainte de comunicarea hotaririi de Guvern.

Nici prefectul insusi nu era mai dumirit. La prinz, cind a raspuns ultima oara la telefon reporterilor "Ziarului de Iasi", prefectul Paduraru a apreciat ca un simplu zvon informatia schimbarii sale din functie. "De nu stiu cind tot aud in fiecare saptamina ca voi fi schimbat. Mie nu mi-a spus nimeni nimic in privinta asta. Nu am ce comenta pina nu voi primi o instiintare oficiala", a spus Paduraru.

Ulterior, telefonul prefectului a sunat in gol, fara ca acesta sa mai raspunda. Nici Bodea, noul prefect interimar, nu a mai raspuns la telefon dupa confirmarea schimbarii din functie a lui Paduraru. "Este decizia Guvernului si noi o respectam", s-a limitat sa spuna purtatorul de cuvint al Prefecturii, Emanoil Arhip.

Cine e magarul?

Reprezentantii Prefecturii au mai afirmat ca Paduraru a plecat ieri de la Bacau spre Bucuresti, fiind chemat la discutii in cadrul MIRA. Fostul sef al Prefecturii urmeaza sa decida daca, in calitatea sa de inalt functionar public, va accepta functia de conducere in cadrul MIRA sau daca se va intoarce in viata politica. Paduraru a fost pina la numirea in functia de prefect liderul consilierilor judeteni PNL in cadrul Consiliului Judetean Iasi.

In decursul ultimelor luni au existat numeroase zvonuri legate de debarcarea sa. Aceasta cu atit mai mult cu cit numirea sa in functie a fost doar o solutie conjuncturala, de criza, gasita de PNL dupa arestarea lui Prisacaru. Totodata, relatiile reci dintre Paduraru si liderul filialei judetene a PNL, deputatul Relu Fenechiu, nu au reprezentat un secret pentru nimeni. Paduraru a afirmat in numeroase rinduri ca mandatul sau este strict apolitic, chiar daca provenea din rindurile PNL.

Mai mult, in urma cu sase luni, Paduraru l-a concediat din functia de sef de cabinet al prefectului pe finul deputatului Fenechiu, Valerian Salavastru, un membru de partid foarte activ politic. "Pe nimeni nu l-a nascut mama lui cu o anumita functie, ci l-a nascut ca om, si evident va veni o zi in care altcineva va prelua comunicarea privind destinele judetului. Am acasa o fotografie cu un magar pe care o sa o fac cadou cind termin mandatul, celor care merita", a afirmat Paduraru in urma cu citeva luni.

"Bodea, unul din copiii de suflet ai lui Fenechiu"

Liderii ieseni ai partidelor politice sustin ca Paduraru este victima jocurilor de culise din interiorul PNL. "Este in mod evident o reglare de conturi in interiorul PNL Iasi. Pentru mine, PNL Iasi nu mai este o organizatie politica, ci urmareste doar interese materiale, de profit. Probabil ca pe ultima suta de metri de guvernare mai au actiuni de facut, iar fostul prefect i-a incurcat. De citeva luni se discuta si se incearca schimbarea lui Paduraru. Toate aceste discutii au fost legate de interese ale echipei Fenechiu. Bodea este unul din copiii de suflet ai deputatului Fenechiu. Va executa orice sarcina care i se traseaza de la partid", a declarat ieri senatorul PD-L, Dan Carlan.

Nici liderii PSD Iasi nu vad cu ochi buni schimbarea lui Paduraru. "Este o decizie ciudata, cu doua – trei luni inainte de alegeri sa schimbi un prefect interimar cu alt interimar. Paduraru este un om echilibrat, care si-a asumat responsabilitatile de prefect si nu a incercat sa urmareasca interesele altora. Probabil se doreste un prefect care sa faca mai mult pentru partid. Imi este teama ca noul prefect sa nu fie subordonat politic. Probabil ca Paduraru a fost schimbat pentru ca nu a servit grupurile de interese. Este o schimbare brutala", a precizat primarul Gheorghe Nichita, liderul filialei judetene a PSD.

Contactat telefonic, deputatul liberal Relu Fenechiu nu a dorit sa comenteze decizia de inlocuire a prefectului, rezumindu-se la a trimite un comunicat de presa. "Prestatia de pina acum a domnului Marius Bodea denota profesionalism si il recomanda pe deplin pentru functia obtinuta. Sint convins ca la nivel administrativ si institutional colaborarea noastra va avea cele mai bune efecte pentru cetateni si comunitate. Il felicit pe Marius Bodea pentru proaspata sa numire in functia de prefect", se arata in comunicatul trimis de Fenechiu.

Iasul a avut sase prefecti in sapte ani

De la reinfiintarea Prefecturii, in 1992, si pina in 2000, pe scaunul de prefect au stat doar trei oameni: Dan Gilea, Lucian Flaiser si Florin Vitan. Din 2001, a inceput seria neagra a anului si prefectului. Practic, in sapte ani s-au schimbat sase prefecti. Astfel, in 2001 a fost numit in functia de prefect Corneliu Rusu Banu, care in urma unor declaratii considerate discriminatorii la adresa minoritatii rome si a unor declaratii riscante referitoare la activitatea SRI si-a pierdut postul.

In 2002 in fruntea Prefecturii a ajuns omul de afaceri Neculai Apostol, care si-a dat demisia dupa doar 10 luni, invocind faptul ca ar suferi de "boala lui Calache". La acea data, s-a comentat intens pe marginea relatiilor proaste dintre Apostol si seful sau pe linie politica, senatorul PSD Ion Solcanu. Urmatorul prefect numit, Ioan Avarvarei, si-a prezentat si el demisia in 2004, invocind de asemenea probleme de sanatate.

Urmatorul prefect a fost Spiridon Cretu, tot membru al PSD, care a rezistat in functie pina in noiembrie 2004, cind alegerile au fost cistigate de Alianta PNL-PD. La inceputul anului 2005, a fost numit prefect din rindul membrilor PNL, Radu Prisacaru. Acesta a fost acuzat de luare de mita si trimis in judecata in vara lui 2006, iar in locul sau a fost numit ca prefect interimar Nicusor Paduraru. Acesta a fost schimbat ieri din functie cu fostul subprefect interimar Marius Bodea.

Cine este noul prefect

Marius Bodea, fost membru PNL, a fost numit de Guvern la inceputul lunii mai a anului trecut in functia de subprefect. La acea data, Bodea ocupa functia de director al Oficiului pentru Protectia Consumatorilor Iasi. Acesta a mai lucrat ca broker la TGH Investment  SA Iasi, ca economist la Grup Colas, dar si ca reprezentat de vinzari pe zona Moldovei in cadrul Lafarge.

Bodea a absolvit in 1994 Liceul "C. Negruzzi", profilul Matematica-Fizica, iar in 1999 a finalizat cursurile Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor, specializarea "Management", din cadrul Universitatii "Al.I. Cuza". Este masterand in cadrul aceleiasi facultati in "Managementul Resurselor Umane" si a urmat o serie de perfectionari in tara si strainatate. Mai mult, de la sfirsitul anului trecut, Bodea urmeaza cursurile Institutului National de Administratie (INA) pentru a deveni inalt functionar public.

Comentarii