300 de nemteni asteapta sa devina actionari Fondul „Proprietatea” va fi operational in 2006

miercuri, 26 octombrie 2005, 23:00
2 MIN
 300 de nemteni asteapta sa devina actionari Fondul „Proprietatea” va fi operational in 2006

Peste 300 de nemteni asteapta sa devina actionari la Fondul „Proprietatea”,
ce urmeaza sa fie infiintat in curind. La inceputul acestei saptamini,
reprezentantii Prefecturii Neamt au predat comisiei centrale a Autoritatii
Nationale pentru Restituirea Proprietatilor 323 de dosare de despagubire in
baza Legii 10, primite pina la data de 22 iulie, data la care a intrat in
vigoare Legea 247/2005. „Pina la data de 22 iulie, au fost primite 323 de
dosare prin care nemtenii solicita despagubiri pentru imobile nationalizate.
Toate dosarele constituite in baza fostei Legi 10 au fost trimise, in aceasta
saptamina, comisiei centrale a Autoritatii Nationale pentru Restituirea
Proprietatilor, aceasta urmind sa evalueze fiecare dosar, conform
standardelor internationale de evaluare, apoi sa emita deciziile de
despagubire si, implicit, titlurile de despagubire pentru fostii proprietari”, a
declarat Ilie Petre, jurist in cadrul Prefecturii Neamt. Ilie Petre a mai amintit
faptul ca dosarele realizate in baza Legii 247/2005 vor fi solutionate in
maximum zece zile de la emiterea deciziei de despagubire.
Guvernul va aproba in perioada urmatoare o hotarire privind regimul
Fondului „Proprietatea”, care va fi organizat sub forma unei societati pe
actiuni. Fondul „Proprietatea”, destinat despagubirii proprietarilor ale caror
locuinte nationalizate nu pot fi retrocedate in natura, va fi constituit din
actiuni la aproximativ o suta de societati, printre care Banca Comerciala
Romana, Casa de Economii si Consemnatiuni, Petrom, Electrica, Distrigaz,
Romtelecom, Caile Ferate Romane, Tarom si Alro, precum si din creantele
Romaniei fata de 14 state. Actiunile incluse in acest fond vor insuma
aproximativ 4,5 miliarde de euro. In primul semestru al anului viitor, va fi
desemnat cistigatorul licitatiei pentru administrarea Fondului „Proprietatea”,
actiunile acestui fond urmind sa fie listate pe Bursa incepind din mai – iunie
2006.
Fondul „Proprietatea” intentioneaza sa ii despagubeasca pe proprietarii
imobilelor rechizitionate abuziv intre anii 1945-1989. Pagubitii vor primi
titluri de proprietate de la Ministerul de Finante. Prin aceste titluri, fostii
proprietari vor deveni actionari la firmele pe care Guvernul le-a introdus in
acest fond. Pretul unei actiuni la Fondul „Proprietatea” urmeaza sa fie de 1
RON (10.000 de lei vechi). Autoritatea Nationala pentru Restituirea
Proprietatilor a inceput sa primeasca titlurile de valoare nominala emise de
Ministerul Finantelor care nu au fost, pina acum, valorificate. Dupa ce
autoritatea va primi de la Ministerul Economiei lista persoanelor care au
subscris la oferta de capital, aceasta va emite titlurile de despagubire, ce
vor intra in posesia proprietarilor pina la sfirsitul acestui an. Pina la finele
acestui an, proprietarii deposedati abuziv vor avea actiunile, pe hirtie, si vor
cunoaste valoarea acestuia. Prima licitatie pentru desemnarea unui
manager al Fondului se va realiza in februarie 2006. (Alex NISTOR)

Comentarii