Arme pentru tineri

vineri, 25 aprilie 2003, 23:00
2 MIN
 Arme pentru tineri

Ministerul de Interne a elaborat, recent, un proiect de lege care reglementaza regimul armelor si munitiilor. Proiectul contine mai multe elemente de noutate, fata de normele stabilite prin Legea 17/1996. Intre aceste elemente de noutate se afla si acela care prevede ca pe linga diplomati, martori protejati, demnitari, sefi ai unor institutii financiar bancare, pot detine arme de foc si tinerii de peste 21 de ani.
„Daca se va adopta acest proiect de lege, in momentul in care facem referire la expertiza psihologica in urma careia se va elibera permisul de port arma, trebuie facute anumite mentiuni. Expertiza, asa cum este prevazuta in noile reglementari, nu permite specialistului sa se pronunte cu siguranta asupra subiectului. Dupa doar citeva teste efectuate asupra acestuia nu se poate garanta ca persoana in cauza este apta sa foloseasca o astfel de arma. Caracterul unui om este deosebit de complex si tot timpul in schimbare, deci oricind pot aparea schimbari majore de comportament, mai ales in situatii critice. Nu se poate spune cu certitudine ca un om aflat intr-o situatie extrema nu va genera o tragedie regretabila, mai ales cind este vorba de tineri. Acestia au o personalitate in formare, ce poate prezenta nesiguranta, fara a lua in calcul teribilismul caracteristic virstei. Este foarte dificil pentru un psiholog sa aprecieze dupa doar citeva intilniri cu o persoana ca aceasta este capabila sa realizeze ca poarta asupra sa o arma. Din acest punct de vedere, sint de parere ca expertiza ar trebui sa cuprinda o serie de teste mult mai variate si mai complexe, astfel incit sa dea posibilitatea psihologului sa fie cit mai sigur in momentul in care isi asuma responsabilitatea eliberarii unui permis de port arma”, declara Elena Bujor, medic psihiatru, sef al Laboratorului de Sanatate Mintala Roman.
Romascanii nu considera justificata libertatea ca tinerii sa detina arme, tentatia unor modele ale raului, teribilismul si imaturitatea putind avea consecinte din cele mai grave. „Am 22 de ani si, prin specificul serviciului pe care il efectuez, pot afirma cu certitudine ca ma aflu intr-un continuu pericol. Am zilnic asupra mea sume mari de bani si, avind in vedere ca orasul este mic, acest lucru se afla foarte repede si nu se stie ce idei le pot veni unora. Dar, in acelasi timp, incerc sa-mi inchipui o discoteca plina de oameni, dintre care majoritatea cu arme asupra lor. Realizati singuri ce se poate intimpla in cazul unor conflicte, care se pot isca oricind si din orice motive, care si asa genereaza tragedii uneori. Cred ca daca s-ar intimpla acest lucru, politia ar avea foarte mult de lucru”, afirma Iulian P., agent de vinzari. (A.T.)

Comentarii