Baza NATO la Spitalul Vechi

vineri, 20 iunie 2003, 23:00
2 MIN
 Baza NATO la Spitalul Vechi

Mutarea sectiei Psihiatrie din Spitalul Vechi intr-o alta locatie, necunoscuta
pina in acest moment, a creat confuzie si printre pacientii internati aici.
Dupa ce au citit in presa locala articole care faceau cunoscut faptul ca
sectia de Psihiatrie trebuie mutata, pacientii cu boli mintale au inceput sa-si
inchipuie tot felul de scenarii despre modul in care va arata noul spatiu in
care vor fi amplasati. Mai mult decit atit, bolnavii cred ca trebuie sa se
mute din Spitalul Vechi pentru ca, in locul acestuia, va fi infiintata o baza a
NATO. Unii, cu vederi mai largi, considera ca sectia va adaposti, in curind,
un hotel de lux. „Toata aceasta incertitudine despre locul in care vom fi
mutati a creat panica printre bolnavi si apartinatori. Ingrijorarea i-a
determinat pe multi dintre pacienti sa faca tot felul de scenarii despre ce va
fi construit aici, dupa plecarea lor. Unii au mers chiar pina a crede ca
«doamna doctor va cumpara spitalul, pentru ca nu este foarte scump». Ei
inca spera ca se va gasi o solutie astfel incit sa ramina internati in acest
spatiu. In mintea lor, salvarea ar trebui sa vina de la mine prin cumpararea
spitalului”, ne-a declarat doctor Cleopata Andries, doctor in psihiatrie, sefa
sectiei Psihiatrie a Spitalului Municipal Roman.
O parte dintre bolnavi cred ca vor fi mutati intr-o cladire care va avea forma
unui brad. Altii, care, probabil, spera la o viata mai buna, chiar luxoasa, isi
inchipuie ca noul spatiu va avea amenajat un teren de tenis si o piscina.
Mai grav este faptul ca aceste ingrijorari au determinat ca, de fiecare data
cind un pacient este externat, sa intrebe medicul daca atunci cind se va
intoarce ii va mai gasi acolo. Aceasta ingrijorarea domneste si in sufletele
si mintile apartinatorilor care nu stiu daca la urmatoarea vizita isi vor mai
gasi rudele internate in sectia din Spitalul Vechi. „Cind externez un pacient,
de fiecare data sint intrebata «Daca mai vin, eu unde va gasesc?». Eu sper
ca organizatorii de sanatate care se ocupa de aceasta problema vor gasi o
solutie efiecinta si viabila pentru sectia Psihiatrie”, a mai precizat doctor
Cleopatra Andries.
Ingrijorarea si teama pe care o traiesc pacientii de la Psihiatrie nu fac
altceva decit sa formeze, in mintea lor afectata de boala, scenarii optimiste,
indraznete sau chiar inovative despre locul unde vor fi mutati si despre
cauzele care au dus la aceasta schimbare radicala a cursului vietii lor.
(Claudia MATEI)

Comentarii