„Bine ati venit la Roman!”

Avind in vedere ca gara este cartea de vizita a orasului si prima impresie este aceea care conteaza, oricine stationeaza la o cafea in gara noastra are ce vedea si admira. Trei baruri de diverse categorii, care nu duc lipsa de clienti la nici o ora din zi si noapte, de obicei dintre cei fideli, care, uneori, mai au si conturi de reglat, pentru ca nu se feresc sa isi spele rufele in public. Ciinii „feroviari” sint in numar acceptabil, denotind faptul ca noi, romascanii, iubim animalele. Cersetorii de diferite virste si etnii pazesc treptele garii, ca niste veritabile statui, dar culmea, vorbitoare, apelind la generozitatea fiecarui trecator, poate o sa-i dea careva un ban de-o piine. Mozaicul turnat de nu foarte multa vreme iti fuge de sub picioare, dupa fiecare zi aparind din ce in ce mai multe goluri pe terasament. Dar se fac lucrari, dovada facind-o mormanele de materiale de constructii care abia astepta sa fie puse la treaba. Si deoarece era foarte multa liniste, un barman s-a gindit sa il lase pe Adrian Copilu’ Minune sa spuna el ce are pe suflet.
Singura oaza verde din oras
Odata cu topirea zapezii, parcul romascan isi etaleaza frumusetile, in asteptarea de vizitatori, care, dupa luni de iarna, ce, parca, nu avea de gind sa se termine, isi vor petrece, poate, timpul liber in singurul loc din oras in care poti spune ca te afli cit de cit in mijlocul naturii. De sub stratul de zapada ies sticle din care s-au consumat diferite bauturi sau diferite obiecte cu felurite intrebuintari. Micul restaurant amplasat chiar la intrare nu mai serveste gustari calde dupa cum este afisat, deoarece, probabil, a dat faliment, lacatul mare de pe usa indicind acest lucru. Bancile nu au fost iertate, nici de zapada, nici de romascani, putine dintre ele fiind complete. Cele patru amfore care se aflau in jurul fintinii arteziene nu au facut fata cantitatii imense de zapada. Sint la pamint si asteapta sa fie reasezate. S-au imputinat si arborii, care, oricum, erau in numar prea mare, deci vara asta va fi mai putina umbra. Masa Tacerii, o reproducere atit de reusita dupa Brincusi, care a ascultat multe taine, contrar denumirii, a ramas fara doua piese.
Singurele care au rezistat si continua sa stea neclintiti in fata vicisitudinilor trecerii timpului, si nu numai, sint busturile celebrilor scriitori. Asta, probabil, pentru ca nu si-au gasit inca intrebuintare, desi nu se stie care cititor pasionat, de Cosbuc, de exemplu, nu va dori sa isi decoreze locuinta cu bustul acestuia din urma. (A.T.)