De la sapa, la strip-tease pe dolari

Doua tinere de 25 si 23 de ani, care au trait toata viata lor intr-un sat de pe linga Roman, s-au hotarit sa cistige un ban, plecind ca dansatoare undeva, prin Cipru. Pentru o jumatate de an, ele si-au aratat nurii cipriotilor, pentru care au fost si dame de companie si protagoniste de "private-dance" si dansatoare la bara. Multumite de cistig si de viata pe care au dus-o acolo, fetele vor sa plece din nou. Ele au acceptat sa-si istoriseasca aventura reporterilor "Monitorului", cu conditia sa ramina in anonimat. Drept pentru care tinerele vor purta, in cele ce urmeaza, cite un pseudonim.
Fara nici un fel de jena, atit Cati cit si Corina spun ca nu le-a fost deloc greu sa practice, pentru o jumatate de an, o cu totul alta meserie decit cea cu care se obisnuisera linga talpa casei. De fapt, la locul de bastina nici nu prea aveau ce presta, tinind cont ca nu se straduisera sa faca cine stie ce scoala: Cati n-a rabdat sa-si toace coatele pe bancile scolii mai mult de noua clase, iar Corina dupa ce a absolvit 10 clase a mai facut doi ani de scoala complementara, specializindu-se in cizmarie. "Am vrut sa fac croitorie, dar nu mai erau locuri acolo, asa ca am zis ca-i buna si cizmaria", spune Corina, sorbind tacticos cafeaua din cescuta tinuta pretentios, cu degetul mic ridicat. Cati, insa, n-a pierdut timpul degeaba. Si-a asigurat inca de tinara urmasii, trintind doi copii cu unul din fii satului pe care l-a iubit nebuneste pe vremea cind era "tinara si nestiutoare" si facea naveta la oras. Intr-o buna zi, le-au cazut fetelor ochii pe anunturile din ziar, prin care agentii neaose de impresariat artistic cautau dansatoare pentru strainataturi. Si s-au hotarit. "M-am saturat sa tot prasesc cu ziua", spune Cati. "De dansat stiam foarte bine sa dansez, ca vorba aia, la discoteca ce altceva poti invata? Am zis sa incerc, doar n-o sa fie cine stie ce. I-am spus prietenului meu ce vreau sa fac si nici nu a vrut sa auda. Ne-am certat si gata. Apoi au inceput parintii cu gura, ca unde ma duc, ce fac, cum o sa traiesc. Pina la urma am plecat, fara sa tin cont de zbieretele parintilor. Cati nu crede in lacrimi", spune Cati. Pentru Corina lucrurile au stat mult mai simplu. Si-a lasat copiii frumusel la mama ei si pe-aci ti-e drumul! Amindoua spun ca marele lor noroc a fost sa dea peste o agentie serioasa, care le-a trimis cu avionul direct in Cipru. Calatoria care le-a dus spre marea aventura li s-a parut fetelor extraordinar de palpitanta. Si cum sa nu fie atita vreme cit cea mai mare inaltime de la care privisera lumea pina atunci, a fost cea a glugilor de coceni pe care stateau cind caruta le ducea de la muncile cimpului, inapoi spre casa. Privind albastrul inaltimilor, tinerele pline de sperante spun ca au uitat vremurile in care coada sapelor era de-acum lustruita de palmele lor batatorite. Locul acestora a fost luat, nu peste prea mult timp, de barele lucioase infipte in scenele barurilor cipriote.
"Preferam private-dance-ul"
Dupa aterizare, fetele povestesc ca au fost intimpinate de "boss", care, amabil, le-a intrebat inainte de a le caza daca nu doresc cite ceva de-ale gurii dupa lunga calatorie. "Ne-a cazat intr-un apartament unde aveam toate conditiile, apa calda la orice ora, baie, tot confortul", precizeaza Corina, care toata viata ei si-a spalat trupul putintel cam implinit in ligheanul din batatura. Saptamina care a urmat a fost pentru cele doua un timp de rodaj, ca sa zicem asa, in care pe linga faptul ca li s-au facut analize, au fost duse de boss pe la cabaret, ca sa vada cum danseaza celelalte fete. Miscarile languroase, dezbracatul provocator si harnasamentul de cabaret nu au constituit vreo problema pentru tinerele pline de entuziasm. Inceputul n-a fost deloc greu. "Faceam toplez (topless-n.r.), dansam la bara in sutien si bikini, si mai puneau barbatii bani la chilot. Cel mai mult ne convine sa facem privat-dance. Ne chema cite un client in separeu, dansam pentru el si cistigam separat pe linga salariu. In plus, primeam si 10% din consumatie", povesteste Cati. Si ca sa nu existe nici o indoiala in privinta moralitatii satencelor ajunse dansatoare de cabaret, Corina ne asigura: "Nu aveam voie sa plecam cu clientii. Patronul raspundea de noi si nu vroia sa aiba probleme. Dar puteam sa fim dame de companie", sustine ea. Mai mult, fetele spun ca pentru aceasta ocupatie iti trebuie ceva talent, unde mai pui ca trebuie sa faci si conversatie si nu pe romaneste, ci in engleza. "N-a fost o problema, engleza am invatat-o imediat. Mai o vorba, mai un gest, un semn si ne intelegeam. In plus, alcoolul facea «lipeala». Ne chema clientul la el la masa, ne ruga sa comandam ce vrem ca sa putem avea o conversatie cit mai placuta. Cu cit era mai scumpa bautura pe care o comandam era cu atit mai bine, pentru ca noi primeam 10% din costul ei. Dar in sticla ni se aducea suc, nu alcool, ca ca daca beam alcool ne imbatam si nu mai puteam vorbi ori dansa bete", spun fetele, stingind cu sirg tigarile in scrumiera adusa din Cipru in casa lor de bastina.
"Ma simteam mult mai libera acolo"
Cati si Corina de abia asteapta sa treaca inca doua saptamini, dupa care vor pleca din nou in Cipru. Ele spun ca au dus o viata mult mai buna acolo si cistigau destui bani cu munca putina. "Salariul era de 600 de dolari din care firma care ne-a trimis oprea 10%. Dar la salariu ni se adauga 10% din consumatia pe care o faceam cu clientii si comisionul pentru privat-dance. Munceam o zi si cu banii de pe o zi imi cumparam mincare si tot ce aveam nevoie pentru o saptamina! Am dus o viata mult mai buna acolo! Simteam ca sint libera, iar viata era mai ieftina ca aici", povesteste Cati.
Corina are chiar ginduri de casatorie cu un cipriot, care "trebuie sa ma accepte asa cum sint, daca ma vrea. Stie de unde m-a luat si o sa-mi iau si copiii acolo", ne asigura ea. Stiu amindoua ca, odata ce ai nurii bine dezvoltati si misti frumos din toate cele, ti se iarta si engleza de balta si lipsa de scoala, ba chiar si cele citeva kilograme in plus care le-au mai implinit trupurile lor sanatoase de femei de la talpa satului.
Nu le mai pasa ce zic satenii, ce cred neamurile si ce sint nevoite sa faca pentru o viata la care nu s-au asteptat pina acum. Nici nu se gindesc sa renunte. "Plecam cu siguranta. Si avem noroc de firma asta de impresariat artistic, ca nu e una din alea…", concluzioneaza ele. In rest, zica lumea ce-o sa vrea! (M.R.)