Elicopter pentru bolnavi

duminică, 07 aprilie 2002, 23:00
2 MIN
 Elicopter pentru bolnavi

Directorul Casei Judetene de Asigurari de Sanatate (CJAS) Neamt, doctor Ioan Lazar, afirma ca, pentru transportul in regim de urgenta al bolnavilor la spitalele iesene, ar fi indicata achizitionarea unui elicopter. "Am avut o intilnire cu directorii caselor de asigurari din Botosani, Suceava, Iasi, Vaslui si Bacau si am discutat oportunitatea pastrarii transportului aerian pentru cazurile deosebit de grave. Elicopterul care este in dotarea aviatiei utilitare de la Iasi zboara in jur de 20 de ore pe luna, iar norma este de 40 de ore pentru a putea fi folosit de spitalele din judetele Moldovei. Mai trebuie sa discut cu directorii de spitale si serviciul de ambulanta pentru a face niste calcule deoarece acest serviciu este benefic in cazurile extreme. Anul trecut, au fost doua cazuri grave, bolnavii fiind salvati prin deplasarea lor urgenta la Iasi. O ora de zbor costa 650 de USD", a declarat Ioan Lazar.
El afirma ca decizia mentinerii elicopterului trebuie luata de seful serviciului de ambulanta – care are experienta si stie ce bolnav poate rezista si nu moare pe drum pina la Iasi – si de directorul de spital sau seful de garda. "Daca am avea voie sa facem investitii si sa cumparam unul sau doua elicoptere, cele sase case de asigurari ar plati 150.000 de dolari pentru un elicopter, bani ce s-ar amortiza foarte repede. Acest elicopter este inchiriat si, daca activitatea nu i se va justifica, va fi preluat de Bucuresti", a declarat Ioan Lazar. El a spus ca in situatia in care elicopterul ar fi al Casei, costurile ar fi mult mai mici decit in prezent. (M.R.)

Comentarii