Feriti-va de canicula!

vineri, 21 iunie 2002, 23:00
2 MIN
 Feriti-va de canicula!

Temperaturile caniculare din aceste zile pot provoca insolatii sau accidente vasculare celor care ignora masurile de precautie sau care au suferinte ce cresc riscul producerii unor accidente. Meteorologii au prognozat cresteri ale temperaturii de pina la 40 de grade pentru urmatoarele trei zile, motiv pentru care medicii isi fac datoria sa ne avertizeze sa fim mai precauti si sa respectam anumite reguli de combatere a caniculei. "Fata de alti ani, in mod surprinzator, am fost mai putin solicitati in ultimile zile, ceea ce demonstreaza ca romascanii si-au luat masurile de siguranta de natura a nu face insolatii sau a nu fi victimile unor accidente vasculare. Trebuie sa reamintim ca in aceste zile caniculare, se impune evitarea plimbarilor la ore nepotrivite, in toiul zile, fara a avea capul acoperit sau cu imbracaminte mult prea calduroasa. Persoanele cu un risc crescut – hipertensivii, oamenii in virsta, cei care sufera de angina pectorala, obezii, copiii, trebuie sa consume mai multe lichide, sa evite iesirile in timpul orelor cu temperaturi foarte ridicate, sau daca o faca, sa fie insotite", a declarat doctor Victor Firastrau, medic specialist cardiolog.
Mentionam faptul ca, in ultimile doua zile, in toata tara s-au inregistrat accidente provocate de canicula, cele mai grave fiind la Iasi si Cluj. Din cele 10 persoane care s-au adresat serviciului de urgenta la Iasi, doua au avut tulburari cardiace, iar un copil in virsta de 13 ani si-a pierdut viata. La Cluj, o femeie si-a pierdut cunostinta din cauza caldurii: a cazut in mijlocul strazii si, in urma loviturii la cap, a decedat. (C.B.)

Comentarii