Mai multi bani pentru medicamente

vineri, 14 septembrie 2001, 23:00
1 MIN
 Mai multi bani pentru medicamente

Majoritatea farmaciilor romascane nu au epuizat fondurile, desi au trecut doar doua saptamini de cind a inceput eliberarea retetelor gratuite si compensate. In zona Romanului numarul bolnavilor cronici, care necesita medicamente de peste un milion de lei lunar, este foarte ridicat si in continua crestere. Cu toate acestea, in luna septembrie numai farmaciile din zonele mai accesibile au fost luate cu asalt de bolnavi.
Pentru ca fondurile scazute au creat panica in rindul bolnavilor, multi au mers la medicul de familie unde au solicitat eliberarea mai multor retete intr-o singura luna. Pentru a evita acest fenomen, medicii au anuntat ca bolnavii cronici nu pot solicita, lunar, decit o singura reteta.
Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Neamt a impartit banii alocati farmaciilor pentru eliberarea medicamente gratuite si compensate, astfel incit, pentru lunile de iarna, fondurile sa fie suficiente. "Ca si in celelalte luni, noi am epuizat banii mai repede decit alte farmacii. Incepind cu luna octombrie, cind incidenta bolilor este mai mare, fondurile destinate eliberarii retetelor in regim gratuit si compensat se vor dubla", a declarat farmacista Stela Pislaru-Bontas.
Chiar daca o mare parte din asigurati s-au resemnat cu insuficienta fondurilor, banii dati pentru medicamentele compensate sint foarte putini in comparatie cu necesitatile si solicitarile locuitorilor din Roman. (Claudia MATEI)

Comentarii