Zeci de bolnavi psihic ajung la Bisericani

marți, 17 iunie 2003, 23:00
2 MIN
 Zeci de bolnavi psihic ajung la Bisericani

In ultima perioada se inregistreaza o crestere ingrijoratoare a numarului de
bolnavi de tuberculoza pulmonara. Numai de la sectia de Psihiatrie,
saptaminal, cel putin un pacient este trimis pentru internare la Spitalul de
TBC de la Bisericani. La fel de grav este faptul ca o parte dinte acesti
pacienti, afectati si de TBC, sint cunoscuti ca fiind agresivi. Pentru
efectuarea radiografiilor este necesara transportarea acestor bolnavi, cu
Salvarea, la Radiologie, in cadrul Spitalului Nou. „Numarul bolnavilor de
TBC creste ingrijorator. In fiecare saptamina solicitam internarea la
Bisericani a unu sau chiar doi pacienti din sectie. Pina la mutarea sectiei de
Radiologie, pentru efectuarea investigatiilor, ii duceam pe pacientii agitati
in brate. Acum, sintem nevoiti sa apelam la salvare pentru transportul lor.
Starea lor ne obliga sa trimitem un insotitor, care sa asigure transportul. In
plus, ca sa ii putem imobiliza, ii invelim intr-un cearceaf, care simuleaza o
camasa de forta, care sa nu puna in pericol siguranta celor din jur”, ne-a
declarat doctor Cleopatra Andries, doctor in Psihiatrie, sefa sectiei
Psihiatrie a Spitalului Municipal Roman.
Pericolul la care sint supusi cei din jurul acestor pacienti, bolnavi de TBC,
este foarte mare, bacilul Koch fiind usor transmisibil. Dupa aparitia fiecarui
pacient bolnav, cadrele medicale trebuie sa asigure dezinfectia spatiului.
De asemenea, in urma transportului pacientilor cu Salvarea, masina
necesita o operatie de dezinfectie, astfel incit boala sa nu fie transmisa si la
alti pacienti. „Sectia noastra este cea care inregistreaza cel mai mare
numar de pacienti care sint trimisi la Bisericani. Acolo, ei au un pavilion
special amenajat, in care pot sa primeasca ingrijirile medicale necesare.
Pacientii nostri sint predispusi la imbolnavirea de TBC si pentru ca multi
dintre ei nu au discernamint si nu respecta normele elementare de igiena”,
a mai precizat medicul primar Cleopatra Andries. (Claudia MATEI)

Comentarii