Semafor in Pacurari, la Scoala „Petru Poni”

duminică, 14 august 2011, 21:45
1 MIN
 Semafor in Pacurari, la Scoala „Petru Poni”

Sefii Primariei sustin ca in aceasta saptamina urmeaza sa fie facute probele la echipamentele montate la intersectia din zona Scolii "Petru Poni". "Corpurile de semafor au fost montate. Cred ca in cursul acestei saptamini le vom putea pune in functiune", a precizat Mihai Chirica, directorul tehnic si de investitii al Primariei.

El a mai spus ca este posibil ca activitatea de semaforizare a intersectiilor din municipiu sa fie suspendata o perioada. "Avem proiectul de management al traficului. Prin acel proiect schimbam toate semafoarele din oras si semaforizam alte intersectii. Nu stiu daca vom continua sa mai semaforizam acum sau vom astepta sa implementam acel proiect european", a explicat Chirica.

Sistemul de management al traficului presupune o investitie totala estimata de 91,5 milioane lei. Proiectul prevede in principal monitorizarea a 90 de intersectii si dirijarea traficului prin acestea in functie de cele mai aglomerate directii de mers. Concret, culorile de la semafoare vor fi aprinse la comanda unui server pentru a fluidiza traficul. In toate intersectiile vor fi montate camere video, senzori.

Proiectul ar urma sa fie depus spre finantare in aceasta saptamina. Investitiile ar urma sa fie implementate in termen de 24 de luni.
 

Comentarii