Primaria Falticeni, bastionul neregulilor

luni, 16 august 1999, 23:00
6 MIN
 Primaria Falticeni, bastionul neregulilor

Dupa circa trei saptamini de lucru, Comisia de control instituita prin Ordinul prefectului nr. 349 din 20 iulie a.c. a finalizat raportul referitor la activitatea Primariei si a Consiliului Local al municipiului Falticeni. Comisia a avut in componenta trei reprezentanti ai Prefecturii, Marin Popescu – sef serviciu la Directia controlul legalitatii actelor si contencios administrativ, Florin Sinescu si Corneliu Radianov din cadrul Directiei coordonarea serviciilor publice descentralizate, doi reprezentanti ai Consiliului Judetean, Mircea Hariton – director adjunct si Nicolae Bompa – sef serviciu, respectiv un reprezentant al Directiei Generale a Finantelor Publice, pe nume Traian Chifan – sef serviciu buget. Controlul a fost efectuat ca urmare a sesizarilor scrise si orale ale unui numar de 5 consilieri locali, Vasile Sburlea, Constantin Pintilie, Dan Dascalu, Dandu Steciuc si Gh. Artenie. Comisia a verificat timp de o saptamina, in perioada 21-28 iulie a.c., actele administrative emise de primar si Consiliul Local si a audiat, pe linga capii administratiei locale, salariati din aparatul propriu al Primariei care s-au considerat victime ale abuzurilor comise de primar.
"Primarul a manifestat dispret fata de continutul si esenta dispozitiilor legale"
Inca din start, raportul precizeaza ca, pe tot timpul perioadei in care s-a exercitat controlul, a existat o atmosfera deosebit de tensionata intre primar si viceprimar, primar si o parte dintre salariati, primar si unii consilieri "pe fondul unor grave neintelegeri cu aspecte sicanatorii si conotatii conflictuale cu insinuari mai mult sau mai putin principiale".
"Relatiile normale, specifice unei activitati constructive in domeniul administratiei publice s-au deteriorat, datorita tendintelor tot mai acute atit ale primarului cit si ale unor consilieri, prilejuite de depasirea competentelor lor in solutionarea unor probleme de interes local, manifestind totodata o atitudine de incalcare, nesocotire si chiar de dispret fata de continutul si esenta dispozitiilor legale. In acest sens, ca o trasatura generala, s-a constatat ca au existat numeroase cazuri in care primarul a ignorat rolul si atributiile Consiliului Local si pe de alta parte comisia de invatamint s-a investit cu atributii executive", se spune in raport. Comisia a considerat ca declaratiile de presa ale unor consilieri facute pe parcursul derularii controlului au daunat scopului esential al actiunii, "in conditiile in care afirmatiile s-au facut cu rea credinta, in totala necunostinta de cauza, de diversiune si intimidare". Membrii comisiei s-au aratat surprinsi de atitudinea primarului Arteni, care in nota explicativa a scris ca Prefectura si-a depasit competenta, prin ordonarea actiunii de control.
Salariatii Primariei, tinta abuzurilor primarului Arteni
Verificarile au scos in evidenta o sumedenie de nereguli. Astfel, s-a constatat ca circa un sfert din dispozitiile emise de Costica Arteni in acest an sint ilegale. Mai exact, din cele 161 de dispozitii emise pina la data controlului, 39 nu indeplinesc cerintele prevazute de lege. Interesant este faptul ca majoritatea dispozitiilor ilegale vizeaza salariati ai Primariei, concret, sanctiuni disciplinare, desfacerea contractelor de munca si schimbarea unilaterala a locului de munca si a felului muncii "fara consimtamintul salariatilor, demonstrind caracterul abuziv al acestor masuri, in evidenta contraditie cu dispozitiile Codului Muncii". Membrii comisiei de control au stabilit ca dispozitiile de sanctionare si de desfacere a contractelor de munca sint lovite de nulitate absoluta, datorita faptului ca nu s-a dat posibilitatea persoanelor sanctionate sa formuleze apararile ce se impun prin note explicative, afectind grav stabilitatea in munca, in sensul prevederilor art. 19 din Codul Muncii". Comisia a recomandat celor nedreptatiti sa se adreseze instantei de judecata. Organizarea concursurilor pentru ocuparea unor posturi in Primarie s-a facut de asemenea fara respectarea prevederilor legale. Raportul da ca exemplu concursul pentru ocuparea functiei de consilier juridic, concurs care s-a desfasurat in absenta unui specialist cu pregatire juridica superioara de la Prefectura sau Consiliul Judetean, si in absenta secretarului comisiei de incadrare si promovare din Primarie. De asemenea, la proba orala, reprezentantul Prefecturii nu a mai fost invitat sa participe. In plus, corectarea tezelor s-a facut dupa 5 zile de la desfasurarea concursului, "ceea ce creeaza suspiciuni".
"Tinind seama de contextul in care a fost organizat si s-a desfasurat concursul pentru ocuparea postului de consilier juridic, in mod evident acesta poate fi anulat", se spune in raportul comisiei care recomanda contracandidatului sa se adreseze instantei de judecata.
Organigrama Primariei prezinta deficiente
Deficiente s-au constatat si in adoptarea Organigramei Primariei si a unitatilor subordonate Consiliului Local. Statul de functii pentru cele trei muzee din Falticeni nu a fost supus aprobarii deliberativului, incalcindu-se prevederile Legii administratiei publice locale.
"Carnetele de munca ale salariatilor nu sint operate la zi, iar promovarile si cuantumul salariilor acordate conform Legii 154/’98 consideram ca nu s-au facut in conformitate cu dispozitiile legale in materie, mai ales cele de trecere a persoanelor in trepte superioare de salarizare, fiind necesara a fi sesizata Comisia Suceava a Curtii de Conturi si eventual Directia de Munca, care au deplina competenta pentru a verifica aspectele sesizate". Raportul confirma reclamatiile cu privire la efectuarea unor plati nelegale pentru salarii, respectiv plata chenzinei I pe luna iulie a.c. Comisia a stabilit ca "nu se puteau efectua plati in luna iulie, fara a se plati obligatiile catre buget pentru platile efectuate pentru salarii in luna iunie a.c.".
Drept urmare s-a propus blocarea de catre DGFP a conturilor deschise la Trezoreria Falticeni, pentru cheltuieli de personal, pina la plata obligatiilor catre buget, pe luna iunie a.c.
Unii dintre consilierii reclamanti au fost gasiti cu "musca pe caciula"
Controlul hotaririlor adoptate de Consiliul Local a relevat faptul ca o parte dintre ele au fost luate cu depasirea atributiilor, iar in cazul uneia s-au urmarit interese personale. Este vorba de HCL nr. 31 din 21 iunie ’99, privind modificarea incadrarii unor terenuri in zonele de impozitare". Potrivit rezultatului verificarilor, modificarea incadrarii terenurilor din intravilanul municipiului a fost facuta in interesele personale ale unor cetateni, inclusiv ale unor consilieri, care detin teren in locul denumit "Varescu".
"In mod nejustificat si cu incalcarea esentiala a legii, cetatenilor cu domiciliul in Falticeni li s-a aprobat impozitarea la un cuantum inferior in baza unor simple cereri din zone de impozitare superioare, la cele inferioare, creindu-se in cadrul unor astfel de zone <enclave> nedorite, contravenind prevederilor legale… Sub semnul ambiguitatii si a unor interese personale ale consilierului Vasile Sburlea (n.r. – unul dintre reclamanti), a secretarului Primariei, Emil Atomii, terenurile din zona <Verescu>, in mod ilegal au fost trecute pentru impozitare in zona C, desi sint situate in zona B", se specifica in raport. Comisia a descoperit ca un alt consilier local, Constantin Pintilie, care a facut reclamatie impotriva primarului detine ilegal o suprafata de 0,5 ha livada de pomi fructiferi de inalta productivitate. S-a stabilit obligarea consilierului la plata datoriilor pe care le are fata de stat in legatura cu constituirea dreptului de proprietate in favoarea sa.
Comisia obliga primarul, consilierii si salariatii sa-si faca "examen de constiinta" si chiar un examen medical
Sesizarea consilierului Sburlea privind faptul ca primarul a comis infractiunea de santaj, conditionind adoptarea hotaririi care se refera la organigrama, de acordarea indemnizatiei de sedinta consilierilor, nu s-a confirmat. De asemenea, nu s-a confirmat faptul ca Arteni mai detine pe linga locuinta din Falticeni, ce i-a fost repartizata in decembrie ’96 din fondul locativ de stat, o alta locuinta care sa aiba ca sursa de finantare banii statului. Comisia a descoperit ca primarul mai are intr-adevar apartament in Buzau, insa acesta este proprietatea sotiei sale, care l-a cumparat de la un cetatean inainte de casatorie. In mod firesc, raportul prevede la final o serie de masuri de natura sa conduca la instaurarea ordinii la Primaria din Falticeni.
Pe linga masuri de genul reanalizarea dispozitiilor emise ilegal sau reanalizarea hotaririlor de Consiliu Local, comisia de ancheta a impus o masura care iese din tiparele obisnuitului. Astfel, primarul, consilierii si salariatii Primariei sint obligati sa-si faca fiecare un "exigent examen de constiinta" sub aspect profesional si acolo unde este cazul chiar unul medical, pentru a-si verifica daca comportamentul lor corespunde materializarii unei administratii moderne, bazata pe cunoasterea, aplicarea si respectarea dispozitiilor legale. Raportul Comisiei urmeaza a fi insusit de prefectul judetului care, actualmente, se afla in concediu, nefiind exclus ca acesta sa ia o serie de masuri mai dure. (Tudor IONESCU)

Comentarii