Sunet cristalin de colinde si miros imbietor de cozonac fierbinte

Subtitlu

duminică, 23 decembrie 2012, 20:56
3 MIN
 Sunet cristalin de colinde si miros imbietor de cozonac fierbinte

Reporterii nostri va descriu atmosfera dinaintea sarbatorilor de iarna din interiorul uneia dintre cele mai frumoase manastiri din apropierea Iasului. La Cetatuia, curtea rasuna de colinde, iar miresmele de cozonac copt se simt peste tot. O atractie aparte aici, chiar si pentru agentiile de turism: beciul plin cu vinuri alese. Preotii ii indeamna pe credinciosi sa petreaca prima zi a Craciunului in familie, a doua zi cu prietenii, iar in a treia zi sa ii viziteze pe cei singuri. 

In ajun de sarbatoare, iesenii sunt asteptati pe dealul Cetatuii, unde calugarii se pregatesc sa intampine cum se cuvine Nasterea Domnului. Biserica rasuna de sunetul colindelor, in curte e miros de cozonac proaspat copt, iar atmosfera primitoare ii indeamna pe cei care ajung aici sa mediteze la importanta Craciunului.

Ati postit? Mergeti atunci la spovedit!

Credinciosii care au tinut post se pot spovedi parintilor inclusiv astazi sau maine dimineata, pregatindu-si astfel trupul pentru sarbatoare. „Crestinii au primit sfaturi pentru post in fiecare duminica pregatitoare a acestuia. Evangheliile din acele saptamani spuneau ca trebuie sa fim darnici, iertatori, postitori si ascultatori. Postul implica abtinere si de la mancare, dar mai ales de la viata cotidiana. Asta am facut si noi. Pentru cei din manastire, perioada de post inseamna mai multa rugaciune. Mai putina treaba si mai multa rugaciunea", spune monahul Dosoftei Jitaru, de la Manastirea Cetatuia. In fiecare dimineata, slujba de obste incepe inainte de ora opt, dupa care rugaciunile continua in mod individual, in chilii. La manastirea ieseana locuiesc astazi doar 15 calugari, pentru ca majoritatea preotilor batrani au trecut in nefiinta. „O medie de varsta e de 37 de ani, avem o obste tanara. Generatia de parinti batrani s-a mutat la cimitir. Noi ii pomenim in rugaciune, mergem la cimitir, tamaiem mormintele, aprindem lumanari, se face slujba parastasului, se stropeste cu vin, se duce o coliva si se da de pomana. Nu ii uitam pe cei care ii putem considera a fi ctitori, pentru ca in anii grei de comunism au tinut credinta vie. Multi oameni se fereau sa fie vazuti in parohiile lor, asa ca ajungeau la manastire, unde nu ii cunostea nimeni", povesteste parintele Dosoftei.

Necajitii au plecat cu desaga plina de la manastirea Cetatuia

Toti cei necajiti care au trecut pragul Manastirii Cetatuia in ultimele zile au primit faina si alte alimente pentru masa de sarbatori. „Bogatia celor bogati nu e a lor, ci a celor saraci. Primaria trebuie sa se implice mai mult, sa aiba grija de case pentru batrani, gradinite, scoli. Biserica nu trebuie sa isi piarda rolul de biserica si sa devina asistenta sociala. Noi trebuie sa indemnam pe cei care au putere sa decida. Se pot face lucruri ca niciun om din Iasi sa nu fie trist de Craciun. Preotii stiu cel mai bine asta, pentru ca ei cunosc fiecare casa din parohie", a punctat monahul. Cum vestirea Nasterii Domnului nu se lasa doar in seama copiilor, calugarii de la Cetatuia vor merge astazi sa colinde familiile apropiate de manastire, aratandu-le astfel recunostinta pentru ajutorul din timpul anului. Mai apoi, spre seara, se vor aduna in jurul bradului, cantand colinde pentru staret si bucurandu-se de turta cu julfa.

Masa tacerii troneaza in beciul domnesc

In zilele de sarbatoare, biserica de pe dealul Cetatuii este plina de credinciosi. Preotii spun ca aproape 300 de oameni vin la slujbe, iar jumatate dintre ei sunt prezenti in fiecare duminica. Unul dintre gandurile celor care ajung in zona este sa guste vinul liturgic, cunoscut si peste hotare. „Agentiile de turism stiu ca aici e un loc unde pot bea un pahar de vin curat, cu traditie. Cand ajungi in beci te poti gandi la trecut: e un beci domnesc, in care nu multi aveau acces", mentioneaza monahul Dosoftei. Toti crestinii care vor ajunge de Craciun la manastire vor fi primiti, dupa inchinare, in beci, unde se vor aseza in jurul „mesei tacerii". Preotii ii indeamna pe crediciosi sa petreaca prima zi a Craciunului in familie, a doua zi cu prietenii, iar in a treia zi sa-i viziteze pe cei singuri, ca sa aduca mangaiere si bucurie in casele tuturor crestinilor. 

Comentarii