Un sofer incepator era sa moara dupa ce a lovit masina pe care o depasea

duminică, 18 octombrie 2009, 19:21
2 MIN
 Un sofer incepator era sa moara dupa ce a lovit masina pe care o depasea

Patru persoane au avut nevoie de ajutorul medicilor in acest sfirsit de saptamina, in urma accidentelor rutiere. Doua dintre ele au ajuns la spital dupa o depasire neregulmentara efectuata de un sofer incepator. Masina a intrat intr-un stilp de electricitate si a ajuns intr-un piriu. Accidentul s-a petrecut simbata pe drumul european 583, l Letcani.

Potrivit politistilor, soferul implicat in accident, Constantin C. (20 de ani) avea permis de conducere de 3 luni. "Tinarul este posesor al permisului de conducere pentru categoria B din iulie 2009. In localitatea Letcani a efectuat neregulamentar manevra de depasire a unui alt autoturism pe care l-a acrosat usor la revenirea pe sensul sau de mers. Din cauza vitezei a parasit partea carosabila, s-a rasturnat, a rupt un stilp de medie tensiune apartinind E.ON si s-a oprit intr-un piriu din afara partii carosabile", a spus Virginia Pralea, purtator de cuvint al Politiei.

Potrivit politistilor, masina a fost distrusa in totalitate. In urma accidentului soferul de 20 de ani si o femeie in virsta de 30 de ani, pasagera pe locul din dreapta soferului, au fost raniti si au fost transportati la spital. "Pacientul are mai multe leziuni care vor necesita interventie chirurgicala in sectia de Ortopedie. Este in curs de stabilizare, prognosticul fiind unul rezervat. Femeia, pasagera in masina, are traumatism cranio-cerebral, o coasta fracturara si fractura de bazin", a declarat dr. Tudor Ciuhodaru, seful UPU din cadrul Spitalului Clinic de Urgenta "Sf. Ioan". Soferul este cercetat acum pentru vatamare corporala din culpa.

O alta femeie a ajuns la spital in urma unui accident petrecut intre Tirgu Frumos si Hirlau. "Femeia, in virsta de 48 de ani, avea traumatism cranio-cerebral si de coloana. Echipajul SMURD a intervenit si a transportat-o la Spitalul de Neurochirurgie", a precizat dr. Diana Cimpoesu, coordonator SMURD.

Un tinar de 18 ani din Miroslava a ajuns la spital in stare de soc dupa ce motoscuterul pe care se afla a fost izbit de o masina. "Pacientul a fost resuscitat volemic, era in soc traumatic si a fost internat la Ortopedie. I-au fost imobilizate fracturile si va fi operat de urgenta", a adaugat dr. Ciuhodaru. Medicii nu stiu daca baiatul va ramine cu sechele, prognosticul functional fiind unul extrem de rezervat. Politia a inceput o ancheta in acest caz.

Comentarii