Alimentele alterate fac ravagii

vineri, 20 iulie 2001, 23:00
4 MIN
 Alimentele alterate fac ravagii

Sase dintre persoanele internate alcatuiesc o singura familie, Stoian, formata din Ovidiu, in virsta de 40 de ani, Mandica, 36 de ani si cei patru copii ai lor, Robert, 17 ani, Elvis, 15 ani, Ovidiu, 13 ani si Julieta, 11 ani. Au mai fost internati Nadia Cristea, 22 de ani, impreuna cu copiii sai, Ramona, 5 ani si George, 3 ani si jumatate. In aceeasi situatie se afla si Ovidiu Ciobanu, 3 ani, vecin cu cele doua familii.
Ovidiu Stoian sustine ca a cumparat, pe 17 iulie, in jurul orei 13.30, de la magazinul lui Stefan Cozma, situat in Piata centrala agro-alimentara, cantitatea de aproximativ 2,8 kilograme de peste: "Pestele era inghetat cind l-am cumparat. Pe la 14.30 am ajuns acasa, l-am curatat si l-am preparat. Pe la 21.30, ne-am pus sa mincam si am invitat si pe vecinii nostri, familia Cristea si pe Ovidiu Ciobanu, baietelul de trei ani. La vreo trei sferturi de ora dupa aia, prima careia i-a venit rau a fost sotia mea, Mandica. Avea dureri de stomac, crampe si ameteli. Nu mi-am dat seama momentan despre ce este vorba. Am iesit afara si m-am dus sa cumpar o sticla de apa minerala. Cind m-am intors acasa, Robert si cu Julieta se simteau foarte rau. Aveau temperatura de 39 de grade, frisoane, ii lua cu calduri si cu ameteli. I-am frecat cu apa si cu otet, ca nu stiam despre ce era vorba. Apoi, mai tiziu, a inceput la toti sa ne fie rau. Ne venea sa vomitam, dar nu puteam, iar la buda ne duceam din jumatate in jumatate de ora. Am fost la un pas de moarte cu totii."
Stoian sustine ca, in timp ce mincau pestele, au simtit ca avea un usor gust amar si ca "scirtiia" cind il mestecau.
A doua zi, oamenii au fost internati in Sectia de boli infectioase. Potrivit spuselor lui Stoian, cu citva timp inainte de a se interna s-a dus la magazinul de unde cumparase pestele si l-a anuntat pe medicul veterinar Costica Blanaru, seful Circumscriptiei sanitar-veterinare de control alimente Birlad nr. 1.
Stoian afirma ca, sosit la fata locului, Blanaru ar fi confirmat ca pestele era stricat: "Domnul doctor Blanaru a luat un peste si, cind l-a rupt, din el a iesit o solutie galbuie care mirosea foarte urit."
Costica Blanaru ne-a spus: "Intr-adevar, am confiscat de acolo 31,5 kilograme de biban si 1,5 kilograme de caras. L-am confiscat pentru ca pestele era impropriu consumului, era in stadiu de alterare. L-am denaturat prin ardere in crematoriul DSV Vaslui. Am intocmit act de confiscare si l-am amendat pe patron cu 2 milioane de lei. Problema este ca nu am mai primit nici o reclamatie in afara de aceasta."
Deocamdata, DSV nu se poate pronunta daca este vorba despe o toxiinfectie alimentara. Medicul Costel Galan, directorul general al DSV Vaslui, ne-a declarat: "Intrucit nu au mai fost cazuri similare, de oameni care au cumparat peste de la acel magazin si s-au imbolnavit, nu putem spune ca este vorba despre asa ceva. La verificarea facuta la fata locului, din actele firmei a reiesit ca au existat in stoc 480 de kilograme de peste, care s-au vindut deja. Cele 33 de kilograme de peste gasite, care au fost confiscate, erau intr-adevar alterate, dar era cantitatea care nu se mai vinduse si s-a stricat. Pina in momentul de fata, nu se poate afirma ca este vorba despre o toxiinfectie alimentara produsa de pestele cumparat de la acel magazin. Asteptam rezultatul analizelor medicale luate de la oameni."
La Vaslui, victime au fost copiii
Patru din cei sase copii ai centrului de plasament de la Moara Grecilor, cazati pe perioada verii la Scoala pentru copii cu deficiente hipoacustice din Vaslui, au fost internati la Sectia de Boli Infectioase a Spitalului Judetean Vaslui. Cauza: toxinfectie alimentara, soldata cu diaree si varsaturi.
Cei patru "protagonisti": Geanina Gherase, de 12 ani, Ionut Gurau, 15 ani, Paraschiva Luca, 12 ani si Georgeta Luca, 11 ani, au consumat alimente alterate sau fructe nespalate. Deocamdata nu a putut fi depistata cu exactitate sursa de infectie.
Din cei treisprezece copii care sint cantonati pe perioada verii in respectiva institutie, doar cei patru s-au imbolnavit. Starea sanatatii lor s-a ameliorat simtitor chiar de a doua zi, copiii fiind in afara oricarui pericol, ne-a comunicat Daniela Trifan, medic specialist in boli infectioase din cadrul sectiei.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi cunoscute abia peste 4-5 zile, data la care se va putea determina cu exactitate atit sursa de infectie cit si natura germenilor care au produs-o.
Cantitatea de microbi ingerata de copii nu a fost asa de mare, fapt demonstrat si prin ameliorarea simptomelor respectivei infectii. Daniela Trifan a spus de asemenea ca orice aliment lasat la temperatura mediului inconjurator poate constitui o sursa de pericol chiar si pentru un adult sanatos, intrucit din cauza caldurii bacteriile se inmultesc foarte rapid si pot genera probleme. Asa ca populatia trebuie sa aiba mare grija la calitatea alimentelor pe care le consuma. (Razvan CALIN, Marius CARLAN)

Comentarii