Caută 
4 MIN
Pasiunea pentru aviatie a fost cea care l-a adus atit de aproape de familia Ceausescu. Urmindu-si imboldul, Ioan Codreanu reuseste in 1954 admiterea la Scoala de Aviatie Militara din Tecuci, "leaganul aviatiei romanesti", cum ii place sa-i spuna. Dupa absolvire, in 1957, Ioan Codreanu este numit pilot pe avioane cu reactie la o baza militara din Craiova. Insa, in 1959 este trecut in rezerva. Timp de sapte ani a locuit in Birlad, unde a practicat diferite meserii, de la inspector financiar, la controlor tehnic de calitate la intreprinderea de rulmenti din localitate. In 1966, Ioan Codrescu revine la pasiunea sa si se angajeaza ca pilot la Aviata Utilitara din Bucuresti.
"Trei ani mai tirziu, a aparut cerere de piloti pentru Grupul de Aviatie al Ministerului de Interne. Eu si inca doi colegi de la Aviatia Utilitara am fost selectati. Am fost trimisi in Franta, la niste cursuri, sa invatam sa pilotam elicoptere si dupa trei luni am revenit in tara. Eu am fost pilot pe avionul de vinatoare-bombardament MIG-15 si de aceea a trebuit sa plec la Marsilia, pentru a ma specializa pe elicoptere Alhouette", ne-a spus Codreanu.
Dupa doi ani, in 1971, datorita calitatilor sale dovedite in pilotarea elicopterelor, Ioan Codreanu este cooptat in Escadrila Guvernamentala, din cadrul Regimentului de Aviatie de Transport Otopeni: "Era o escadrila care se afla in permanenta la dispozitia Guvernului. Toti cei care erau mai jos de Nicolae Ceausescu, ii transportam noi."
"Trebuia sa-i duc pe copii si pe sotia sa, Elena Ceausescu"
Primul contact direct cu familia Ceausescu il are in 1973, cind este transferat in Flotila 50, o unitate creata special pentru deservirea clanului conducator. Din acest moment, timp de sapte ani, Codreanu este pilot prezidential de rezerva. "Eu, ca pilot de rezerva nu aveam dreptul sa-l transport pe Nicolae Ceausescu. In schimb, trebuia sa-i duc pe copii si pe sotia sa, Elena Ceausescu. Ii duceam in tara, din Bucuresti la Olanesti, Neptun, pe Valea Prahovei, la Predeal etc. Nu-mi permiteam sa angajez discutii cu ei, decit daca eram intrebat ceva. Nicu Ceausescu era, intr-un fel, de-al nostru, pentru ca facuse si el Scoala Militara de Aviatie. Era familiarizat cu noi, pilotii. Era volubil. Nu avea ifose, ci era un om dintr-o bucata. Pe Valentin si pe Zoe nu i-am cunoscut, deoarece nu am avut ocazia sa-i transport", ne-a marturisit Codreanu.
"Lasa, bai, ca-i tot a noastra. Nu vezi ca acolo-i o Gloria!"
Desi nu a efectuat nici o cursa cu Nicolae Ceausescu, Codreanu ne-a spus ca acesta, cel putin fata de pilotii aparatelor de zbor ce-l transportau, nu si-a dovedit faima de "tiran" pe care si-o cistigase in rindul populatiei: "Din auzitele colegilor, am inteles ca Ceausescu era un om placut, foarte volubil si cu spirit de gluma. Vasile Cuciureanu, care era pilotul prezidential numarul 1, mi-a povestit o intimplare care a avut-o cu «tiranul». Intr-o zi, patrulau pe Dunare. La un moment dat, Ceausescu il intreaba pe Cuciureanu: «A cui e insula asta?» Nea Cuciureanu s-a blocat ca nu se astepta ca Ceausescu sa intre in vorba cu el. Pur si simplu a inmarmurit si n-a stiut ce sa raspunda. Pina la urma, tot Ceausescu i-a dat raspunsul: «Lasa, bai, ca-i tot a noastra. Nu vezi ca acolo-i o Gloria (combina n.r.)!» A fost ceva amuzament pe chestia asta."
Grija deosebita pentru "incarcatura" prezidentiala
Daca despre Nicu si Nicolae Ceausescu, Codreanu nu a avut nimic de rau de zis, nu in acelasi mod stau lucrurile in ceea ce o priveste pe "coana Leana": "Pe Elena Ceausescu am dus-o de multe ori in diferite colturi ale tarii. Era o femeie taciturna, nu discuta nimic cu pilotii. Vorbea doar cu cea care o insotea. Isi punea haina pe bancheta din spate si cam dormita in elicopter. Dar se uita la ceas destul de des, probabil sa vada daca ajungem in timp util la destinatie. Nu stiu daca se simtea prea bine in elicopter."
Desi la prima vedere, lucrul in slujba familiei Ceausescu ar fi implicat si unele riscuri, Codreanu ne-a povestit ca niciodata nu a avut probleme cu vreunul dintre membrii clanului. Chiar daca a fost timp de sapte ani atit de aproape de ei, Codreanu ne-a spus ca, totusi, a petrecut putin timp impreuna cu ei: "Ii duceam de cite doua-trei ori pe luna, iar drumurile nu durau foarte mult. Pentru mine erau doar niste pasageri, cei drept, de importanta exceptionala. De altfel, asa erau denumite misiunile de acest gen, misiuni DIE (De Importanta Exceptionala). Pe timpul misiunilor eram in permanenta legatura cu punctele de comanda. Ma intrebau foarte des unde ma aflu si in ce stare. Daca ma abateam de la traseu sau soseam cu o cit de mica intirziere, asta din cauza turbulentelor atmosferice, nu mai conteneau cu intrebarile. Se manifesta o grija extraordinara din partea tuturor fata de «incarcatura» care o aveam la bord."
In 1980, datorita unor probleme de sanatate, lui Ioan Codreanu i se retrage dreptul de a mai participa la misiuni DIE. Ulterior, este transferat la o unitate speciala din cadrul Ministerului de Interne, de unde, in 1985, a fost trecut in rezerva cu gradul de locotenent-colonel. Din 1987, Codreanu a preferat sa se retraga in casa parinteasca din satul natal. (Razvan CALIN)
