Razbunare urit mirositoare

marți, 24 iulie 2001, 23:00
2 MIN
 Razbunare urit mirositoare

Valul de caldura din ultima vreme pare sa-i cam "deruteze" pe unii huseni. Luni dimineata, in jurul orei 5, locatarii blocurilor din jurul pietei centrale au fost "blocati", la iesirea din scari, de propriile gunoaie. Adica de fecalele, resturile alimentare etc, depozitate in cele doua tomberoane din apropiere. Autorul moral al acestei fapte este administratorul pietei, Ana Croitoru. "Gunoierii" sint ingrijitorii pietei, care au executat ordinul sefului. Acestia au golit cele doua tomberoane si, cu roabele, au carat continutul la toate intrarile din scari.
Printre locatarii blocurilor de la piata sint ofiteri de politie, cadre militare, profesori etc., persoane care n-au reusit sa-si imagineze cum un om poate sa ajunga la o astfel de razbunare.
Cazul ne-a fost semnalat chiar de locotenent-colonelul Vasile Ionescu Puflea, adjunctul comandantului Politiei Husi, care este proprietarul unui apartament situat pe una din scarile afectate. El ne-a marturisit ca in intreaga cariera de politist, de peste 30 de ani, nu a mai intilnit un asemenea caz: "Poate ca administratorul pietei a ajuns la capatul rabdarilor, in sensul ca se confrunta cu gunoaiele depozitate aiurea. Ar avea dreptate, dar numai intr-un sens. Insa, a te razbuna in acest mod pare de domeniul fantasticului. Pai tomberoanele alea contineau adevarate focare de infectie. Eu inclin sa cred ca acestea au fost aduse cu un scop bine definit. Ea este suparata ca tomberoanele pietei sint mai mereu incarcate, insa nu realizeaza ca marea parte a incarcaturii apartine chiar comerciantilor. Intr-adevar, o parte din vina apartine si locatarilor blocurilor, dar de ce sa-i invinovatesti numai pe ei ? Procedeul ales de ea este incalificabil."
Ana Croitoru a semnalat la primarie, in nenumarate rinduri: "Locatarii din preajma imi fac greutati cu gunoaiele." Vazind ca nu s-a gasit o rezolvare, a apelat la aceasta metoda, pe care a recunoscut-o si in fata noastra. Dar, metoda aleasa de ea pare sa-i fi suparat si pe membrii conducerii primariei. (G. BEJENARU)

Comentarii