Unul dintre cei trei copii huseni disparuti a revenit acasa

marți, 21 noiembrie 2000, 00:00
2 MIN
 Unul dintre cei trei copii huseni disparuti a revenit acasa

Dragos Hutup, 13 ani, unul dintre cei trei copii huseni disparuti de la domicilii cu circa doua luni in urma, a revenit acasa. Dupa cum am mai scris, parintii au presupus ca odraslele lor – Dragos Hutup, 13 ani, Robert Mardare, 12 ani si Costel Bojoga, 14 ani – au plecat impreuna cu Irinel Ianos, de 18 ani. Presupunerea lor a fost confirmata de Dragos, la revenirea acasa.
Profitind de naivitatea specifica virstei celor trei minori, Ianos i-a determinat sa-l insoteasca in satul Matca, judetul Galati, pentru a lucra impreuna sa cistige bani.
Iata ce ne-a spus Dragos, care a reusit sa "evadeze" din acel sat: "Am lucrat de dimineata pina seara, dar bani nu prea am primit, pentru ca ni-i lua Ianos." Dupa spusele copilului, Ianos se purta cu ei ca un adevarat stapin de sclavi, profitind si de "sprijinul" lui Vasile Matei, din Matca, care i-a gazduit intr-o coliba amenajata in curtea acestuia. Cei trei copii au lucrat ca zilieri prin curtile oamenilor din acea localitate, iar banii cistigati ii "incasa" Irinel Ianos.
Dragos ne-a povestit: "Intr-o zi, am plecat sa jucam fotbal la Scoala nr. 2, unde ne-am intilnit cu Irinel Ianos. Acesta ne-a pacalit sa mergem la Galati, spunind ca se pot cistiga multi bani. Din Husi, am plecat cu trenul. N-aveam bani, dar am mers cu «nasul». Cind am ajuns acolo, am inceput sa lucram prin curtile oamenilor. Ne dadea cite 50.000 lei si de mincare. Am stat la Vasile Matei, intr-o coliba. Vecinii ne-au dat un covor si o plapuma uzata, sa ne invelim. Pentru ca ne gazduia, o zi lucram pentru el, pe gratis. Ianos ne lua toti banii si, daca faceam galagie, ne batea. N-aveam timp de nimic altceva decit de munca. Ianos ne-a amenintat ca daca spunem ceva la politie ne omoara. Eu am reusit sa fug. Am vrut sa-l iau si pe Robert Mardare, dar acesta n-avea cu ce se incalta. A ramas acolo, descult."
Imediat dupa ce a revenit acasa, parintii lui Dragos i-au anuntat pe politistii huseni. In cursul zilei de ieri, acestia impreuna cu minorul s-au deplasat in satul Matca, pentru a-i recupera si pe ceilalti doi. (G. BEJENARU)

Comentarii