Noel Gallagher si-a anuntat primul concert solo de la destramarea trupei Oasis

luni, 01 februarie 2010, 20:05
1 MIN
 Noel Gallagher si-a anuntat primul concert solo de la destramarea trupei Oasis

Acest eveniment va fi organizat la Royal Albert Hall din Londra, iar Noel Gallagher va canta in zilele de 25 si 26 martie.

Printre ceilalti artisti participanti la aceasta serie anuala de concerte caritabile se numara Arctic Monkeys, The Specials, Depeche Mode, JLS si grupul Suede.

Noel Gallagher a parasit trupa Oasis in 2009, dupa o altercatie cu fratele sau, Liam, solistul grupului. Ulterior formatia britanica s-a destramat.

Noel Gallagher a fost principalul compozitor al trupei Oasis si a asigurat vocea principala pentru unul dintre cele mai mari hituri ale grupului, intitulat "Don’t Look Back In Anger".

Nu se stie deocamdata daca Noel Gallagher va interpreta o serie de piese noi la aceste concerte de binefacere, care reprezinta, pentru moment, singurul eveniment muzical din 2010 la care si-a confirmat prezenta.

Gala din 2010 constituie a zecea editie a spectacolelor organizate de fundatia Teenage Cancer Trust, sub patronajul lui Roger Daltrey, solistul trupei The Who.

In cei zece ani, organizatorii au reusit sa stranga 8,7 milioane de lire sterline (10,06 milioane de euro) si au ajutat fundatia Teenage Cancer Trust sa inaugureze in Marea Britanie noua clinici pentru tinerii suferind de cancer. (Mediafax)

Comentarii