Premiera la Baia Turceasca

luni, 29 septembrie 2008, 18:46
2 MIN
 Premiera la Baia Turceasca

De citeva saptamini, la Baia Turceasca, amplasata in spatele Mitropoliei, opt tineri actori si o regizoare lucreaza cu indirjire si pasiune, in ciuda faptului ca in spatiul respectiv nu este caldura si nici lumina.

Cei implicati in proiectul Alexandrei Badea, o regizoare mai apropiata de artele vizuale decit de teatru, dupa cum ea insasi declara, vor arata publicului rodul muncii lor miine, de la ora 19.00.

"«4X4» vine de la masina pe care o cunoastem, care reprezinta un simbol pentru o clasa sociala ce domina societatea in clipa de fata. Insa numele piesei scrise de mine vine si de la faptul ca, in cadrul spectacolului, exista patru module, patru trasee, patru povesti spuse altfel, nu doar prin imagini", detaliaza Alexandra Badea.

Spectatorii vor patrunde in acest spatiu nu ca la teatru, ci ca la o expozitie de arta contemporana. Ei vor avea posibilitatea de a interactiona cu actorii altfel decit intr-un teatru clasic. Povestea lor, extrasa din realitatea contemporana, este narata nu atit prin cuvinte, cit printr-un intreg ansamblu de gesturi si miscari, culori si sunete.

"Publicul va patrunde ca la un fel de expozitie, pentru ca vor fi realizate si instalatii video si de sunet, vor fi fotografii. Este un spectacol pluridisciplinar. Eu ma exprim mai bine asa pentru ca sint mai apropiata de artele vizuale decit de teatru. Si spun asta pentru ca artele vorbesc mult mai direct despre ceea ce se intimpla in lume", spune Badea.

In spectacolul sau, care face parte din proiectul Rezident Art – conceput de Compania FaPt-Fabrica de Arta si Productie Teatrala, dar sustinut de de Primarie prin programul "Iasi 600" – sint implicati si artistii vizuali Bogdan Vatavu si Bogdan Damian.

Comentarii