Infruntare decisiva in PNTCD

sâmbătă, 23 octombrie 1999, 23:00
4 MIN
 Infruntare decisiva in PNTCD

Comisia pentru elaborarea noului statut al PNTCD se va intilni astazi cu presedintele Ion Diaconescu pentru a stabili ce propunere de modificare a statutului va fi inaintata, spre dezbatere, Delegatiei Permanente a partidului. Comisia are doua variante de statut, elaborate de doi deputati, respectiv Mihai Grigoriu si Teodor Morariu. La aceste texte, care modifica esential statutul, se adauga amendamentele primite de la filialele taraniste din teritoriu. Membrii acestei comisii au cazut de acord doar asupra patru prevederi, alte 17 trebuind sa fie discutate cu presedintele Ion Diaconescu.
Convergenta opiniilor s-a realizat in urmatoarele privinte: organizatiile judetene si nationale sa fie alese pentru mandat de patru ani, iar cele locale pentru mandat de doi ani; conferintele judetene sau adunarile generale vor alege in mod direct presedintele organizatiei judetene; inscrierile in partid vor fi facute numai la organizatiile teritoriale si fiecare for de conducere poate dizolva forul inferior subordonat, existind posibilitatea de contestare a deciziei la un for superior de conducere.
La aceasta intrunire se va decide cit de profunda va fi schimbarea statutului si ce varianta va constitui o baza de discutie, intrucit textele care modifica integral statutul, desi au in comun numeroase principii, contin si puncte in divergenta. Schimbarea statutului figureaza printre prioritatile politicii interne a PNTCD. Adoptarea acestui document intra in atributiile Delegatiei Permanente ce trebuie sa se intruneasca inaintea Congresului programat la inceputul anului 2000, cel mai probabil luna viitoare.
Dupa cistigarea alegerilor, liderii PNTCD au decis ca statutul partidului trebuie schimbat pentru a-l adapta noii situatii a partidului – trecerea din opozitie la putere. Cu trecerea vremii, s-a vazut insa ca intocmirea unui nou statut nu este o treaba usoara, mai ales ca prevederile statutare conteaza decisiv in selectia liderilor taranisti.
Varianta Grigoriu – Mihai Grigoriu a elaborat un proiect de statut, care a fost deja difuzat organizatiilor judetene. Problema este ca varianta tutelata de Grigoriu este vazuta ca fiind construita sub influenta aripii talibane, care domina organele de conducere ale PNTCD. Proiectul de statut loveste atit in gruparea Radu Vasile cit si in Emil Constantinescu care ar fi impiedicat sa candideze pina in 2002 la presedintia partidului. Aceasta pentru ca statutul introduce conditia vechimii in promovarea pe linie ierarhica, iar Constantinescu a intrat in PNTCD abia in decembrie 1995. De asemenea, Radu Sirbu, Sorin Dimitriu sau Andrei Marga vor putea emite pretentii la functii de conducere abia peste citiva ani. Proiectul "Grigoriu" concentreaza decizia la nivelul conducerii centrale. Membrii cu drept de vot ai forurilor de conducere – Comitetul National, Delegatie Permanenta si Congres – nu ar mai fi alesi, ca pina acum, prin scrutin organizat in filialele partidului, ci vor fi taranistii care detin functii de conducere la nivel local sau national: primarii, prefectii sau subprefectii, parlamentarii, secretarii de stat, presedintii agentiilor guvernamentale, FPS, presedintii consiliilor judetene. Or se stie ca toti acestia sint alesi sau numiti direct sau indirect tot de conducerea centrala, adica de BCCC ceea ce stirneste teama ca promovarea in partid se va face pe criterii clientelare. Aceste prevederi sint indreptate in mod evident impotriva premierului, pentru ca Radu Vasile se bucura de o slaba sustinere in teritoriu. In fine, proiectul de statut mai are o prevedere care loveste indirect in premier: este vorba de fixarea limitei maxime de virsta pentru membrii Organizatiei de Tineret (OT) la 30 de ani (de la 35 de ani cit este in prezent). Actualii lideri ai OT, in frunte cu Alexandru Popescu, sint cunoscuti sustinatori ai lui Radu Vasile, si au trecut in marea lor majoritate de 30 de ani.
Proiectul Morariu – Probabil ca aceasta ultima prevedere i-a determinat pe tinerii taranisti sa contraatace. Intrunirea tineretului taranist de la Neptun, luna trecuta, a adoptat, in unanimitate, un amendament care introduce principiul alegerii presedintelui PNTCD pe baza de motiuni. Conform amendamentului, initiatorul motiunii cistigatoare devine automat, la congres, presedintele partidului, iar in conducerea nationala a partidului vor intra si reprezentatii celorlalte motiuni, proportional cu numarul de voturi primit de fiecare motiune in parte. Miscarile de independenta ale tineretului taranist au stirnit ingrijorare la virful partidului. Presedintele PNTCD, Ion Diaconescu, a respins atunci, in principiu, propunerea Organizatiei de Tineret, ca presedintele partidului sa fie ales de Congres in baza unei motiuni, aratind ca nu o motiune ocazionala poate duce la alegerea presedintelui, acest fapt nefiind propriu PNTCD si putind duce la "dezbinarea si farimitarea partidului".
Opris crede ca Guvernul trebuie mentinut doar din cauza momentului Helsinki
Presedintele Emil Constantinescu a participat, vineri seara, la seminarul "PNTCD: Politica si Comunicare", unde a reprosat taranistilor ca nu este sustinut suficient atunci cind este criticat, afirma surse din PNTCD. Potrivit acestora, Constantinescu a aratat ca nici un parlamentar taranist nu i-a replicat deputatului PDSR Dumitru Pislaru, care l-a acuzat pe Presedintele Romaniei ca are "neclaritati majore" in domeniul istoriei. Raspunzind intrebarii unui participant la seminar, Emil Constantinescu a sustinut ca exista deficiete in comunicarea dintre Guvern si Parlament, Presedintie si PNTCD. Si vicepresedintele taranist Remus Opris a sustinut ca nu exista o comunicare intre Guvern si Parlament, insa a afirmat ca, in perspectiva anuntarii, la Helsinki, a inceperii negocierilor pentru aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, actualul Executiv trebuie mentinut. (A. CIOFLANCA)

Comentarii