UPDATE. Satelitul UARS a cazut pe pamant in jurul orei 04,00 GMT, dar nu se stie exact locul impactului

sâmbătă, 24 septembrie 2011, 09:56
2 MIN
 UPDATE. Satelitul UARS a cazut pe pamant in jurul orei 04,00 GMT, dar nu se stie exact locul impactului

Potrivit proiectiilor agentiei spatiale americane, 26 de bucati din satelit ar putea rezista la intrarea in atmosfera, inainte de a se zdrobi de sol sau in mare.

Ultimele estimari ale NASA, intrarea in atmosfera este prevazuta sambata, in intervalul 03,45 GMT si 00,45.

"In timpul acestei perioade, satelitul va trece pe deasupra Canadei, in Africa si deasupra unor vaste zone din oceanul Pacific, Atlantic si Indian. Riscul pentru securitatea publica este foarte restrans", afirma NASA, care in previziunile recente a mentionat succesiv Italia, Statele Unite si Australia ca posibile zone de impact.

Ora la care satelitul va intra in atmosfera este estimata diferit de organismele care supravegheaza obiectele spatiale.

Astfel, U.S Strategic Command, care urmareste in permanenta gratie unei retele de radare aproape 20.000 de obiecte care orbiteaza, cu dimensiuni de peste 10 centimetri, prezice ca ora reintrarii in atmosfera a satelitului este 15,33 GMT, sambata, moment in care se va afla deasupra Oceanului Indian.

Centrul pentru studii ale deseurilor orbitale, din California, vorbea de ora 04,04 GMT, cu o marja de eroare de trei ore.

Aceste predictii sunt insa supuse unei marje de incertitudine de cateva ore: tinand cont de viteza satelitului – peste 26.000 km pe ora – aceasta ar putea corespunde unei zone de impact de cateva mii de kilometri diferenta.

De talia unui mic autobuz, satelitul "Upper Atmosphere Research Satellite" (UARS) nu ar urma sa provoace riscuri pentru populatie, potrivit NASA, care sustine in continuare ca riscul ca una dintre ramasitele obiectului sa raneasca un om sau sa provoace pagube materiale este "extrem de redus".

Astfel, riscul ca un om sa fie lovit de un astfel de deseu este estimat la 1 la 3.200. Cea mai mare parte a satelitului ar urma sa arda in paturile dense ale atmosferei.

Deseurile care ar putea sa cada pe Pamant, pe o distanta de 750 km, vor avea o greutate care va varia intre un kg si 158 kg, potrivit NASA.

FAA, autoritatea americana pentru aviatia civila, a publicat totusi un buletin joi in care avertizeaza pilotii fata de "un pericol potential" ridicat de aceste deseuri.

UARS este cel mai mare satelit al NASA care va reintra in atmosfera incepand cu anul 1979 cand Skylab, 90 de tone, a cazut in vestul Australiei.

Potrivit agentiei spatiale, obiecte de talia UARS cad pe Pamant o data pe an, in medie.

Caderea satelitului a captat atentia publicului american, care a preferat insa sa trateze cu umor subiectul.

Astfel, New York Times citeaza pagina de Facebook a unui rabin din Baltimore (Maryland, Est): "Am mai multe sanse sa fiu lovit de o bucata din acest satelit decat sa castig la Loto". (Hotnews.ro)

Comentarii