Actor si jude

Desi am, ca tot scriptorul, suficienta imaginatie epica, mi-l inchipui cu greu pe Vasile Lupu, ditamai judecator, barbat frumos (la propriu si fara nici o conotatie!), gen hidalgo ratacitor printr-o lume de pitici, ba chiar hercule care ar putea sa puna la punct o gloata intreaga de zurbagii (a facut, de altfel, in tineretile sale, care si acum sint fara de batrinete, karate: aviz doritorilor de a incerca marea cu degetul!), mi-l inchipui, zic, anevoie modelind… Ce credeti domniile voastre? Pai, nimic altceva decit… papusi din lut! Si de-ar fi doar atit! Caci pasul biografiei si capriciul vocatiei ni-l arata, prin 1984, proaspat lasat la vatra, facindu-l, la propriu (si cu indeminare de meserias, pentru ca pe-aici inainte vreme cinovnicii de la cultura nu acordau cu una, cu doua titlul teatru popular), pe papusarul si interpretind, de pilda, rolul lui Toader Buimacila, din Rusaliile lui Vasile Alecsandri; sau pe Charley din Deschideti usa ca vine matusa. Si ni-l mai arata, in serile de vara, cind copacii isi pleaca ramurile ca sa asculte pasii indragostitilor, in localul vechiului cinematograf din Ungheni, cum mestereste – pe cheltuiala proprie, laudate vremi de abnegatie! – decoruri pentru Teatrul de papusi, pe care il infiintase la Palatul Culturii, impreuna cu Angela Racovita, o sfinta vinere de prin partile locului, cu serpi si iguane de toata groaza in balconul apartamentului…

Dar astea sint o nimica toata – ca valoare de senzatie – pe linga pustiul dintr-a III-a, din Cetirenii anilor saptezeci ai secolului trecut, care l-ar fi naucit si pe Stradivari, nu doar pe ai casei, cu scripca lui din… nu veti ghici in veci: ciocleji, stimati melomani!; semn pentru Tata ca asa nu se mai poate, ca trebuie mers fara zabava la Chisinau, colindate magazinele si cumparata, in cele din urma, o vioara adevarata…

Acu’, sa dam iute paginile vremii inainte. Ce vedem? Un cer albastru de vara, fisurat de gloante, deasupra Tighinei, si un transeu plin de oameni si pistoale automate, acoperiti otova de o pulbere marunta, cenusie. Dincolo, peste calea ferata, la vreo suta de metri, un zid de beton, ce adaposteste inamicul. Stai pe spate, cu arma strinsa la piept – beletrizez, desigur, o istorie absolut reala – si observi cu coada ochiului cum crengutele visinului din preajma se fring ca din senin, una si inca una, risipindu-si florile deasupra asfaltului, fiindca, se stie, lunetele nu dorm niciodata…

Intreg CV-ul lui Vasile Lupu e facut din asemenea contraste. Absolvent al Institutului de Arte si al Facultatii de Drept. Un om pe care l-am vazut pe scena, dar si in jiltul de judecator. Un impatimit al Artei, dar si un profesionist al Justitiei. Papusar candid, cum spuneam, in junetea sa (si era de vazut desfacind zelos recuzita prin sate, in vederea spectacolului programat!), si combatant lucid, ulterior, in Transnistria. Metodist pentru creatia populara si anchetator penal! In doua cuvinte, generice, actor si jude!

De fapt, in trei, ba chiar in patru, de nu cumva – nu m-am avut niciodata bine cu matematicile! – in cinci. Asta pentru ca, de ceva timp, Vasile Lupu s-a produs in calitate de poet, compozitor si interpret! L-am reintilnit, aproape anecdotic, pe ultima distanta a lunii decembrie: una dintre intilnirile memorabile, care, chiar daca nu te marcheaza, ti se inscriu, totusi, ca un spot de lumina in raboj. Salut!, salut!, dupa care, pe nesimtite – calcul poznas de autor! – m-am pomenit in miini cu Mai, dorule, mai, un CD inca sigilat, continind 13 piese, semnate integral (cu exceptia binecunoscutului Legamint, ale carui versuri apartin regretatului Grigore Vieru) de condrumetul meu.

E o poveste aparte geneza acestui CD si, ca atare, urcarea judecatorului in demnitate de autor. Am, insa, cruzimea sa va las in suspans pina se iveste un prilej confortabil de dialog cu acest falnic reprezentant al Zodiei gemenilor, sub care, apropo, nasc si artisti, si justitiari…

Publicitate și alte recomandări video