Antidot impotriva prostiei

De vreo cinci ani, de cind imi bat capul pe la seminarii cu studenti indolenti si, mai ales, galese studente, caznindu-ma sa ii/ le conving ca a deschide o carte nu reprezinta un gest rusinos, care trebuie comis in deplina discretie, pentru a nu deveni ciuca batailor de joc ale colegilor, am fost pus mai mereu in situatia de a da, pe loc, un raspuns la intrebarea, brutala prin directetea ei: „Dar mie ce-mi iese daca citesc o carte?”. Ce ii poti raspunde unei tinere in care viata da pe dinafara, preocupata de tentatiile vietii, asa cum, sa recunoastem, am fost sau sintem cu totii?
Am o virsta apropiata de a studentilor mei, incerc sa mentin o atmosfera destinsa la ore, ba chiar sa leg o relatie amicala cu ei (in discutie intrind clasa si nu cazurile particulare, prefer sa ma conformez genului masculin). Cu toate acestea, ma simt rupt intr-un fel de atitudinea lor in fata scolii: cei mai multi abordeaza, cu nonasalanta mindrie, un soi de nepasare care, dupa ce reusesti sa depasesti firestile pusee de nervozitate, incepe sa te amuze. Studentii de la Litere nu citesc, incercind sa fenteze prin varii metode ceea ce, de fapt, este nu numai mai cinstit, dar si mai sigur: lectura. Unii chiar mi-au marturisit deschis ca nu le place deloc ceea ce fac. Sau, ma rog, ce ar trebui sa faca. In plus, liceul nu le creeaza obisnuinta de a deschide o carte si de a o parcurge de la cap la coada. Dimpotriva, i-a obisnuit sa raspunda printr-o graitoare grimasa la orice indemn in acest sens. Ca si Artele sau Actoria, Facultatea de Litere ar trebui sa-i atraga pe cei care au o anumita vocatie sau macar o pasiune pentru literatura, pe cei care nu considera o povara faptul ca unii oameni, in lipsa de alte ocupatii mai practice, s-au apucat de scris si acum trebuie sa fie cineva care sa-si bata capul si cu stradania lor. Si daca nu o fac bietii filologi, atunci cine?
Incerc aici un raspuns succint la stupida intrebare privitoare la cistigul lecturii. Daca bucuria de a citi, placerea rafinata pe care o carte ti-o poate provoca este un atu al celor alesi, sa vedem cum „se scoate” un tinar pierzindu-si timpul, spre hazul amicilor, in compania desueta a unui op. Citim, mai intii, ca sa ne destupam la minte. Ca si trupul, mintea are si ea nevoie de antrenament pentru a functiona la parametri onorabili. Ideea ca inteligenta este un dat, ca, odata pocnit in moalele capului de acest noroc, restul vine de la sine este o prostie. Iar la prostie se ajunge in primul rind prin incultura. Imaginatia, perspicacitatea, spontaneitatea si alte daruri mult dorite se dezvolta citind carti, nu suferind din cauza ca sotul Esmeraldei o inseala pe nefericita cu servitoarea cea fisneata. Produsele subculturale, de joasa calitate, care ofera totul pe tava, intr-un cod simplificat la maximum, timpesc. Conduc, cu alte cuvinte, la o lene a gindirii, care a devenit una dintre bolile vremii.
In plus, incultura pute mai tare decit izurile unui certat cu minima igiena. Se ghiceste in privire, in modulatiile vocii, in gesturi. Un om cultivat nu poate fi badaran, nu poate umbla neingrijit si, mai presus de toate astea, nu poate fi imoral. Nu poate accepta marile compromisuri, decit in situatii-limita. Asta pentru ca lectura, confruntarea cu acea diversitate a lumilor fictionale, care concureaza cu succes plurivalenta realitatii, atrage dupa sine o anumita sensibilitate, impune o anumita exigenta fata de propria persoana. Ofera un reper. O experienta in plus. Iti largeste perspectiva, iti dezvolta simtul interpretarii vietii. Pentru ca realitatea, ca si literatura, se cere interpretata la tot pasul. Citind, de pilda marea poezie de dragoste a lumii, marile povesti de iubire, de la Tristan si Isolda, Romeo si Julieta, pina la, sa spunem, Lolita, pricepem ca amorul nu e simpla secretie, ci un sentiment cultivat. Ca traim conformindu-ne unor cutume, unor prejudecati si e mai bine ca aceste fixisme sa ni le insusim din carti si nu din superficialitatea glamoroasa a vip-urilor ce ne invadeaza viata de pe sticla televizorului.
E mult, e putin? Asta fiecare decide pentru sine. Ce-i drept, e mai comod sa vegetezi in fata televizorului decit sa asuzi batindu-ti capul cu un volum auster. Dar nu-i fericesc pe cei care aleg aceasta cale. Nu stiu ce pierd. Si nici nu au cum sa afle! Si, evident, nici nu-si recunosc ignoranta, pentru ca-i este dat prostului sa se impauneze cu prostia lui. Iar lectura este cel mai potrivit antidot impotriva prostiei. Alegerea e simpla.