Articole de dictionar

Statie. Inainte vreme, cind umblam la scoala si purtam – ca toti colegii, de altfel – cravata de pionier, lumea din transportul orasenesc zicea pe-un capat, cu tot cu intelectualii scrobiti de atunci, "opriti la astanofca". "Astanofca" insemnind (iata si dezavantajul aflarii dincolo de zidurile codului cultural) "statie". O buna bucata de vreme, cam pina prin clasa a cincea, a sasea, daca imi aduc bine aminte, ziceam si eu, beneficiarul singurului slang de auzit in preajma, "astanofca". Apoi o profesoara mai inimoasa, de romana, a izbutit, intr-un moment de exasperare, cred, sa intoarca macazul din mintea noastra. "Astanofca" s-a schimbat atunci, definitiv si irevocabil, cu "oprire". Intr-un mod aproape mistic, curind dupa aceea si prin troleibuzele din capitala a inceput sa se auda "oprire". Nu te mai dadea jos la odioasa "astanofca", ci, cum-necum, la neaosa "oprire". Asa au trecut ani buni. A murit Brejnev, i-a succedat Cernenko, apoi Andropov, in fine Gorbaciov, dupa care si Eltin. Perestroika se risipea ca o ceata, dezvelind intr-un ralanti sinistru caninii capitalismului de azi, cind locul vechilor autocare "PAZ" l-au luat maxi-taxiurile. Moldovenii au continuat estimp sa urce si sa coboare, invariabil, la "oprire". Absurdul s-a aratat odata cu optiunea de a cobori si in alta parte decit "oprirea" propriu-zisa, stabilita de municipalitate. De pilda, la intersectie, in preajma copacului cutare sau a localului X. Plus ca un maxi-taxi poate fi oprit, la noi, practic de oriunde. Cum faci, intr-un asemenea caz, sa-i comunici soferului ca vrei sa cobori in locul regulamentar? Cum faci, vreau sa spun, cind ai fost educat in baza unor „opere" precum Partidul cheama de Nichita Marcov? Cu alte cuvinte, cum te descurci cind "statie" nu-ti vine si pace, fiindca nici nu are de unde? Pai, foarte simplu, adica jovial de tautologic: "Opriti la oprire!". Aud expresia asta de atit timp, incit am invatat sa nu ma mai las acrosat. Am mers azi intr-un maxi-taxi ("marsrutca", spre a nu machia inutil realitatea lingvistica) si, fatal, am consemnat faptul ca vehiculul, conformindu-se cererii unuia dintre pasageri, a oprit la oprire. Si, slava Domnului, mi-am zis, fiindca cine, intr-o tara a tuturor posibilitatilor, l-ar fi putut impiedica pe sofer sa opreasca samavolnic direct la pornire?…

Marsrutci. Am asistat nu demult la intilnirea ambasadorului Dirk Shuebel, seful delegatiei Uniunii Europene in Republica Moldova, cu un grup de studenti. Dirk Shuebel cauta un loc mai potrivit pentru deschiderea unui centru de informare europeana. Lunga alocutiune, cu acest prilej, despre UE, drepturile omului si despre exemplaritatea AIE in raport cu guvernele comuniste. Nu intram in detalii: subiectul e si asa din cale afara de otios. La un moment dat, ambasadorul, un om intre doua virste, cu fata beatificata de o lama impecabila, este intrebat cum gaseste Moldova si pe moldoveni. Marturisesc ca n-am auzit niciodata, ticsite in doar citeva propozitii, toate poncifele izvodite de-a lungul vremii relativ la acest subiect. Moldova a fost, fireste, "o tara minunata", un "pamint foarte agreabil", cu "o natura placuta" etc., iar moldovenii, adica eu, tu, el, ea s.a.m.d., niste oameni primitori, superospitalieri, saritori la nevoie, pe o lista care, la o simpla sonorizare, nu mai mult, te face sa vomiti. Noroc cu drumurile tarii si cu, fireste, transportul in comun, adica marsrutcile. Fara aceste elemente de contrapondere, discursul ambasadorului UE ar fi devenit in cele din urma o forma de bascalie: lauda in exces este, dupa cum se stie, un afront.  Caci drumurile ne sint "pline de gropi", iar sprintenele maxi-taxiuri, pe care tacticosul Dirk Shuebel le-a invocat prin intermediul termenului de mai sus, sint pur si simplu de nedescris. Trebuie sa urci in habitaclu si sa parcurgi macar un cartier, ba nu, doua, ca sa-ti faci o impresie cit de cit relevanta despre mizeria infernala si promiscuitatea fara frontiere care domina acolo. Normal ca intr-un maxi-taxi obisnuit, soferul nu te tutuieste, iar condrumetul – pe care il intilnesti pentru prima data in viata – nu e gata in orice clipa sa te expedieze franc la origini doar pentru ca rasufli. Acolo nu te asurzesc manelele in combinatie cu ceastustele. Nu in ultimul rind: poti respira linistit, nu-i nevoie sa te aperi cu batista de naduseala provenita de la subsuorile si ciorapii natiunii. Pe cind in marsrutci… Ambasadorul Shuebel stia ce spune, era, dupa cum se vede, documentat!