Baia turceasca

Dupa ce am afirmat cu tarie (si in mod repetat) ca "Baia turceasca" (edificiul din spatele Mitropoliei, adica) se afla – nu numai din vina autoritatilor – in paragina, mi-am atras din partea unui cititor sagace o drastica punere la punct. Sint convins ca onoratul meu critic e un mare iubitor al Iasilor de demult, de vreme ce urmareste cu necrutatoare atentie si astfel de articole, cu prea mic impact la public, din pacate. Iasii "vechi" nu intereseaza, m-am convins, decit pe niste lunatici… Totusi, a spune ca sussemnatul, cind face afirmatii precum aceea din "incipit", privitoare la aspectul lamentabil al "Baii turcesti", e un cautator de senzational si de noduri in papura Primariei, cu orice pret, inseamna, din partea amabilului meu vrajmas, a produce o mica exageratiune. Nu ma intereseaza senzationalul, din pricina simpla ca nu sint, la baza, jurnalist, ci un simplu "scriitor de opinii" (intr-o pagina de "opinii").

Voi spune inca o data: in ceea ce ma priveste, comentez numai ceea ce vad cu ochii si obisnuiesc a-mi verifica sustinerile de doua ori. Prin urmare, cind spun ca "Baia turceasca" se afla intr-o stare deplorabila, cu ochiurile de geam acoperite de scinduri si cu peretii maculati de inscrisuri juvenile, eu am dreptate si nu persecutorul meu. Diferendul provine, am impresia, dintr-un regretabil echivoc. Pe fosta strada a Uzinei (rebotezata, fara un motiv temeinic, Mitropolit Petru Movila) se afla cladirea circulara si prospera a unei "Bai publice". Nu am vizitat-o inca, dar trag nadejde ca ofera musteriilor, cum se zice, un "serviciu complet", de la dusuri odorifere la ample si amanuntite masaje vibratorii, de inspiratie asiatica. Am ghicit, de altfel, prin sticla usii, silueta vaporoasa a unei binevoitoare doamne… Lasind gluma la o parte, voi preciza pentru mult vigilentul meu judecator ca nu la aceasta constructie ma refer.

Pentru mine, dar si pentru Rudolf Sutu, dar si pentru iesenii de altadata, din anii ’50, sa zicem, "Baia turceasca" e alta. Cladirea autentica e aceea, mentionata mai sus, din strada care trece chiar prin spatele catedralei mitropolitane (strada paralela cu a mitropolitului Movila). Acolo, povesteste Rudolf Sutu, in primul volum din "Iasii de odinioara" (la pagina 188), s-a aflat multa vreme Feredeul turcesc. Pe la finele secolului al XIX-lea, "feredeul" fiind deja in ruina (in cartea lui Sutu exista, daca nu ma insel, o imagine a lui), oficialitatile s-au decis sa ridice pe locul "feredeului", cu material si conceptie arhitecturala noua (folosesc pluralul arhaic al cuvintului, ca in titlul "Versuri noua"!), o cladire care sa ofere populatiei doritoare de igiena utilitatile visate. Cind edificiul a fost gata, in stilul cunoscut al iesenilor, au inceput rumorile si protestele atoase. Rudolf Sutu mentioneaza, in primul rind, reprosul ca arhitectul nu a dat suficienta culoare orientala zidirii sale, ca a "europenizat" prea apasat proiectul. Doar ferestrele au fost incadrate de arabescuri smaltuite, cu luciri azurii. In pofida birfelor, "Baia comunala" sau "turceasca" a devenit, se intelege, unul din locurile cele mai frecventate de ieseni. Se stie prea bine doar cit tine ieseanul la igiena, la consoarta si la onoarea lui… Ordinea ramine a fi stabilita de cititori, dupa plac.

Dintr-o convorbire telefonica recenta cu nepretuitul domn Constantin Ostap, am aflat o veste pur si simplu stupefianta: "Baia turceasca" nu face parte din cladirile de patrimoniu ale Iasilor. Restaurarea ei nu reprezinta asadar o obligatie stringenta pentru Primarie. Are statut facultativ, ca sa ma exprim astfel. O atare operatiune costisitoare tine de bunavointa si toanele edililor. Si de mare mila Domnului, as face adaos.

In incheiere, voi spune ca disputa cu agerul si mult prea severul meu cititor a pornit dintr-o biata neintelegere. Si din echivocul sintagmei folosite de noi. Cind pronuntam numele stabilimentului – "Baia turceasca" -, fiecare se gindeste la altceva. Dar eu am avut mereu si mereu in vedere cladirea la care s-a referit Rudolf Sutu si in care am fost o singura data, in copilarie, si nu actuala "Baie publica". Vorba veche, pomenita si de Eminescu, s-a implinit din nou: "si duo dicunt idem non est idem" ("nu e acelasi lucru daca doi oameni spun acelasi lucru"). Sper ca l-am convins pe stimatul meu oponent ca nu vizez, prin articolele mele, senzationalul. Nu voi razboiul cu orice pret.