Cu Felix Aftene despre caderea in timp

Vorbind despre mesajul sau artistic, Felix Aftene scrie: "Esenta discursului meu plastic este intretinuta de emotia si uimirea fata de diversitatea umana si de lumea pe care o duce si contine un singur om. Caut o reprezentare metafizica in forma valentelor spiritului umane si a formelor sale de comunicare…". Si tot el, referindu-se la ciclul Cadere in timp: "Cu fiecare lucrare, doresc sa recuperez parti dintr-o lume imaginara scapata din ciclul nasterii si al mortii, cea a fiintelor mitologice…"

Pornind de aici, artistul cauta sa reconstituie, sondindu-si eul launtric, arhetipurile care populeaza inconstientul uman… Acolo isi afla salas personajele mitologice si zeii Olimplului, care, in fiecare epoca, par sa capete o alta infatisare… Caci nimic nu se pierde in abis, totul se depoziteaza si se tansfigureaza in acest spatiu "sacru" al inconstientului colectiv. Zeii din epoca postmoderna sigur ca si-au erodat o parte din continut. Numeroasele atacuri culturale le-au deposedat de sensuri. Si totusi ei continua sa ne bintuie imaginatia… In travaliul sau artistic, Felix Aftene, cu "emotie si uimire", cauta sa reconstituie diversitatea lumii, continuta, dupa cum spune el, "intr-un singur om". E vorba, probabil, de omul primordial. Demersul sau artistic e unul ce tine de atemporalitate. Pe el il intereseaza nu imaginea reala, ci una metafizica a formelor si valentelor… Adica a tuturor combinatiilor posibile… "Cine este, Doamne, omul?", se intreaba artistul. "Si cine sint zeii care ne populeaza abisul?".

Inarmat cu toate aceste intrebari si cu multe altele care imi rasareau in minte in timp ce-i rafoiam albumul, am simtit nevoia, pe la inceputul acestei saptamini, la o ora nu tocmai potrivita, sa-i calc pragul atelierului…

…Ornicul Mitropoliei marca tocmai ora la care demonii si ingerii amiezii isi intersecteaza aripile in aer, schimbindu-si locul de veghe din piesaj. Lunecam pe linga Corso, privind cu nostalgie spre havuzul strajuit cindva de salcia pletoasa, la umbra careia se adopostisera, la un pahar de vorba, poeti, artisti si filozofi; acum in locul salciei se casca un gol istoric…

Pe drum, l-am vazut inaintind prin multime pe poetul Horia Zilieru… I-am facut semn prietenesc cu mina. Nu mi-a raspuns la salut decit la intoarcere, cind ne-am oprit in loc ca sa schimbam o vorba… Era un inger sau un demon?

In fine, dupa un scurt excurs prin labirintul de scari si coridoare, am gasit si atelierul pictorului… Am ciocanit de trei ori si am intrat.

Felix ma astepta de mult. Intii m-a poftit sa ma asez in fotoliu, apoi mi-a aratat lucrarile si m-a poftit la un pahar de ceai, preparat intr-un bol de sticla dupa o reteta stiuta numai de el.

Artistul vizitase nu demult Stanbulul si era coplesit de tot ce vazuse acolo…

– Cum e Constantinopulul? l-am intrebat.

– E fabulos pur si simplu, fabulos, mi-a spus. Anul trecut am fost in multe locuri, la Amsterdam, in Austria, la Venetia si Londra… Dar cel mai mult mi-a placut Stanbulul… Ma simt atras de Orient… Anul acesta as vrea sa vizitez China si Japonia. Simt nevoia sa ma incarc cu impersii si imagini noi.

Dupa ce ne-am impartasit impresiile din calatorii, ne-am intors la oile noastre, adica la pictura.

– In ultimul timp, mi s-a confesat artistul, ma simt atras de personaje mitologice… E vorba de o recitire in alta cheie plastica a miturilor… Uite-o aici, de pilda, pe Afrodita…

Dupa ce am contemplat tabloul, l-am intrebat daca recitirea presupune si o shimbare a formelor si a proportiilor…, un amestec al genurilor… si poate chiar al regnurilor?

– La ce va referiti? mi-a spus.

– Ma refer, i-am zis, la faptul ca Afrodita pe care ai pictat-o are forme mai degraba masculine, in timp ce la Apolo intilnim trasaturi si semne feminine… La alte personaje am observat acelasi lucru…

– Da, raspunse Felix. Am incercat sa duc personajele in zona hermafroditului, spre care, de altfel, simt ca aluneca postmodernitatea, cu sau fara voia ei.

Cuvintele artistului imi suscitau vechi imagini si idei sedimentate in memorie. "In fond, mi-am zis, Felix are dreptate. Traim intr-o lume in care feminitatea si masculinitatea au alte conotatii. Barbatii devin tot mai efeminati, iar femeile, in ciuda sau poate din pricina formelor alungite, se masculinizeaza tot mai mult. Are loc un fel de transfer al genelor. Prin urmare, tendinta aceasta a artistului e perfect justificata…".

– Am un apetit special pentru carnatie, pentru arhitectura corpului uman, isi continua confesiunea Felix. Trupul nostru e ca un templu, zidit din singe, din oase si din carne. Contemplindu-l din diverse unghiuri, caut sa-l surprind intr-o ipostaza insolita. In fiecare veac ce trece se produc in noi felul de mutatii. Omul antic e un pic altfel decit cel modern. Sau postmodern. Meditind la toata aceasta devenire ce se simte in timp, eu incerc sa ma joc de-a creatia, inventind forme care deja exista in lume, dar pe care noi nu le constientizam. Daca as asterne pe pinza trasaturi clasice, arta mea n-ar putea avea o amprenta proprie. Eu ma joc, dar, in acelasi timp, si caut inlauntrul meu linii si forme noi, care sa ma reprezinte… Orice artist autentic face asta….

Si vazindu-ma ca il privesc usor nedumerit (de fapt il inteleageam perfect), Felix tinu sa precizeze:

– Asta se intimpla doar in arta. Ca om, sint perfect normal, nu am tendinte dubioase… Pictura insa ma indeamna sa-mi sondez abisul…

"Dar oare ce inseamna sa fii normal intr-o lume iesita din titini, in care limitele normalitatii si anormalitatii par a nu avea contur?", m-am intrebat.

– Iat-o aici, de pilda, pe Hera, zeita pamintului. A rodului. Hera simbolizeaza contrastul si legatura dintre viata si moarte… Moartea naste viata si viata moarte. Hera sta culcata ca o momiie egipteana. Pintecul ei insa palpita de viata. Intelegeti? Iar aici, imi arata pictorul, alaturi de Hera, e Minotaurul, inarmat cu un buchetel de ciuperci halucinogene…, si in preajma lor, iata, si autoportretul meu. Autorul tine in mina stinga o lupa, ca si cum ar tine o oglinda… Privirea lui e cufundata insa in interior. El se cauta pe sine. Cauta in eul sau launtric arhetipurile… Zeii. Umanitatea ce contine un singur om… Nu stiu daca e satisfacut de ceea ce vede inauntrul sau sau nu… Zimbetul sau e unul destul de enigmatic. Poate vede acolo raiul sau iadul, palpitind de forme…

Am discutat un timp pe aceeasi tema, apoi m-am ridicat si am plecat, la ora la care deja se insera. Sau cel putin aceasta a fost impresia mea. Mergind pe strada, am dat din nou peste poetul Horia Zilieru. Ciuperciile halucinogene din mina Minotaurului zugravit de pictor se imprastiau in aer. Era un inger sau un demon?

P.S. In perioada 16 martie – 5 aprilie, Casa de Cultura „Mihai Ursachi" si Galeriile DANA va invita sa vizitati expozitia de pictura a lui Felix Aftenie,  expusa la Galaria "La Gard" a parcului Copou. Cind treceti pe acolo, va indemn sa va opriti o clipa si sa meditati asupra Caderii in timp a artistului, dar si a propriului dvs. eu…