Dezamagirea Playboy

Lansat insa cu mare tam-tam, intrat apoi sub girul neconcludent al unui fost critic literar (Dan Silviu Boerescu), celebrul brand isi cam pierde din luciu (nu-i nici un joc de cuvinte) pus sa faca fata exigentelor cu materialul mioritic.

Ce anume a dat nastere enormului succes al revistei americane? Faptul ca practica un erotism decent, deloc vulgar (spre deosebire de concurenta Hustler, care e mai degraba porno) si, deloc in ultimul rind, faptul ca aduce in fata pupilelor marite ale barbatilor vedete in ipostaze din cele mai naturale. Aici e clenciul: noi, muritorii de rind, le vrem despuiate pe zeite, pe cele pe care le stim, oricum, inaccesibile. De la Marilyn Monroe la Pamela Anderson, majoritatea playmate-urilor din editia americana erau deja staruri la data cind au pozat in revista; ele au adus, asadar, ceva din faima lor asupra tabloidului, au infierbintat imaginatia (si poate nu numai) milioanelor de barbati.

Prin urmare, reteta succesului, inteligent descoperita de norocosul Hugh Hefner, se bazeaza pe voyeurismul de netagaduit al nostru, al barbatilor venerabili, seriosi, muncitori, familisti, devreme acasa. Pentru ca, stia bine americanul, echilibrul acesta de nuditate si celebritate nu are cum sa dea rateuri: cine naiba nu isi doreste sa patrunda, cu privirea macar, in acele locuri catifelate la care doar alesii au acces? Faceti un test de sinceritate si veti afla un covirsitor raspuns aprins din partea unor domni intru totul onorabili. Asta pentru ca, fara un dram de frivolitate, e imposibil sa fii barbat pina la capat. In plus, ne iubim, ne respectam consoartele, putem sa le inchinam si poezii, dar de visat visam la altele sfere, la alte suprafete curbate si matasoase, bineinteles ca intangibile. Si, sa stiti, doamnelor, acest lucru nu ne face ticalosi.

Ce altceva, prin urmare, face Playboy decit sa ne incite la visare?

Cred ca varianta dimboviteana a revistei tradeaza ceva din acest spirit american. Majora diferenta este clara: daca in editia de dincolo de ocean pozeaza vedetele, la noi, cu rare exceptii, devin vedete damicelele care pozeaza in Playboy. Care e problema, v-ati putea intreba, de vreme ce frumusetea nu tine seama de celebritate? Pai, este o problema, cum sa nu fie… Cum mai ramine cu omeneasca noastra curiozitate, cu onestul nostru voyeurism? Ca, daca as avea posibilitatea, nu as trage cu ochiul la vecina de la etajul trei (sper ca nu citeste ziarul), ci in iatacul (sau lavoarul) Mihaelei Radulescu. Chiar daca, obiectiv vorbind (dar cine poate sa ramina obiectiv in astfel de situatii?), probabil ca boiul anonimei mele conlocatare este mai acatarii. Si cui ii pasa? Asa sintem noi, barbatii, un pic snobi sau poate doar doritori de a avea un amagitor acces acolo unde stim ca nu vom fi nicicind acceptati.

Preferam sa tinjim dupa mierea inaccesibila decit sa ne infruptam din nectarul aflat la indemina. Mai direct spus: preferam sa vedem nurii aflati in libera cadere ai unei vedete decit sa ne desfatam contemplind silueta impecabila, de silfida a vreunei ilustre necunoscute. Or, la noi, ireprosabila (imi asum entuziasmul) Nicoleta Luciu a devenit vedeta care este tocmai datorita celor patru (le-am numarat bine) pictoriale din revista. La fel cum alte gratii contemporane isi datoreaza (re)numele tot brand-ului respectiv. E corect asa? Pentru ele da, pentru noi mai putin.
Dincolo de toate aceste amagite consideratii, cine rasfoieste arhiva revistei isi da usor seama cit de usor se ajunge la noi vedeta si cit de usor se reintra, dupa un timp, in meritatul anonimat. Cite dintre despuiatele cu pricina mai ocupa azi prim-planul? Prea putine.

Nu avem vedete de anvergura, asta ar fi concluzia.

Avem, in schimb, femei frumoase cu duiumul. Or, asta e in masura sa ne consoleze…