Ferestre (II)

Bianca Marcovici traieste, emotional si scriptic, intre doua lumi: in Romania si in Israel, la Iasi si in Haifa. Literatura ei de, iata, doua decenii exploreaza, deopotriva, drama dezradacinarii si a inradacinarii. Fizic, Bianca s-a mutat linga Muntele meu, Carmel – cum se si cheama cea mai recenta carte -, dar adolescenta si tineretea ei au ramas dincoace, in arealul/irealul iesean. Ca ne si intreaba, intr-o Improvizatie cu pod de flori la Iasi: „N-a revarsat Bahluiul, / nu s-au prabusit iubiri? / Gaurile din mozaicul Pietei Unirii au fost astupate? / Porumbeii, in continuare, innalbesc / statuile verzi? / Pasajul de sub strada a fost betonat? / Filarmonica restaurata? / Trustul meu de constructii e tot ocupat de molii? / Tramvaiele produc tot atita zgomot? / Iarna e tot cu troienele neintoarse? / Vraful de iluzii a ramas tot la Casa Pogor? / Vioara mea, copie Cremona, e tot la unchiul meu / sub pat? / Vecinii mei figureaza tot in cartea de telefon? / Poetii tot se mai opresc pe la casa mea / demolata, sa bea mastica aia puturoasa ? / Ciinii mai latra fara oprire? / Nu-mi raspunde, / s-a inaugurat un traseu aviatic nou, via Bucuresti: / Haifa-Iasi. / O sa-mi cumpar un avion de hirtie".  Ii raspund, totusi: Bahluiul se mai revarsa uneori. / In Piata Unirii fac gauri politicienii, / cu predilectie pe 24 ianuarie / si de Sfinta Parascheva. / Mereu le iese cite un porumbel din gura. / Filarmonica e tot cuprinsa de schele(te). / Trustul de Constructii a devenit Trust de Molii. / Tramvaiele nu mai produc doar zgomot, ci si victime. / Iarna e tot ca vara. / La Casa Pogor se lanseaza saptaminal Iluzii pierdute. / Cremona ar mai fi sub pat, / dar nu mai e patul. / Toti vecinii din imobil vorbesc la telefonul mobil. / Poetii? Niste adolescenti, in fond, / beau zeama de etno-botanice. / Ciinii latra si musca / (te vei intreba: unde sint ciinii de altadata?). / Linia aeriana Iasi-Haifa e tot in aer, / nu reuseste sa scoata / trenul de aterizare.

Cititorul de roman. Prozatorii pot scrie in liniste, fara teama ca nu vor fi receptati. Pentru ca exista, din fericire, Cititorul de roman, nimeni altul decit Dumitru Augustin Doman, el insusi prozator inventiv si frenetic, fauritor de revista (Arges)  si comentator pe cit de voluptos, pe atit de  generos, al naratiunilor confraterne. Gazduite mai intii de revista Arges, notele de lectura ale lui DAD s-au mutat, recent, in locuinta unei carti, avind ca fundatie Editura Pamintul. Cum zice si autorul, avem de-a face cu un jurnal de cititor, menit a releva „varietatea de stiluri, de teme, de scriituri si compozitii ale romanului romanesc contemporan", cu precadere din anul 2000 incoace. Vom remarca supletea comentariului, modul cum se developeaza „povestea" romanesca, conexiunile si contextele favorabile in care il pune, mereu, pe autor. DAD nu alege decit romanele viabile, care vin in intimpinarea orizontului de asteptare, atit al lui, cit si al cititorului obisnuit. Vitupereaza si el, ca si altii, impotriva maculaturii, dar nu-si pierde vremea cu ea. In fine, DAD tinteste dincolo de interesele de grup, de gasca literara, „ochind" nu doar prozatori aflati „la vedere", ci si pe cei care-si consuma in quasi-anonimat vocatia. Cititorul de roman e, peste toate, o proba de fraternitate scriitoriceasca.