Idioti in tara vedetelor

Exista in peisajul televizual romanesc din ce in ce mai multe emisiuni in care vinatoarea de talente a devenit cel mai percutant mijloc de divertisment. Calitatea cel mai des pindita este priceperea de a cinta, urmata indeaproape de talentul de a fi frumos (frumoasa), dar nu sint neglijate nici celelalte posibilitati de afirmare a fiintei, mai discrete, e adevarat, dar pline de vigoare. Adevarul e ca sintem un popor de oameni atit de inzestrati, incit nu prin talent, ci prin lipsa lui facem deosebirea intre minoritari (netalentatii) si majoritari (talentatii). Ai talent, existi, n-ai, de ce n-ai? Ceva, ceva, o urma de talent ascuns tot trebuie sa ai, daca vrei sa existi, sa traiesti, sa contezi.

Paleta darurilor este atit de diversa, incit e aproape imposibil sa spunem precis cite feluri de talent se manifesta plenar in romanitate. Totusi, sa nu ne ferim de exemplele prea evidente. Multi stiu sa faca circarii grozave, fiind, dupa cerintele spectacolului, saltimbanci, contorsionisti, scamatori, prestidigitatori sau dansatori-fete. Altii ghicesc in foi de varza, distreaza lumea cu bancuri si cimilituri ori cinta la orice, pietre, lemne, obiecte gospodaresti, articole de larg consum. Nu sint deloc rari indivizii multitalentati. Un asemenea clocot de calitati arata ca nu e departe clipa in care fluierul, de lemn, de os, va fi legat direct la facebook, sa dea toti „like" la performanta, iar iPad-ul va fi grozav pe post de muzicuta.

Admitind ca potrivita spunerea ca talentul poarta fesul, sa contemplam nitel talentele cele mai vinate: vocea si infatisarea. De obicei, ele se cer impreuna, dar daca surplusul e de o parte sau de alta, tehnologia actuala poate compensa, gratie priceperilor ingineresti si chirurgicale, micile scapari ale naturii. In consecinta, cei cu voce, dar fara chip debordeaza finalmente de frumusete, iar fiintele cu fata, dar fara voce reusesc, daca producatorul vrea, sa scoata triluri mai aprige decit cele de privighetoare.

Banda care leaga cele doua talente – vocea si infatisarea – e foarte ingusta, mai ingusta chiar decit lungimea de unda a infrarosiilor. De aceea, nu foarte multe fiinte au privilegiul de a straluci, de a fi idolatrizate de multimile compuse din mii si mii de fani fara voce si fara chip, dar avizi de identificare cu zeul (zeita) care le-a inspirat visul de a realiza conjunctia intre apertura vocala de exceptie si frumusetea olimpiana.

Acestea fiind scrise, sa mai aratam ca la preselectiile pentru concursurile de talente se prezinta sute de persoane fara nici unul dintre talentele vinate de producatori. In loc de a fi refuzati politicos si trimisi acasa inainte de contactul cu ochii camerelor de luat vederi, oamenii fara voce si fara chip sint lasati sa urce pe scena, sa-si transforme neajunsurile in prilej de batjocura, apoi sint trimisi poruncitor in culise.

Naucit de viteza procesului de selectie artificiala, sarmanul telespectator nu stie de care dintre firele divertismentului sa-si lege bucuria. De naivitatea fara limite a aspirantilor orbiti de reflectoare si emotionati pina la lesin? De iscusinta judecatilor clocite de juri, toti profesionisti pluritalentati? De tropaiala fornaitoare a rinocerilor, pardon, sustinatorilor, invitati sa amplifice agonia si extazul incercarii la care se supune cel drag si caruia i se urla, de undeva din spate si din intuneric, curaj, noroc si succes?

E limpede. Numai cine s-a calit intr-o asemenea lume de foc poate aprecia cu justete valentele unor asemenea desfasurari magmatice de energii colective. V-o spune chiar sus-semnatul, eroul serbarilor din perioada de aur a gradinitei, cel dintii intre prezentatori si dansatori, micutul adorat de adulti, zeul liric al catrenelor despre parul cret, rasfatatul educatoarelor si mindria cartierului. Da, am trecut pe acolo, pe sub neoanele pilpiitoare ale scenei inaltate din patuturi. Da, stiu ce inseamna pendularea intre trac si dezlantuire. Da, am rezistat razei letale a privilor parintesti, mereu gata sa judece fara mila care dintre odrasle e cea mai cea. Da, am simtit in ceafa respiratia amenintatoare a prichindeilor invidiosi ca eu stapineam ca un lord trucurile scenei.

Stiu si cum eu, vocea si chipul de odinioara, am sfirsit in minoritatea celor fara talente. E bine sa stii cind trebuie sa te retragi. Nu am voce, ci glas, nu fac circarii, nu spun bancuri si povestioare cu miez, in sfirsit, nimic din ceea ce se cauta actualmente pe piata nu exista intre posibilitatile personale de ducere la indeplinire. E bine sa nu iti dai talente. Normal ist gut. Dar va marturisesc ca m-a cuprins ingrijorarea, iar spaima da deja tircoale. Noi, cei ce vrem sa nu fim vedete, sintem din ce in ce mai putini. Astazi, in epoca talentelor judecate cit ai clipi din ochi, daca nu cinti si nu joci, daca nu stii sa distrezi poporul, in fine, daca nu te-ai dat macar o data in spectacol, esti taxat de idiot. Drept urmare, in tara tuturor vedetelor, singura ta scapare e sa te faci vinator de talente. Pe ei!

Publicitate și alte recomandări video