In numele paradisului absent

Acum o saptamina, doua fete (una de 17 ani si cealalta de 20), cu centuri de explozibili, se arunca in aer in metroul din Moscova. Mor patruzeci de oameni. Alti 80 sint raniti. Fetele fac parte din asa-numita categorie a "vaduvelor negre". Nu este nimic de inteles in gestul lor destructiv. Iata inca o dovada ca principiul ratiunii suficiente (altminteri, universal) nu e valabil si pentru oameni. Altfel spus, numai omul poate actiona fara a avea un motiv suficient (si chiar fara a avea un motiv, pur si simplu).

Noi ne explicam gesturile cautind o cauza, o ratiune, un motiv. Rationam in felul urmator: cutare a procedat asa si nu altfel fiindca a avut motivul cutare si acest motiv precis l-a impins sa procedeze asa cum a procedat. Daca nu ar fi avut nici un motiv, nu ar fi facut nimic de felul acesta. Mai simplu: cutare a racit fiindca s-a imbracat prea subtire; cutare a murit fiindca avea cancer; cutare s-a casatorit pentru ca iubeste definitiv pe x. Si asa mai departe. E adevarat: explicatiile fac lumea coerenta si inteligibila. Desi universul insusi e incoerent. In masura in care ne confruntam cu evenimente imprevizibile (furtuni, cutremure, meteoriti, epidemii etc.), lumea ne devine dintr-o data straina si ostila (asa cum si e, in realitate). Vorbim atunci de o necesitate "oarba" sau de o domnie a intimplarii si hazardului. Dar omul se mindreste ca, in deosebire de alte fapturi, pune deasupra necesitatii "oarbe" ordinea limpede a ratiunii practice. E o amagire!

Sa ne intoarcem la atentatul comis de cele doua "vaduve negre". Comentatorii au incercat sa justifice gestul lor punindu-l pe seama influentei unor "ideologi wahhabiti, care le-ar fi convins sa se sacrifice pentru a-si razbuna sotii" (ucisi nu demult de politia rusa). Ignor cu totul "ideologia wahhabita". Indraznesc, totusi, sa afirm ca o atare explicatie nu este o explicatie veritabila decit pentru cei ce cauta sa identifice cu orice chip o ratiune limpede in ghemul inexplicabil de contingente al vietii noastre de toate zilele. Comportamentul celor doua fete ramine, orice am zice si am invoca, perfect irational. Sotii lor nu fusesera ucisi de oamenii din metrou. Si e foarte posibil ca acesti oameni nici sa nu fi avut habar de asasinate, de grupurile radicale din Cecenia sau Daghestan ori de lupta surda dintre rusi si rebeli. Logica e la fel de strimba si scandaloasa ca in cazul in care cineva ucide un copil si altcineva e condamnat la moarte.

La om (si numai la om!), principiul ratiunii suficiente isi pierde complet valabilitatea. In faptele omului ne socheaza intotdeauna o ratiune mai mult decit insuficienta. Omul creeaza frumosul (artele, religiile, jocurile, teoriile stiintifice etc.) dintr-o pura gratuitate, se sacrifica pentru o cauza nobila tot dintr-o pura gratuitate si, adeseori, ucide dintr-o pura gratuitate. Frumosul (poezia, mozaicurile din Ravenna, domul din Köln) si abominabilul (crima, uritenia, injustitia) au una si aceeasi radacina intunecata. Acest fapt e trecut cel mai adesea sub tacere de filosofi. In primul rind, din nevoia de coerenta si armonie, in al doilea rind, din dorinta de a pastra puritatea si inocenta esteticii si, in al treilea rind, pentru a pastra omul in virful ierarhiei fiintelor, putin mai jos de ingeri.

Prin urmare, ca sa incheiem, nici un principiu logic nu poate justifica suficient gestul fetei de 17 ani, pe numele ei Djennet Abdurahmanova. Si-a razbunat in vreun fel sotul? Ma indoiesc. Si-a mintuit poporul? Imposibil de sustinut. A ajuns in paradisul wahhabit? Nu exista un paradis al celor ce ucid. Si, in genere, nu exista nici un paradis, nici o recompensa in lumea de dincolo… Omul incearca, in multe cazuri, sa se ridice deasupra necesitatii "oarbe". In alte cazuri, la fel de numeroase, omul incearca sa se cufunde la loc in necesitatea "oarba" din care provine. A-i atribui un motiv e gresit.