Kitschland sau/si Mirlanistan?

marți, 02 februarie 2010, 19:04
5 MIN
 Kitschland sau/si Mirlanistan?

In urma cu vreo doi-trei ani, Gallup si Metro Media Transilvania (sprijiniti de un program Phare) au oferit CNA-ului romanesc rezultatele unui sondaj necesar. Este vorba despre investigarea preferintelor formative ale copiiilor intre 6 si 14 ani din tara noastra. Sondajul a fost realizat pe un esantion de 8000 de familii, cu doua chestionare diferite (unul pentru copil, celalalt pentru familia sa). Concluziile anchetei sociologice nu pot fi puse nici o clipa la indoiala, nu atit vizavi de profesionalismul institutiilor implicate, ci datorita gradului lor mare de previzibilitate. Cu toate ambiguitatile macro- si micro-sistemice, care ne-au facut celebri in Europa, Romania dezvaluie, in esenta, o lume suficient de clara in simplitatea aberatiilor ei. Nu cred ca exista multi compatrioti de-ai nostri care sa nu cunoasca adevarul gol-golut despre societatea romaneasca actuala. La orice colt de strada intilnesti politologi, nostalgici, futurologi, apocaliptici, ocultisti („violeti") s.a. dispusi sa-ti faca o analiza profunda de sistem socio-politic. Indiferent de directiile si metodologiile abordate, fiecare in parte va admite, invariabil, un lucru: Romania a mers si merge inca pe un drum gresit (fie si in postura de membra UE si NATO), fiind coplesita de o oligarhie financiara de tip mafiot, ce a transformat coruptia in mod de viata. Axioma devine astfel unanim acceptata, doar modul de raportare la ea difera. Descriind marasmul, unii zimbesc nating sau amar, altii sagalnic ori subtil. Nimeni nu pare totusi pregatit sa ia vreo masura de indreptare, asumindu-si colapsul cu resemnare fatalista, demna de variantele cele mai innegurate ale Mioritei. Aceasta ar fi insa o alta poveste.

Ce vreau sa spun aici, in primul rind, este ca nu te poti arata surprins de cele 97 de procente dintre copiii nostri care nu au treaba cu cartile si nici macar cu cititul, considerind revistele cu benzi desenate drept exercitiul zilnic necesar de „lectura". Nu ai cum sa te revolti nici de faptul ca doar 3% dintre pustani mai au apetenta pentru activitati culturale (instrument muzical, teatru, concerte etc.). Nu intri in sevraj nici cind auzi ca majoritatea copiilor se uita la televizor cam trei ore pe zi (cu dublarea perioadei in week-end). Sau ca multi ramin pe canalele TV si dupa ora 22.00. Ori ca grosul populatiei scolare se da in vint dupa imbecilele show-uri autohtone, gen Vacanta Mare, Te pui cu blondele, Nora pentru mama ori Un show pacatos. Sau ca modelele lor supreme in viata sint drogomanii de prin cluburi. Sau ca avertismentul „12", „15", „18" nu inseamna nimic pentru familiile din Romania, procente importante dintre copiii investigati privind fara probleme emisiuni/filme cu violenta, sex si consum de narcotice. In sfirsit, nu te arunca in nevroza nici informatia ca primul film pornografic e vazut in intervalul 9-13 ani de catre adolescentii romani. De ce ramii la toate rece, vorba poetului? Dintr-un motiv foarte simplu: aceste grozavii si anomalii derivate din grotescul cel mai pur sint niste "copilarii" pe linga grotescul, grozaviile si anomaliile experimentate de noi toti de-a lungul interminabilei "tranzitii" (cei chestionati reprezinta de altfel, nu numai simbolic, pe „copiii tranzitiei"!).

Am atras atentia in mai multe rinduri asupra riscurilor implicate, pe termen lung, de descalificarea si discreditarea la care este supusa educatia in Romania contemporana. Bineinteles, cind vii cu astfel de probleme, ti se ride, de regula, in nas, exact in virtutea principiului enuntat mai sus. Traim nebunii mai mari decit perimarea scolii. Cui ii pasa de tembelizarea tineretului, fenomen lent si, oricum, cu efecte tardive? Si, totusi, imi permit sa revin cu o idee anterioara. "Criza mica" (educatia) se afla la temelia "crizei mari" (degringolada societatii in ansamblu) si, ca atare, indreptarea celei dintii poate fi primul pas catre remisia celei de-a doua si catre evitarea unei distrofii majore a identitatii colective. Faptul ca nu am avut lideri politici (si, veti admite, nu-i avem nici acum, cei perindati prin fotoliile inalte raminind, in continuare, niste caricaturi de oameni de stat!), in doua decenii de la caderea lui Ceausescu, si ca totalitatea conducatorilor isteriei postrevolutionare a subminat economia nationala prin coruptie rudimentara (similara anilor treizeci, ani de experimente pentru Al Capone!) e consecinta unei carente educationale venite din comunism. Sistemul ceausist nu a incurajat formarea liderilor veritabili si a indivizilor integri, intrucit o dictatura nu se poate perpetua prin ei. Autocratia exploateaza (cu fulminant succes) cozile de topor, poltronii si ipocritii capabili sa dea "cezarului" din virful piramidei onorul suprem. Aceste personaje au constituit "esalonul doi" al puterii ceausiste. Era inevitabil ca ei sa nu apuce friiele mecanismului imediat dupa disparitia „tatucului"  si sa nu-si articuleze o noua lume dupa chipul si asemanarea lor. Cum tot inevitabil era ca, in comparatie cu Ceausescu, acestia sa nu fie perceputi de populatie ca fiind mai rai. In contextul dat, Nea Nicu avusese ragaz (si sansa!) sa-si faca stofa de conducator. Exponentii „esalonului doi" au ramas doar in zdrentele lingailor de conducator.

Au mai fost astfel de momente in istorie, si la case mai mari. Problema e ca, odata cu incheierea jafului comunitar si satisfacerea dorintelor primare de imbogatire, mafiotii (guvernamentali au ba) au devenit preocupati (si) de imaginea lor istorica („onorabila"). S-au dedicat actiunilor educationale (au facut-o pina si urmasii lui Al Capone!) si au aspirat la constructia unei noi societati din ruinele celei vechi. Au dezvoltat voluptati de ctitori si au aratat sensibilitate pentru cei care au venit dupa ei. Principala aberatie romaneasca apare tocmai in aceasta eterna aminare a "revenirii la onorabilitate" si, mai ales, in efortul de dizolvare morala si intelectuala a tineretului autohton. 97% dintre copiii Romaniei actuale au ramas ai nimanui, intrucit scoala si familia sucomba, psihologic, sub presiunea haosului valorilor si prioritatilor. „Mogulii" si „vampirii" nostri politici nu au limite, sint atipici in comparatie cu „arhetipurile" de coruptie, istorice si internationale. Nu se lasa pina nu secatuiesc totul imprejur. Studiindu-i (cu mina la nas), ma intreb daca simptomul „unicitatii" lor e doar grotesc ori si obscen? Ne aflam adica doar in Kitschland sau, deopotriva, si in Mirlanistan?

Comentarii