Caută 
4 MIN
Am avut privilegiul de a participa, intre 9 si 16 septembrie a.c., la Atelierele de creatie de la Savirsin. O tabara de creatie, procreatie si ce o mai fi fost… Psihic vorbind, absolut revigoranta.
La Savarsin a fost mai bine decit ma asteptam. Nu am crezut ca o gasca de poeti si un critic pot convietui fara probleme vreme de o saptamina. Dar au reusit. Fara orgolii, fara complexe, nimeni nu a iesit ranit. Poate doar din meciurile de fotbal sau din partidele de tenis cu piciorul. Eu unul nu m-am simtit nici o clipa macar amenintat. Si cred ca nici ei… Altfel, sint convins ca s-au cimentat niste prietenii, ca s-au deschis destule portite, ca ne-am cunoscut mai bine. Mi se pare cel mai mare cistig. Am avut mereu impresia ca facem o echipa sudata.
Meritul ii revine cui altcuiva decit inepuizabilului V. Leac, cel care a adunat acolo numai tineri scriitori cu umor. (Nici nu stiu: chiar poti fi scriitor daca nu ai umor?) Sper ca nu l-am dezamagit, caci ne-am intrecut in prostii si aventuri nocturne demne de o cronica mai buna. De altfel, eu unul mi-am propus o conduita a la Svejk. Leac nu si-a propus-o, el o traieste zi de zi. As aminti descinderea-mi cu Radu Vancu, pe la 3 dimineata, intr-un bar ce s-a dovedit a fi bordel, in care matroana (poreclita de toata urbea Neagra), femeie trecuta bine chiar si de a doua tinerete, s-a dovedit a fi si singura disponibila. Disponibila, fireste, pentru experimentele noastre strict conversationale. Noaptea urmatoare, cu Manasia si Maduta am convins niste masculi alpha ai Savirsinului ca sintem mai tari ca ei (ne-am dat chiar si senatori, doar statusem cu primarul la masa). Am fost mai perlocutionari, dar ei nu au inteles ce inseamna asta. Peste doua zile, la pescuit, un plop batrin a avut gentiletea de a se prabusi la citeva minute dupa ce noi schimbaseram locul de pescuit si, prin urmare, si pe cel de parcare. Masina lui Leac a fost salvata in extremis. La fel si casnicia lui, probabil…
In rest, povesti peste povesti, recitaluri improvizate, partide ratate de pescuit pe Mures, Castelul regal, cu un superb parc dendrologic, gratare, cabane si o ultima seara pe care cu mare durere am ratat-o, dar la care am participat prin telefon, gratie lui Leac si lui Vancu. Sa mai adaug si un drum de intoarcere mai mult decit agreabil, in pofida oboselii, gratie discutiilor cu Florin Partene, Marin Malaicu-Hondrari si Bogdan Lipcanu. Un primar (poet in grai banatean), Ioan Vodicean pre numele sau, mai mult decit dezinhibat, cu mult umor, gazda perfecta, si o mina de oameni normali, frumosi, deloc preocupati sa para altfel de cum sint. Dintre toate astea, am iesit totusi cu impresia unei seriozitati care mai ca m-a inhibat: cind Radu Vancu renunta la o bere sau Manasia la micul dejun si se inchid in camera (impreuna, e drept) ca sa scrie poezii, cam pici pe ginduri. Asa scoleri constiinciosi rar gasesti printre poetii maturi. Cind observi ezitarile, incertitudinile tuturor, legate de ceea ce le-a iesit, incepi sa ai incredere. Pentru mine a fost si o lectie vie de poietica (asa se spune pe aici, pe la Iesi, la poetica).
Lista vinovatilor si gata: Cristina Ispas, Diana Geacar, Miruna Vlada, Octavian Soviany, Radu Vancu, Stefan Manasia, Rares Moldovan, Vlad Moldovan, Dan Coman in fuga, Florin Maduta asijderea, Florin Partene, Marin Malaicu-Hondrari, Bogdan Lipcanu, Bogdan Perdivara. Si, bineinteles, mereu suprarealistul V. Leac. Bravo lor! Pentru mine a fost o bucurie si o onoare sa ii parazitez.
Ce va iesi din toate astea? Nu v-ati dat seama? O antologie care, sint sigur din ce am citit pe acolo, va provoca si va da incredere celor sceptici: soarta poeziei contemporane a fost, ce mai, salvata!
Pentru ca mi-a mai ramas nitel spatiu, transcriu un poem zglobiu de-al primarului-poet. E amuzant si ne mai zdruncina credinta ca stim atit de bine limba romana. Se intituleaza La ducean (La magazin, altfel spus): "La ducean, naloaga mare,/ S-or strins tat sacenii mei,/ Cu se goge fiecare,/ Sa mai faca o doi lei.// Ion Sioclod s-o dus tutcanu’/ Leana Dula on ginsac,/ Unciu Nicu lu Buneanu/ Are pene intr-on sac.// Gi pa trept nu-ncapi pa usa,/ Vinzatoriu-i la cintari,/ Pa tutcan il cauta-n gusa/ Si il scrie in butfari.// Sofia Bit, o baba soada,/ Si la consi s-o prins o floare./ Lumea zisie ca-i naroada,/ Numa ea nisi grija n-are.// In ducean sa da s-intreaba:/ «Gagi! Spuni-ne tu noaua,/ Sinsce tinie, vara-ntreaga,/ Gi pasula si gi oaua?»// Betu om, s-o linisteasca,/ Ii raspunsa cam asa:/ «Gi pasula?!… A lu Fleasca,/ Da’ gi oaua… dumneata»".
Ca sa elimin dubiile, precizez ca "pasula" inseamna fasole, nimic altceva… Omul isi numea furnizorii, atita tot…
