Lecturi de Craciun

Poate ca printre multe, prea multele treburi care s-au imbulzit acuma, in preajma Craciunului, a Sarbatorilor si a Anului Nou, veti gasi vreme si pentru citeva lecturi "sufletesti", ca sa le zic astfel. Finalitatea lor e una pacifica, de inseninare si bucurie. Fireste, nu voi recomanda nimanui tratate teologice intortocheate, pe Thoma de Aquino sau pe Nicolaus Cusanus (tocmai s-a tradus lucrarea lui "De docta ignorantia", la Polirom). Nu acesta e timpul speculatiilor dificile. As recomanda, mai degraba, alaturi de doua biografii ale lui Iisus Christos, o carte de predici "neconformiste" a parintelui Nicolae Steinhardt si, desigur, citeva povestiri si romane.

Mai intii, biografiile. As numi, la inceput, vechea biografie a savantului francez Ernest Renan: "Viata lui Iisus". A ramas, in felul ei, nedepasita pina astazi. Pentru mine, ea are si o valoare sentimentala. Este prima biografie a lui Iisus citita in tinerete. Multi au spus ca Renan descrie prea amanuntit omul, pe Iisus din Nazaret, si ca uita esentialul: anume pe Iisus Christos. Gresesc cu totii. Pentru a pricepe simburele enigmatic si divin al Evangheliilor, bine e sa luam aminte, inainte de orice, la faptele si invataturile omului Iisus. Ernest Renan i-a reconstituit cu acuratete itinerariul care se incheie pe Golgota. "Urmarea lui Christos" ("Imitatio Christi"), cartea atribuita lui Thomas a Kempis, tocmai asta ne cere: sa incercam a-l urma pe Om. Divinul nu poate fi imitat, doar omenescul.

A doua biografie e aceea, tot veche, a lui Dmitri Merejkovski, "Iisus necunoscut". Vechimea face vinul bun. Virtutea ei principala e ca risipeste, in parte, nedumeririle ce se trezesc in mintea celui ce citeste (prea "logic", prea "rational") Evangheliile. La Merejkovski, latura explicativ-didactica m-a atras. De ce au scris apostolii atit de tirziu despre viata lui Christos, primele evanghelii fiind, poate, din anii 70, cind trecuse aproape jumatate de veac de la Rastignire? Drumul christic a fost prescris din eternitate sau Iisus a dispus de liber arbitru? Si asa mai departe. Daca doriti sa aflati un raspuns convingator, mergeti la Dmitri Merejkovski…

Acum cartea de predici. E vorba, se intelege, de predicile parintelui de la Rohia, N. Steinhardt, tiparite sub titlul "Daruind vei dobindi". E tot ce s-a scris mai frumos, mai cu har in genul omiletic, la noi. Cititi, rogu-va, intr-un ragaz, "Sfinti si oameni iubiti", care e un catalog de personaje istorice, dar si de personaje fictionale (precum staretul Zosima al lui Dostoievski). Veti afla, printre alte informatii interesante, cite ceva despre arhiepiscopul Parisului, Denis-August Affre. Dar si despre sfintul Ioan Nepomuk, duhovnicul reginei Boemiei. Dar si despre sfintul uitucilor, Anton din Padova. Dar si despre sfinta Maria Egipteanca… Cartea e redactata simplu si limpede si e insufletita de iubire.

Acum literatura de imaginatie. Voi incepe cu naratiunea lui Charles Dickens, "Poveste de Craciun". Personajul ei principal, stiu si copiii, e avarul Scrooge. Unii vor gasi ca povestea e neverosimila. Nu poti sa accepti ca zgircitul si tifnosul Scrooge se transforma intr-un om cuminte si binevoitor intr-o singura zi. Acesta e dintotdeauna darul povestilor: sa arate ca si imposibilul devine, macar in ziua de Craciun, posibil. Daca nu atunci, cind? Sa-l credem, asadar, pe marele prozator englez. Poate ca inchipuirile sint mai reale si mai stringente decit faptele din lumea inconjuratoare, lumea patimilor gratuite, a imbulzelii si a grabei. Si voi continua cu "Puterea si gloria", romanul din 1940 al lui Graham Greene, tot un scriitor englez. Naratiunea relateaza disputa inegala dintre un locotenent si un preot, intr-un stat decis sa curme superstitiile desarte prin uciderea tuturor slujitorilor Bisericii. Locotenentul e un rationalist auster, un puritan frigid. Preotul, un biet om supus greselii, un pacatos si un las. Cine e, totusi, pina la urma, mai uman? Las judecata in seama cititorilor…

In fine, pentru cititorii sofisticati numesc povestirea lui Jorge Luis Borges "Cele trei versiuni ale lui Iuda". Cineva, peste ani, a scris si o a patra versiune. Borges a fost o figura ciudata. Uneori, pare a fi un credincios fervent. Alteori, e atit de lucid, de aspru, de sceptic, incit isi ingrozeste cititorii. Vorba lui Unamuno i se potriveste perfect: "dar credinta se naste din indoiala si nu o biruie".

Sfintul evanghelist Marcu (9: 24) a consemnat, am impresia, ceva asemanator in fraza: "Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele…".