Caută 
5 MIN
Nimeni nu-si mai aminteste de valurile succesive de condamnari, intemnitari si deportari, asa isi incepe Soljenitin Arhipelagul Gulag, incercind sa remedieze el aceasta lacuna a istoriografiei sovietice. Era pe la sfirsitul deceniul sase, istoricii nu aveau acces la documente, nu existau marturii. Povestirile de la Kolima, amintirile din lagar ale scriitorului V.T. Salamov, au inceput sa circule clandestin, prin anii saizeci si au fost publicate si mai tirziu, in Occident; la fel si memoriile Evgheniei Ghinzburg. Scriitorul si fostul deportat recurge la amintirile tovarasilor din lagar si reuseste sa reconstituie aceasta istorie terifianta, care a inceput mult inainte de celebrii ani 1936-38 ai lui Stalin. Au fost, chiar de la inceput, peste 15 milioane de tarani a caror urme s-au pierdut sub zapezile vesnice ale Nordului, au fost natiuni intregi proscrise si dislocate, numai pe motive etnice si de singe (germanii care traiau de mult in Rusia, balticii, calmucii, cecenii, balkarii, tatarii din Crimeia, polonezii, moldovenii). Si multe alte valuri. De ce e nevoie sa ne amintim de aceste istorii? Pentru ca faptele, personajele au intrat in negura, dar efectele au ramas, s-au sedimentat si alcatuiesc o magma depusa pe memoria comuna, pe identitatea colectiva, facind dificila explicarea unor atitudini si comportamente ca supunerea oarba fata de putere, frica exprimarii opiniei, conformismul gindirii, limbajul eliptic si/sau balizat de slogane.
In cartea lui Talpin, care ne-a provocat aceste insemnari, gasim informatii, urme ale acestor biografii colective naprasnice, motiv pentru care regiuni intregi, martore ale tragediilor, erau interzise. Iata, Solovki, manastirea din insulele Solovetki, loc sacru al ortodoxiei ruse si bastion al rezistentei calugarilor de rit vechi, in vremea tarilor, devine, prin grija lui Felix Dzerjinski, loc de surghiun si supliciu pentru detinutii politici. Ceka, scrie Soljenitin, a organizat in arhipelagul Solovetki SLON-ul (Lagarele de Importanta Speciala din Nord), metastaza din care s-a nascut Gulagul. Din Catedrala Schimbarii la Fata, faimoasa nu numai pentru Solovki, ci pentru toata ortodoxia, detinutii erau triati si scosi sa fie impuscati la citiva pasi. In Biserica Taierii Capului Sfintului Ioan Botezatorul, aflata pe o colina, erau izolati detinutii considerati cei mai periculosi, torturati si apoi ucisi chiar in interiorul bisericii.
Despre deportarile unor nationalitati, din locurile lor de bastina, exista o lucrare in trei volume de Svetlana Alieva, fiica lui Stalin, sustinuta de documente de arhiva, memorii si poeme care infatiseaza suferintele acestor minoritati. Popoarele nord-caucaziene au fost victime predilecte, iar in Kabardino-Balkaria, NKVD-ul s-a intrecut pe sine. Talpin ajunge in Nalcik, capitala acestei "republici unionale" si incearca sa ceara ajutorul autoritatilor. La Ministerul Culturii este refuzat, apoi aminat si o ia pe cont propriu. Ajunge la Balkari, in munti, gaseste urme ale satelor cindva asezate pe terase, distruse, urme ale unui popor disparut. Istoria e acum publica: la sfirsitul lui 1943, o divizie NKVD se retragea din calea trupelor germane. Muntenii, ascunsi de citiva ani in munti, dupa ce le fusesera confiscate turmele sau dezertasera din Armata Rosie, nu-i primesc insa cu bratele deschise, ba chiar ii ataca. Replica a fost necrutatoare: desi in satul Verhnaia Balkaria nu existau "banditi", ci doar batrini, femei si copii, a fost ras totul. La miezul noptii au navalit trupele sovietice, aruncind grenade prin geamurile caselor, iar cei ramasi (inclusiv copiii) au fost cu totii executati. Apoi casele au fost incendiate si cadavrele aruncate inauntru, sa arda. Intr-un singur sat au fost asasinati 300 de persoane, jumatate dintre acestia fiind copii. Si asa in fiecare sat. Intr-un sat a fost ucis un batrin care avea patru fii inrolati in Armata Rosie. Din arhivele deschise, dupa 50 de ani, rezulta ca intr-o noapte au fost lichidate 1500 persoane. Au scapat, ca prin minune, citiva supravietuitori. Bineinteles ca totul a fost pus in spatele armatelor germane care inca nu ajunsesera acolo. Cind au ajuns, soldatii nemti au ajutat pe cei putini ramasi sa-si ingroape mortii. Cind au revenit sovieticii, Beria a hotarit sa exileze pe toti caucazienii: karahaii, calmucii, cecenii, ingusii. Intr-o singura zi au fost deportati, in Asia Centrala, 37.103 balkari. O treime dintre ai au murit de boli, foame, disperare.
Tuvinia e si aceasta o tara anexata, aflata la granita cu Mongolia, dupa un sir de munti greu de trecut. Natura prielnica, clima sanatoasa. Intr-o anumita perioada aici se facea turism de masa, ca la Mecca, veneau avioane cu grupuri sa viziteze satul susenskoe, unde fusese exilat Lenin. N-a dus-o rau: "In afara de vinat si inot, scria acasa, imi petrec timpul facind plimbari lungi". Aici s-a casatorit religios cu Nadejda Krupskaia, au inchiriat o casa, primeau corespondenta, carti si reviste. O ducea mult mai bine decit ceilalti deportati. Locuitorii satelor din jur nu iarta tarului faptul ca nu l-au trimis pe Lenin si la ei, sa le fie si lor bine. Dupa aceea a trait exilat, doua decenii, la Paris si Zűrich.
Si orasul Gorki era interzis, acolo fusese exilat Saharov. De fapt e fostul oras comercial Nijni Novgorod, in care s-a nascut scriitorul. Gorki cistiga bine din cartile sale, la cererea lui Lenin, subventiona revolutia, si-au legat amindoi soarta. Dar in timp ce Lenin gindea milenarist si nu avea crutare pentru cei ce i se impotriveau, scriitorul avea compasiune pentru om, intelegea psihologia indivizilor simpli. Sint perioade in care isi ia ragaz si se indeparteaza de ritmul impus de Lenin, retragindu-se in vila sa de la Sorento. Dar si aici nu era liber, casa ii era impinzita de cei ce-l urmareau: amanta sa, secretarul particular, chiar fiul sau erau in slujba serviciilor secrete sovietice. Viclesugul legarii de partid e rebotezarea orasului nefericirilor din copilarie cu propriul nume. Gorki e tot mai inconjurat in plasa ce i s-a intins, devine scriitor oficial, inima ii ingheata, spiritul i se osifica.
Nijni Novgorod era considerat cel mai bogat oras al Rusiei vechi, tirgul de acolo era cunoscut in toata lumea, veneau persani si armeni, tatari, europeni (germani, austrieci, englezi), calugari de peste tot. Cinta frecvent acolo Saliapin. Dar in 1930 este desfiintat. Ura fata de prosperitatea de odinioara a calauzit pe cei ce au sters faima orasului negustorilor. Cei ce vor sa-l faca sa renasca in toata fosta sa maretie trebuie sa se lupte astazi cu ravagiile anilor de ruina, cu efectele secundare ale regimului sovietic: prejudecatile si coruptia, alcoolismul, mintile indoctrinate. Saharov l-a repus pe harta. Cind a deschis ochii si a iesit din "forta hipnotica a ideologiei de mase", savantul a devenit inamic public. Dosarul sau la KGB are in final 520 de volume, un record de Guinness. Exilat la Gorki, a refacut staiful provinciei dezmostenite. Acum e vizitat muzeul Saharov, numele lui Gorki e uitat.
Cartea lui Mark Talpin, care ne-a inspirat cele trei tablete, se numeste "Imperiul deschis". A fost scrisa in era postgorbaciovista, pe fondul schimbarilor provocate de Gorbaciov. Se mai potriveste oare sintagma si astazi?
