Mersul lumii: ce se asteapta de la Obama?

Iata, americanii (si europenii, chiar in mai mare masura) au obtinut ceea ce au vrut, in majoritate: un nou presedinte, radical diferit de predecesorul lui. George Bush a fost considerat de catre unii cel mai prost presedinte american, la propriu si la figurat. De la Barack Obama se asteapta o schimbare de paradigma in politica, societatea si economia americana. Dar si o schimbare in mersul lumii. Israelienii au fost suficient de inteligenti incit sa instituie un armistitiu unilateral in Fisia Gaza cu trei zile inainte de investirea presedintelui Obama. Aceasta insa nu schimba cu nimic rolul major pe care-l va avea presedintele american in managementul situatiei de criza din Orientul Apropriat. De altfel, Obama a anuntat ca aceasta va trebui sa devina o prioritate din prima sa zi de mandat.

George Bush a manifestat pe parcursul celor doua mandate putina aplecare fata de rezolvarea pasnica a conflictului cronicizat dintre israelieni si palestinieni. In viziunea (profund eronata, cum s-a vazut) lui Bush si a neoconservatorilor americani care l-au inspirat, "drumul spre Ierusalim duce prin Bagdad". Politica administratiei republicane in Irak doar a intretinut problemele majore din Irak (cind nu le-a creat de-a-dreptul) si, mai mult, a intarit pozitia Iranului. Potentatii de la Teheran au inarmat si sustinut la rindul lor miscarile Hezbollah si Hamas, ducind la escaladarea conflictului israelo-palestinian. Pe de alta parte, politica republicana de crestere a numarului de soldati americani stationati in Irak, lansata in urma cu un an si jumatate, incepe sa dea roade – astfel ca americanii pot transfera acum controlul unui numar insemnat de teritorii catre guvernul irakian. Ca urmare, ii va fi relativ usor lui Obama de a reduce semnificativ trupele americane din Irak – conform promisiunilor electorale.

In consecinta, administratia Obama se va putea concentra asupra combaterii talibanilor si a retelei Al-Qaida din Afganistan. In aceasta tara, si nu in Irak, s-a delimitat frontul principal in lupta impotriva terorismului islamic. Obama s-a aratat dispus ca, in caz de necesitate, sa duca razboiul dincolo de frontiera cu Pakistanul. Unii analisti politici se tem, in aceste conditii, de un potential dezastru, similar celui inregistrat de administratia Kennedy prin sprijinirea debarcarii anticastristilor in Golful Porcilor din Cuba. Altii se gindesc la numeroasele semiesecuri americane din jungla Vietnamului, pe parcursul anilor saizeci. Din fericire, Obama s-a asigurat de serviciile lui Richard Holbrooke, un "ambasador special" cu experienta in numeroase situatii de criza internationala, inclusiv in Balcani. Se asteapta ca expertiza lui Hoolbroke sa-l determine pe Obama sa nu se aventureze in situatii explozive, lesne de imaginat in zonele tribale din estul Pakistanului.

Observatorii europeni se intreaba care va fi pozitia noului presedinte american fata de aliatii europeni din NATO. George W. Bush prefera sa ia decizii cruciale de politica militara internationala fara consultarea aliatilor. Refuzul sau limitarea la un minimum a contributiilor statelor aliate la razboiul din Irak au fost consecinte logice ale atitudinii americane. Daca Obama va proceda cu mai multa diplomatie fata de reprezentantii NATO din Europa, acestia din urma vor trebui sa prezinte motive foarte temeinice pentru un eventual refuz al angajamentului militar in Orient, alaturi de americani. In plus, dorinta multor cancelarii europene de a-l vedea presedinte la Casa Alba pe Obama s-ar putea sa determine un cost insemnat: imposibilitatea de a refuza, cel putin la inceput, sprijinirea eforturilor militare americane, mai ales daca acestea sint bine fundamentate. De altfel, unul dintre mesajele-cheie ale discursului noului presedinte american este tocmai acesta: numai impreuna putem rezolva marile probleme. Iar agenda lui Obama, spre deosebire de cea a lui Bush, este mult mai familiara europenilor: de la protectia mediului pina la combaterea saraciei.

Un prim pas – mic, dar extrem de incarcat de semnificatie – de ruptura a lui Obama cu era Bush a fost deja facut: noul presedinte a decis inchiderea fara intirziere a lagarului de prizonieri de la Guantanamo, considerat o pata de rusine pe obrazul Americii. Nimic nu a daunat mai mult imaginii Americii decit ignorarea principiilor statului de drept in cursul razboiului impotriva terorismului.

Pe de alta parte, observa comentatorii avizati ai scenei politice internationale, reintoarcerea Statelor Unite la multilateralism reprezinta deocamdata doar o promisiune. Daca aceasta promisiune va fi onorata, nu depinde doar de americani; daca europenii nu vor intreprinde rapid pasi consistenti in directia colaborarii cu Statele Unite si nu isi vor asuma responsabilitati majore – in rezolvarea impreuna a crizei financiare, a conflictului din Orientul Apropriat, a relatiilor tensionate cu Iranul -, America va reactiona. Respectiv se va activa un reflex de superputere: "Daca ei nu vor, atunci vom face totul singuri". Or, de aceasta perspectiva americana europenii s-au saturat in cei opt ani ai administratiei Bush. Este unul dintre motivele pentru care instalarea lui Obama in fotoliul prezidential de martea trecuta a fost sarbatorita cu speranta pe jumatate din mapamond. Replica uneia dintre fiicele noului presedinte in fata colegilor de clasa a facut inconjurul lumii: "Tatal meu este primul presedinte afro-american al Statelor Unite… Ar face bine sa fie si un presedinte bun!".