Numai ochi, peste tot numai ochi

Gindindu-ma la artistii plastici, in minte imi vin cuvintele lui avva Visarion, cel care dobindise, in urma ascezei, dar taumaturgic, putind transforma apa de mare in apa de baut si firele de nisip in boabe de secara. Intrebat ce fel de virtuti trebui sa practice un calugar, avva Visarion obisnuia sa spuna: "Monahului ii este de folos sa fie ca heruvimii sau serafimii: numai ochi, peste tot numai ochi…". Asijderea si pictorii. Sentimentul acesta l-am trait vizitind, intr-o dupa-amiaza, atelierul lui Marcel Pavel. Tacind, ne-am cercetat indelung unul pe altul. Apoi ne-am asezat in folotolii si am continuat sa tacem. In gind, eu l-am intrebat in ce relatii se afla cu vecinii sai, maestrul Dan Hatmanu si autorul Strigatelor, Val Gheorghiu. Mi-a raspuns ca se afla in cele mai bune relatii si ca de ultimul il desparte un perete, in timp ce de primul – doi. L-am mai intrebat, tot in gind, daca pictorii isi fac unul altuia vizite de curtoazie. "Nu, mi-a raspuns. Fiecare pictor e robul atelierului sau. Ne intilnim cel mult pe hol sau pe casa scarilor. Sau la vernisaje. Atelierul e pentru fiecare un altar". Cind m-am ridicat sa plec, mi-am simtit trupul ingreunat de o povara nevazuta. Era insa o greutate placuta, care ma tragea nu in jos, ci in sus. Spre lumina, spre revelatie…

Mergind spre casa, m-am tot gindit la el… Nu posed, desigur, pirghiile critice necesare pentru a decodifica tabloul unui pictor contemporan, care, dupa opinia mea, are multiple straturi de semnificatii. De fapt, arta postmoderna poate fi perceputa ca un bulb de ceapa la care, pe masura ce-l decojesti, dai mereu peste alte "inscrisuri" si alte sensuri, unele venind din dialogul cu trecutul, altele din prezent si altele dintr-un viitor abia prefigurat, ce urmeaza a fi probat; iar atunci cind, inarmat cu rabdare si efort, ajungi la miez, descoperi cu uimire ca bulbul apartine unei alte plante, unui crin imperial, unei splendide begonii sau unui alt regn, necunoscut, dar palpitind de seva. Metaforic vorbind, tot disecind la rece arta, te trezesti in ipostaza unui matematician excentric care incearca sa surprinda intr-o formula misterul vietii. O astfel de intreprindere nu poate fi dusa la bun sfirsit decit apelind la un limbaj de natura alegorica, ce se intersecteaza adeseori cu poezia. Intorcindu-ne acum la pictura lui Marcel Pavel, tind sa cred ca pictorul se straduieste, in arta pe care o practica cu mai multa sau mai putina grandilocventa sau parcimonie (in functie de starea sa interioara), sa transfere anumite trasaturi specific umane in spatiul altor existente. Astfel, contemplindu-i, de pilda, lucrarea Concert, descoperim, nu fara uimire, un nud de femeie translat in interiorul unei frunze, iar alaturi, ca intr-un triptic insolit, miinile si chipul, cu un ochi deschis in gol, privind spre frunza de-alaturi, unde se afla un tors in forma de vioara. Nudurile sale, descompuse in figuri geometrice stranii, prin coloritul lor puternic, te duc cu gindul la frescele maiase. La fel si minotaurii, ce par a-si trage radacinile din vegetatia luxurianta, strivita pe indelete de copitele unor stari sentimentale ambigue, viscerale, care calca totul in picioare… Pentru decriptarea acestor stari, pictorul are de fiecare data grija sa lase la indemina unui privitor atent o cheie de interpretare, cu care, daca stii s-o minuiesti, poti ajunge la concluzii neasteptate. Limbajul sau e unul arhetipal. El vine din zona tulbure a subconstientului, dintr-o anima incarcata. Liniile se combina in figuri simbolice, iar suprafetele isi cauta culoarea in functie de nelinistile si sentimentele pe care eul social, in dialogul sau cu eul profund, le-a pervertit prin intermediul sentimentelor, al halucinatiilor, al transei artistice.  Cercul, triunghiul, patratul, sfera, liniile frinte constituie un alfabet prin care fortele inconstientului incearca sa exprime raportul dintre miscarile ce au loc in interiorul eului profund fata "de importanta obiectelor si a obiectelor pe care le modeleaza". Cercul simbolizeaza, de pilda, orizontul sau ciclul anotimurilor, patratul – stabilitatea, triunghiul cu virful in sus – focul si principiul masculin, iar cel cu virful in jos – apa si femeia… etc… etc… Interprretarile simbolurilor sint la fel de multiple ca si descifrarea horoscopului, iar pictarea unui tablou isi are corespondenta in incantatiile magice pe care le rosteste samanul atunci cind intra in transa, desprinzindu-si talpile de pamint si inaltindu-se in aer. Daca transa magica are drept scop invingerea fortelor raului ce si-au facut salas in sufletul unui bastinas, transa artistica se materializeaza in liniile si culorile asternute pe o suprafata plana. Prestatia samanului are durata efemera, pe cind cea a artistului are menirea sa dureze in timp… Nu am date si nu am discutat cu Marcel Pavel despre tehnica la care apeleaza pictorul in singuratatea muncii sale din atelier… Probabil ca, in functie de starea de care e patruns, foloseste pensula, dar si lama de cutit sau alte instrumente ce-i stau la indemina. Nu stiu cum isi prepara culorile, dar imi inchipui ca adesea acceseaza o metoda veche, pisind intr-un vas de lemn argila amestecata cu diverse plante si uleiuri obtinute prin distilari alchimice multiple. In mintea mea, asociez modul sau de lucru cu practicile folosite de bastinasii din Macondo sau dintr-un alt loc exotic al Americii Latine atunci cind acestia extrag cocaina din frunzele de coca. Frunzele sint tocate marunt, calcate in picioare, apoi macerate in butoaie speciale, in care se toarna benzina sau chiar kerosen, pentru a face decantarea mai usoara… Amestecul e tras la un teasc de lemn, apoi urmeaza distilarea propriu-zisa. Dintr-o cantitate imensa de vegetatie (imagini) se obtine un pumn de praf de culoarea pulberii de luna. Praful, insa, are efecte halucinogene, dilatind simturile si creind alte imagini pe retina, menite sa induca privitorul in transa… "Exista, se stie, doua categorii de coloristi, scrie criticul de arta D.N. Zaharia, referindu-se la pictura lui Marcel Pavel. Unii isi incearca puterile in directia sesizata cindva de Tonitza, de-a exprima totul intr-o singura gama. Altii, dimpotriva, isi deschid paleta unor nerepetabile avasanse de culori, ambitia lor fiind de a obtine armonie in haosul coplesitor. Marcel Pavel face parte, cu siguranta, din aceasta ultima categorie de creatori plastici….". Pictorul e o natura temperamentala nebuloasa, care-si suprima cu greu impulsurile. El lucreaza cu metafore si simboluri ce izvorasc nu dintr-un calcul prealabil, ci din afect. Asternind cu neliniste culorile pe pinza, el asteapta zi de zi, cum spune intr-un scurt poem, "ca departarile din ochii tai/ verzi ca fisticul/ sa se desluseasca intr-o/ primavara cristalina/ precum paharele/ la o logodna tainuita…". De fapt, in acest scurt poem, Marcel Pavel isi defineste chintesenta artei sale. Avem de-a face cu o ars poetica exprimata in citeva cuvinte. Intilnim aici si Inaltarea si Sacrficiul, si Concertul rezonind, intr-o nota voit picassoiana, si Starea euforica, si Spatiul sacru, si Lupta cu ingerii binelui si raului, Alchimistul, precum si Saltimbancul, Fereastra sparta de o apocalipsa de nuduri etc., etc… Intr-adevar, pictorii sint numai ochi, peste tot numai ochi… Nu te poti atinge de ei fara a fi deposedat, daca nu de-o parte din suflet, atunci macar de o parte din privire… Tablourile lor te umplu de lumina…