O amintire cu Teodor Mazilu

duminică, 06 august 2006, 19:21
3 MIN
 O amintire cu Teodor Mazilu

Teodor Mazilu este, probabil, unul dintre cei mai mari dramaturgi romani din toate timpurile. Nu ma sfiesc sa-l asez alaturi de I.L. Caragiale sau Eugen Ionescu. Dramaturgia se studiaza mai putin in scoli si universitati decit celelalte genuri literare din ratiuni pe care nu mi le explic. Una dintre ele este, cred, aceea ca ea este scrisa nu pentru a fi citita, ci pentru a fi jucata. Exista si o categorie de dramaturgi, mari scriitori la rindul lor, care scriu ceea ce se numeste „teatru de lectura”. Unul dintre ei este Camil Petrescu. Piesele lui Camil Petrescu sint imbibate cu indicatii de regie. Sint pe jumatate romane. Puse intre paranteze, indicatiile de regie transforma un text dramatic intr-un spectacol de teatru. La Camil Petrescu, indicatiile de regie sint coplesitoare. Celui care pune piesa in scena, regizorului, i se da mura in gura un spectacol „de gata”. Si bataia de pleoape si tremurul glasului si inrosirea obrazului, totul e scris in indicatiile de regie. Piesele lui Camil Petrescu sint niste povestiri pur si simplu, pe care le poti citi fara a mai avea nevoie de intermediari – regizorul si actorii – care sa le vizualizeze.
La Teodor Mazilu replicile sint totul. Textele pieselor sale sint, ca si la Cehov, dialoguri decupate din viata, ca si cum ai taia cu fierastraul un tablou dintr-un peisaj. E o lume facuta din vorbe care, la rindul lor, par desprinse din paradoxul formulat de Caragiale: „Prostii mor, prostia este nemuritoare”. Iata doar doua titluri din dramaturgia lui Teodor Mazilu: „Prostii sub clar de luna” si „Acesti nebuni fatarnici”. Tema fundamentala a pieselor sale este prostia. Mai bine zis, temele sint prostia si ipocrizia. Teatrul lui Mazilu nu poate fi gustat de oameni care nu sint in stare sa se recunoasca in personajele lui, care nu sint capabili sa recunoasca faptul ca, macar o data in viata, au fost prosti sau ipocriti, chiar daca, in general, sint persoane inteligente si oneste. Chirurgia practicata de Teodor Mazilu e una blinda, ca si a medicului Cehov. E o jupuire de piele fara durere, te obliga nu doar sa te privesti in oglinda in pielea goala, ci chiar fara piele, ca un ecorseu. Dar uneori ne prinde bine, avem nevoie de un studiu anatomic de felul acesta.
Si acum amintirea. Lui Teodor Mazilu i se montase la Iasi, in 1978, piesa de teatru „Acesti nebuni fatarnici”, in regia lui Cristian Hadji-Culea. In februarie 1979, Teatrul National din Iasi a mers in turneu in fosta Germanie de Est, cu doua spectacole: „Acesti nebuni fatarnici” si „Capitanul din Köpenick”, o piesa despre sistemul totalitar, amindoua puse in scena de Cristian Hadji-Culea. Sejurul a fost la Weimar, dar la plecare am innoptat la Berlin. Directorul de atunci al Teatrului National, marele actor Teofil Valcu, stiind ca sint in relatii aproape prietenesti cu Teodor Mazilu si ca, cel putin, ne respectam reciproc, a renuntat la apartamentul de protocol de la hotel, i l-a oferit lui Teodor Mazilu si m-a desemnat sa-i fiu coleg de camera. In ultima seata, la Berlin, Teodor Mazilu mi-a spus ca se duce sa cumpere cadouri sotiei. Ne-am reintilnit pe la ora 22. A scos dintr-o sacosa de piele doua cutii de carton si m-a intrebat, mai inainte de a-l desface: „Am cumparat doua perechi de pantofi. Ti-i arat. Vrei sa-mi spui sincer daca sint frumosi sau uriti?”. Si a desfacut cutiile. Mersesem si eu prin magazine de incaltaminte si prin boutique-uri, dar pantofi atit de uriti nu vazusem nicaieri. „Sa fiu sincer cu adevarat?”. „Da”, mi-a raspuns. „Unde, Dumnezeu, i-ai gasit? Asa de uriti n-am vazut nicaieri”. „La super-market-ul de linga turnul televiziunii. Acolo erau cei mai scumpi”. Raspunsul m-a dezarmat si l-am privit lung pe Teodor Mazilu. Cu o extraordinara candoare, m-a privit in ochi si mi-a spus: „Daca se supara pe mine ca i-am luat pantofi uriti si scumpi, ma duc sa dorm la Mogosoaia”. Pe atunci, Palatul Mogosoaia apartinea Uniunii Scriitorilor.
A fost un om extraordinar de inteligent, de un talent sclipitor, cu un umor inegalabil. Nu cred sa fi facut vreodata rau cuiva. Nu si-a dorit functii si onoruri. Daca ar mai fi trait, ar fi implinit, pe 11 august, 76 de ani.

Comentarii