Caută 
3 MIN
Credeam ca nesimtirea poate fi numai de tip administrativ. I-am intilnit expresiile in atitea rinduri, incit am ajuns s-o tratez ca pe o fatalitate: resemnat si cuminte. Nu poti profera impotriva ploii, de exemplu, desi te simti tentat citeodata. Sau sa faci ca ala (nu-i mai dau numele) care a ordonat ca marea sa fie batuta cu vergile. E la fel de ridicol sa schitezi macar o replica infatuatului de la ghiseu sau cine mai stie de unde, darmite sa te apuci de-o cruciada ori, colea, de-un razboi mai acatarii, cu note prin instante, cu ceva tribunale, dupa tipic. Ridicol, pentru ca – istoria dixit – nu cistigi decit nervi si regrete. In plus, faci astfel publica o penibila inadecvare la realitate.
Dar cazurile de donquijotism in aceasta materie sint, totusi, rarisime, har celor doua decenii de pretinsa democratie, care ne-au inteleptit macar intr-o privinta. Sa vedem ce reactie va avea contribuabilul la o nesimtire, cum sa spun?, mai elevata, mai cu staif, mai cu pretentie metafizica, vezi mata. Genul asta pare ca abia se infiripa: personal, nu l-am intinit decit o singura data, deunazi, stupefiat sa descopar ca se poate, ca sa vezi, si pe la case din astea, cu mot estetic. Sint semne insa ca fenomenul va lua amploare.
E inca o intrebare daca mersul scriitorului la cititor e o treaba intotdeauna placuta perceptiei celui din urma si benefica pe termen lung. Confruntarea cu publicul, cu orice public, presupune o anume tinuta scenica, un fel de charisma, conditie de la care nu excepteaza, din pacate pentru el, nici scriitorul nostru. Poti fi un foarte bun poet, un prozator de prima mina, un dramaturg de rasunet (bovarizez, evident, pentru ca speciile astea ma indoiesc ca le putem ilustra somatic), dar sa ai o prezenta absolut lamentabila. Intre carte si autor – am mai spus-o – sta uneori cite un abis de netrecut. X, de pilda, (evoc un caz real) e un nuvelist pursinge, simti asta si fara a fi, stiu eu, critic sau un familiar al domeniului. Dar nu mi-l inchipui vorbindu-le unor oameni adunati in sala de conferinte a primariei (asta deoarece caminul cultural s-a prefacut de mult in local sau depozit, cind nu e – ca in majoritatea satelor – o ruina). Nu mi-l imaginez, fiindca stiu ce impresie produce un chip umflat de bautura. Si mai stiu ca eu, unul, daca s-ar nimeri sa ma aflu printre ascultatori, as face implozie auzindu-l cum poceste cuvintele, cum siluieste topica, cum batjocoreste pronuntia. N-o sa inteleg niciodata cum pot coabita intr-o singura minte harul cu neglijenta, ce casa face rafinamentul (dovada paginile scrise!) cu abrutizarea (de care poti lua cunostinta dind, apostolic, cu pasul pe la bufetul Uniunii!).
Asta pe de o parte. Pe de alta: cind spunem, actualmente, "cititor", ce avem in vedere? Chiar oameni care citesc, adica deschid ca pe timpuri o carte si n-o lasa din miini decit atunci cind ii ispravesc paginile? Ce sondaj si prospectiune ne indrituiesc sa credem ca himera asta s-a reincarcat, incit s-o putem trata arghezian: pipaind-o si urlind cum ca ar fi?! E, vreau sa zic, o mare doza de naivitate din partea USM (dar nu si a companiei de telefonie mobila care a dat cu banul pentru proiect, adjudecindu-si astfel inca o pista publicitara) sa admita ca la sate, in oraselele de provincie, prin scoli si chiar universitati exista lume sincer interesata sa ne cunoasca scriitorii. Dovedesti interesul acesta (mai mult clinic sau pervers, totusi) doar atunci cind ai citit o carte, doua si parca ai confrunta ce se mai pastreaza in reminiscenta cu realitatea. Ar mai fi un calcul, tot atit de "strategic": mergi la om, ii spui o poezie, scontind sa-l inciti la lectura. Sper sa mai prindem efectele…
Dar Dumnezeu cu ele, cu efectele scontate, cu obiectivele de atins s.a.m.d. In definitiv, nu este chiar atit de rau, daca niste poeti se duc pe socoteala unui monopolist, de pilda la Briceni, si acolo o fac pe grozavii. Cit vreme publicul nu-i huiduieste, se cheama priza ori cam asa ceva. Dar cind publicul in cauza e convocat administrativ si tintuit in sala de teama sa nu se strice cu seful, ma tem ca toate mizele de resuscitare a interesului pentru cartea autohtona (ca si pentru lectura in genere) nu sint decit o cacealma, deloc estetica, autori dumneavoastra…
