O drama si o emotie comuna

Pentru romani, Polonia nu e o tara de la nord, indiferenta si vaga. Trecutul si destinul asemanator ne unesc. E firesc sa privim accidentul de la Smolensk, in care presedintele Lech Kaczinski si-a pierdut viata, cu o enorma, inevitabila simpatie. Cititorii isi amintesc, desigur, ca pentru citeva sute de ani Moldova a avut granita comuna cu tara lesilor. Ca Miron Costin si-a facut studiile la Bar. Ca negustorii mergeau la tirgul din Lvov pentru a-si descarca marfa. Ca in biserica din acelasi oras au fost inmormintati citiva pretendenti la tronul Moldovei (Nicoara Potcoava, daca nu ma insel). Ca una din sotiile lui Alexandru cel Bun se numea Ringalla si era de religie catolica. Nobili poloni din romanele lui Sienkiewicz (figuri reale, totusi) aveau, la rindu-le, ca neveste domnite din tara moldovenilor. Se mai povesteste si de juramintul prestat de Stefan cel Mare ca vasal.

Peste ani, domnitorii Moghilesti au venit la tronul Moldovei cu ajutor lesesc. A existat, de asemenea, un diferend legendar pentru teritoriul Pocutiei, narat in cronici si cartile de istorie. Osteni din armata aceluiasi Alexandru cel Bun au participat, cu siguranta, la batalia de la Grünwald (1410), in care Polonia s-a confruntat cu puterea ordinului teuton. Episodul e descris de Henryk Sienkiewicz, in marele lui roman intitulat Cavalerii teutoni (in original: Krzyzacy, adica Purtatorii de cruce). Istoria comuna a prilejuit, prin urmare, o literatura comuna, in care eroii si locurile se amesteca, iar granitele dispar.

Repet: pentru noi, Polonia nu este o tara indepartata. Ea face parte din imaginarul nostru, asa cum romanii fac parte din imaginarul polonez. Iata basarabenii si moldovenii in descrierea lui Henryk Sienkiewicz: "Nu departe de ei, se aflau cetele nu mai putin fioroase ale basarabenilor cu coarne pe cap, ale moldovenilor pletosi ce purtau, in loc de platose, scinduri desenate stingaci pe piept si pe spate cu strigoi, schelete sau animale…". Imaginarul deformeaza lucrurile si ostenii trimisi in ajutor regelui Wladiyslaw Jagiello de catre Alexandru cel Bun  par mai barbari si mai cumpliti la infatisare decit vor fi fost aievea (erau in realitate la fel de crestini ca si polonezii si nu puteau avea "stigoi" sau insemne pagine pe armuri sau scuturi). S-ar putea ca termeni precum "cumplit" sau "strasnic" sa ne vina din limba polona, iar alti termeni prin intermediul acestei limbi (ma gindesc la suedezul "torg", "tirg", sa zicem). Fireste, literatura romana i-a prezentat la fel de subiectiv pe lesi. As mentiona doar vestita povestire cu titlul Sobieski si romanii, comentata in toate manualele de literatura si subiect de predilectie la bacalaureat.

As observa, in trecere, ca romanul despre "purtatorii de cruce", despre iubirea lui Zbyszko si Danusia lui Jurand, despre moartea reginei Jadwiga de Anjou si despre animozitatea dintre polonezi si teutoni a fost tradus in trei rinduri in limba romana, prima data de G.E. Botez, a doua oara de Telemac Dan si Petru Vintila (versiunea cea mai reusita lierar) si a treia oara, in 2007, de Stan Velea.

Polonia lui Lech Kaczinski e, in consecinta, si Polonia descrisa de Mihail Sadoveanu, iar tarile romane sint si tarile descrise de Henryk Sienkiewicz, in Pan Wolodyjowski, de exemplu. Dar nu e numai atit. Chiar religia are aspecte comune surprinzatoare. In deosebire de ceilalti catolici, polonezii venereaza pe "Bogoroditza" (Maica Domnului), ca si noi, si lasa in penumbra virginitatea maicii lui Iisus Christos (exaltata de catolicii din Apus). Minunata icoana a Maicii Domnului de la manastirea din Czestochwska, Krolowa Polski, Madona neagra, cum a mai fost numita, evocata de acelasi Sienkiewicz in Potopul, e o icoana de stil bizantin, cum sint multe in  bisericile noastre.

Cind istoria si imaginarul se impletesc, simpatia noastra pentru drama prin care trece in aceste zile natiunea poloneza e mai mult decit fireasca.