O zi buna de murit

Cit au fost zilele trecute cu viscol, ninsoare si temperaturi infernale, m-am tot gindit, ca orice animal pitit sub o piatra: oare daca ar fi sa alegi sa mori, ce zi ti-ai alege? Asta pentru ca in acele momente viata pare mai subreda decit oricind in fata elementelor naturii si realizezi cit de aproape sau cit de repede poate veni „sfirsitul programului".

In zilele bune, instinctul de supravietuire nu te mai deranjeaza cu siciielile lui si nu prea ai timp de gindit, de filosofat. Nu ai de ales, cu alte cuvinte. In zilele frumoase traiesti pur si simplu, te bucuri, dai din coada, sari si pupi copacii. In cele rele, cind afara zbirniie streasina, iar casa piriie din incheieturi, ai timp la gura sobei sa cugeti si atunci iti poti propune, iti poti alege un „model" de astfel de zi.

O zi numai buna de murit o fi una ploioasa, pe care iti vine mai usor sa o dai la spate sau una extrem de geroasa? Dar daca iti place ploaia sau sa privesti cerul senin ca sticla intr-o noapte geroasa, ce te faci? Nu, asa nu merge, trebuie sa fii mai pretentios, amice, sa iti placa mai putine lucruri urite (…), altfel nu cred ca vei fi in stare sa iti gasesti vreodata o zi „nepotrivita" si va trebui sa ti se ofere una cadou din oficiu, prin tragere la sorti. Poti fi norocosul cistigator al unei nopti cu tunete si fulgere, in care sa nu dai nici un ciine afara din casa, ori al unei dimineti de mai cu ciripituri vesele de pasarele, miros de pomi infloriti si risete de copii.

Si cum se pare ca vremea geroasa si viscolita se cam duce, si sansa de a-ti gasi o zi "pe plac" se indeparteaza, viata te prinde din ce in ce mai tare in chingi odata cu venirea primaverii. In asemenea momente, sintem cu totii siliti sa ne placa viata, n-avem incotro. E posibil sa mai ai citeva oferte speciale prin martie, poate chiar aprilie, cind ploua si e si frig in acelasi timp, cind poti sa iti alegi baba cu care sa dansezi ultima oara… Dar ce te faci cind si babele alea te inseala si devin frumoase si focoase de-ti vine sa mai traiesti zece vieti, nu una? Iar lucrurile nu se opresc in primavara, ele devin din ce in ce mai… irezistibile si placute vara, cind chiar si noaptea daca mori iti pare rau…

Sint unii care isi pun si problema confortului in respectiva zi, nu doar a momentului. Sa fie cald, frumos si bine, sa iti dai ultima suflare impacat si cu zimbetul pe buze, precum indienii din Americi, dar parerea mea e ca se pacalesc. Intr-o asemenea zi numai de murit nu-ti arde. In coma sa fii, paralizat, sa nu ai decit a zecea parte din simturi, sa nu vezi decit lumini si umbre cu un singur ochi, sa nu mai traiasca decit o singura celula din tine si tot ai vibra ca o trestie fiindca pentru asemenea zile viata merita traita.

Altii nu isi pun problema confortului in ziua mortii neaparat, ci in cea a inmormintarii. Ei vor ca oamenii care vin la ingropaciune sa se simta bine, ca sa poata boci in voie, sa nu ii deranjeze nici o frunza, sa simta durerea din plin. Asta pentru ca sintem cu totii egoisti si vrem ca natura intreaga sa arate cit de rau ii pare ca ne pierde, sa plinga in hohote. O gramada isi doresc, sint sigur, ca o data cu ei sa se lanseze si toate bombele atomice din lume si sa dispara toate lucrurile de pe fata pamintului. Cred ca asta ar fi o optiune generala: impreuna cu mine sa fie un cataclism universal, macar… Doar asa accept, spui „negociatorului", asa mai merge, si pac, semnezi hirtiuta in dreapta jos, linga data.

Ma intreb daca doar indienii aveau ideea asta, sa te hotarasti intr-o zi ca ai trait destul, sa mergi pe un virf de munte, sa te pui jos si sa astepti sa vina. Eu cred ca in interior fiecare isi rezerva mai devreme sau mai tirziu acest gind, aceasta cugetare, fie macar si numai pentru o clipa, intre doua statii de tramvai. E o caracteristica intilnita la mai toate popoarele, asta cred. Omul se satura de trait si vrea o noua aventura, cea a mortii, pe care de multe ori o idolatrizeaza, o vede ca un sfirsit al suferintelor, un inceput al bucuriei sau un prilej si un cadru de a se intilni cu cei dragi plecati inainte.

De pilda, e stiut ca la tara multe dintre femeile trecute de o anumita virsta se gindesc din ce in ce mai mult la moarte, o doresc mai mult decit orice. Viata e un chin ce nu se mai termina. Vadesc o preocupare continua pentru trecerea dincolo si mai ales pentru felul cum se trece. Multe isi fac comanda de haine special pentru eveniment, daca nu cumva au deja garderobe intregi gata sa fie „folosite", altele isi cumpara loc de veci la „fereastra". Moartea a devenit un hobby, singura placere. Cunosc o asemenea doamna care, incepind de la 60 de ani, si-a comandat cite un costum „de murit" in fiecare primavara, tot sperind. Astazi are mai bine de 90 de ani si nu-i mai incap hainele in dulap sau le-au mincat moliile. Poate ca asta o fi unul dintre secretele longevitatii, indiferenta fata de viata. Cu cit iti doresti ceva mai mult, cu atit se indeparteaza, asta e valabil cu orice, inclusiv cu moartea. Ironic, dar adevarat.

La noi, deci, numai femeile isi aleg ziua, barbatii si-o ineaca, probabil din cauza ca ei sint mai fricosi decit femeile si nu vor sa se gindeasca, pur si simplu o asteapta sa vina prin surprindere.

O zi proasta de murit cu siguranta e aceea imediat dinainte sa inceapa o petrecere sau o revolutie eliberatoare, sa se anunte rezultatele alegerilor prezidentiale, sa se nasca un copil sau sa se termine un meci decisiv. Trebuie sa faci tot posibilul sa nu nimeresti un moment asa de prost, ca n-ai sa ti-o ierti niciodata, in vecii vecilor…