Caută 
3 MIN
O corespondenta recenta cu Michel Gavaza, ieseanul stabilit in Franta, unde s-a devotat organizarii unor tabere de creatie artistica la Tour si valorificarii potentialului creator al unor artisti din Est, albumelor dedicate acestor tabere estivale si unor expozitii la Centrul Cultural Roman de la Paris, face ca prezentele de marca sa semene cu o veritabila infuzie sanguina in capilarele interesului occidental pentru artistii cu o circulatie ceva mai discreta. Recent, domnul Gavaza s-a implicat afectiv in realizarea primei retrospective Grigorescu in Franta si aceasta premiera are, intre altele, meritul de a ne uimi. Cum, vom zice, a trebuit sa treaca un secol ca romanii sa inteleaga faptul ca un mare creator cum a fost Grigorescu, produs in parte al mediului artistic francez, sa se reintoarca in spatiul formarii si desavirsirii talentului sau? Cum stim, coleg cu Renoir la Scoala de Belle Arte din Paris, participant la campaniile de lucru la Barbizon, unde era cit pe ce sa se casatoreasca cu una din fiicele reputatului Theodore Rousseau, Grigorescu, achizitionat de Napoleon al III-lea, a ramas acolo aproape un necunoscut. Ciudata pare si indiferenta administratorilor culturii noastre fata de aceasta atit de necesara integrare, de sincronizare culturala cu valorile timpului sau. Eforturile personale ale lui Grigorescu, care a figurat in multe Saloane Oficiale, mentinerea unui atelier la Paris, unde lucra indeosebi iarna, nu i-au asigurat, se pare, cota de interes si nici notorietatea europeana la care avea dreptul, desi a cultivat relatii prietenesti cu critici elvetieni si francezi. Vom zice, iata un destin potrivnic, o defazare fata de confratii de generatie, cu mult mai avantajati in planul recunoasterii valorii. Circulatia unor expozitii tratate ca selectii nationale n-a avut, se pare, darul de a atrage atentia asupra unui creator de inconfundabila statura europeana. Cu atit mai oportuna, deci, initiativa de acum, chiar daca ea vine, vai, cu o aproape incredibila intirziere.
Oricum, prin eforturile conjugate ale Muzeului din Ange si ale Muzeului National de Arta din Bucuresti, zilele trecute s-a deschis, totusi, un fel de retrospectiva Grigorescu in oraselul de pe valea Garonei, in apropiere de Bordeaux. Lucrarile provin din colectia Muzeului din Ange si din patrimoniul romanesc. Interesant de remarcat ca, in timpul sederii in Franta, opere semnate de Grigorescu intrasera in citeva colectii franceze. Astfel, doctorul Louis Brocq, originar din Ange, detinea, alaturi de lucrarile altor artisti, si cinci piese de Grigorescu. Ulterior, muzeul cu pricina a mai primit din partea sotiei colectionarului inca sapte opere ale artistului roman. O alta lucrare provine din donatia doamnei Emanuelle Munteanu, astfel incit Muzeul din Ange detine cea mai mare colectie de Grigorescu din Franta. Daca la acestea mai adaugam inca doua tablouri ale aceluiasi aflate la Muzeul din Lille si una la Barbizon, vom putea considera ca Grigorescu reprezinta o prezenta satisfacatoare in Franta.
Problema poate fi privita, insa, si altfel. E, desigur, important sa fie prezent in provincie, dar si mai important ar fi sa figureze cu o singura lucrare la Luvru. Poate chiar o donatie din partea statului roman, cu una sau doua opere semnificative, din perioada franceza a artistului, ar rezolva o problema de reprezentativitate fireasca. Ange este un oras celebru pentru arta afumarii prunelor, produs scump, considerat un lux. Nu este insa altceva decit un oras cam ca Buhusiul nostru, si el celebru prin rabinul de acolo. Este, oare, suficient?
Aflu de la confratele Michel Gavaza ca la vernisaj au participat cu entuziasm vreo suta cincizeci de persoane. Ma intreb iarasi, este oare suficient pentru a impune cu autoritate profesionala un artist de anvergura nationala? Ma tem ca nu – si impartasesc mihnirea corespondentului francez, care imi atrage atentia ca partea romana a fost la vernisaj foarte discreta numeric si calitativ. Nici macar ambasadorul nostru in Franta nu a participat, trimitind sa-l reprezinte pe consulul Romaniei de la Bordeaux. Se pare ca n-am aflat inca maniera eficienta de a promova valorile mari ale artei nationale in spatiile elevate ale culturii europene si nu numai. Ce sa zic: pictura de Grigorescu intr-un oras celebru prin prunele sale afumate… Oricum, merci, Michel Gavaza!
