Caută 
4 MIN
Dincolo de personalitati si strategii, de combinatii si voturi, delegatii la congresul Partidului Social-Democrat au avut de raspuns la o intrebare esentiala: cum se explica succesiunea de infringeri politice, inclusiv electorale, din ultimii ani? Insa modul in care s-a desfasurat intregul proces i-a privat pe social-democrati de posibilitatea de a avea discutii de substanta. Chiar daca s-au facut destule analize in ultimele saptamini, ar fi trebuit sa existe o deliberare si in cadrul congresului. In mod normal, alegerea unui nou lider ar trebui precedata de cautarea (si gasirea) unei cai de reactie politica. De ridicarea unor probleme de gen "cine sintem?", "ce ne uneste?" sau "ce ar trebui sa facem?". De deliberari pe tema redefinirii ideologice sau a proiectelor de politici publice pentru societate. De reflectii pe tema statutului si asa mai departe.
Sigur ca pina la urma s-ar fi ajuns la persoane, iar pentru multi dintre delegati simpatia fata de lideri ar fi fost oricum decisiva. Dar liderii alesi ar fi plecat la drum cu un mandat mai clar, iar organizatia, in ansamblul ei, s-ar fi intarit. Partidul Social-Democrat este o oligarhie mai concurentiala decit celelalte partide romanesti, dar totusi o oligarhie (ca de altfel toate partidele, inclusiv marile forte politice din Occident). O discutie de fond ar fi imbunatatit si scorul la capitolul controlului exercitat de "baza" partidului asupra liderilor.
Ion Iliescu si alti lideri mai putin implicati in competitia directa sesizasera nevoia unui astfel de proces, insa, dupa cum se stie foarte bine, in decizia de convocare a unui congres rapid si scurt au primat considerentele personale. Sigur ca Mircea Geoana si-a facut propriile calcule – asa cum am vazut, gresite. Insa invingatorul sau de simbata, Victor Ponta, s-a vazut instalat pur si simplu pentru ca este o persoana care promite, fara ca ideile sale, proiectul sau de reformare a partidului si de strategie politica sa fi fost validate in vreun fel de congres.
Este remarcabil modul in care s-au evitat discutiile de substanta, sub pretextul ca aparitia unor proiecte alternative sprijinite pe oameni si competente – "motiunile" – ar duce la fractionarea partidului. Desigur, tabara lui Mircea Geoana a avut in vedere asa ceva, insa motivatia principala a tinut tot de oameni si mai putin de idei. Cit despre noul presedinte, modul in care si-a calculat ascensiunea si identitatea marilor sai sprijinitori ar sugera ca este mai degraba partizanul unui proces decizional inchis, de cabinet.
Excluzind din dezbatere ideile, spectacolul a fost mai sarac, iar demonstratia ca PSD isi revine din socul infringerii, mai putin convingatoare. Chiar daca in viitorul apropiat va fi initiat un proces de redefinire si se va merge catre esenta problemei, noua conducere pleaca, in fapt, cu un mandat incomplet. Presupunind, prin absurd, ca luna viitoare actualul guvern isi pierde majoritatea si PSD ar putea formula pretentii de intrare la guvernare intr-o coalitie, liderii sai nu ar avea un mandat legitim cu privire la ce se poate negocia si ce nu. Sau ca sa ne referim la situatii reale, in prezent nu este clar daca partidul trebuie sa respinga orice masura guvernamentala sau daca le poate accepta pe cele de stinga. Totul ar urma sa se bazeze pe intuitia noii conduceri.
La Congres, incercind sa-si apere functia, Mircea Geoana a dat de inteles ca, in general, totul a mers bine si ca de vina pentru esec au fost ghinionul (n-a mai vorbit despre fraude) si lipsa de implicare a unora dintre colegii de partid. Neinspirata a fost si sugestia ca, fara a face cine stie ce, partidul se afla la 35% in sondaje – deci victoria in alegerile viitoare e aproape sigura, pentru ca guvernul si PDL se vor eroda in lunile si anii ce urmeaza. Asadar, nu e nevoie de alte reforme decit cele pe care le-au demarat el si echipa sa, in 2005.
Adversarii sai au sustinut ca dl. Geoana trebuie sa plece din doua motive: pentru ca a pierdut si e corect sa faca loc altcuiva, dar si pentru ca la nivelul PSD face ravagii criza de autoritate. Victor Ponta este un lider care obtine un scor destul de bun la acest capitol, mai ales prin sustinerea obtinuta din partea vechii ierarhii din anii ’90, si in acelasi timp nu poate fi banuit ca ar fi adeptul unei "contrareforme". Insa capacitatea sa de a mobiliza partidul depinde de modul in care va reusi sa se afirme drept un veritabil lider de stinga, inclusiv oferind raspunsuri la criza de identitate si criza de valori. Altfel, e greu de crezut ca partidul va progresa, chiar daca sedintele vor incepe la timp.
