Pseudoalegeri prezidentiale

Normele se modifica in timpul jocului, Curtea Constitutionala spune ca totul e OK. Regula decizionala la referendum nu mai e neutra in raport cu cele doua alternative – daca vrei cu tot dinadinsul sa dai o interpretare literala, e mai greu sa mentii presedintele in functie, decit sa-l demiti. Este adevarat ca, aici, Curtea nu si-a spus ultimul cuvint, in sensul ca, in cazul unei prezente insuficiente, incercarea adversarilor de a-l mai tine pe tuta pe Basescu ar putea fi blocata. Se pare, insa, ca vom avea parte de o prezenta consistenta, astfel ca verdictul urnelor va fi clar si de necontestat.

In ceea ce priveste partida propriu-zisa, coalitia a parut surprinsa de faptul ca Basescu a transformat disputa intr-una cu Parlamentul, speculind cu singe rece proasta imagine a acestei institutii. Nu avea sens sa se razboiasca cu partidele, pentru ca dorea sa decupeze cit mai mult din electoratul lor – astfel ca a nominalizat doar citeva personalitati, tinte facile. Basescu a cistigat si batalia esentiala a conceptelor-cheie: „oligarhii" sau „cei 322" par a-si fi atins tinta. Cel putin asta sugereaza faptul ca domnul Geoana si alti lideri PSD au incercat sa indrepte cuvintul „oligarhi" contra initiatorului – o tactica total nerecomandata in campanii.. 

Spre surpriza adversarilor, Basescu nu si-a pierdut vremea cu justificari, ci a contraatacat si a emis propriul mesaj, transformind lupta intr-o campanie electorala sui generis, in care a candidat singur. Intrebarea „sinteti de acord cu demiterea…?" s-a transformat in: „il mai vreti…?". Intr-o mare de mesaje negative, Basescu a emis pe final si unul cu tenta pozitiva, raspunzind oarecum curiozitatii publicului interesat si de viata de dupa referendum. Adversarii sai nu au putut coopera – din motive evidente – pentru a crea un tablou similar. Iar perspectiva imediata nu era foarte atractiva: va cerem sa-l dati jos pe Basescu pentru a face peste trei luni alegeri prezidentiale, in care partidul nostru va avea sau va sustine un candidat asupra caruia inca nu ne-am hotarit – dar va asiguram ca totul va fi bine.

Mesajul anti-Basescu a fost diluat si pe fondul nerabdarii si enervarii tot mai evidente in tabara coalitiei, mai ales in ultima parte a campaniei. Gama de optiuni simpla (da sau nu) a facut ca procentul de nehotariti sa fie mic, iar campaniile tind mai degraba sa accentueze intensitatea optiunilor deja formate, decit sa le schimbe. Daca se dorea mobilizarea propriilor simpatizanti, atacurile dure au fost solutia cea buna. Daca s-a dorit recuperarea propriilor simpatizanti sedusi de Basescu, virulenta a fost o idee nefericita. Faptul ca au existat cinci partide, cu cinci mesaje separate (si cu incercari putine si timide de convergenta, exceptind colaborarea PSD-PRM) a produs confuzie si, in plus, a sugerat ca partida se joaca „5 contra 1", accentuind „efectul de victima" care il prinde atit de bine pe Basescu.

Nu era obligatoriu ca lucrurile sa se intimple astfel. Nu este exclus ca suspendarea sa fi fost considerata, initial, un avertisment si o miscare tactica, in vederea reechilibrarii scenei politice. La un moment dat, insa, ea a devenit un scop in sine – si nu reusesc sa inteleg de ce, in conditiile in care riscul era atit de mare. Au existat cel putin doua momente in care se putea face pasul inapoi, inainte ca lucrurile sa scape de sub control: crearea comisiei Voiculescu, respectiv aparitia avizului Curtii Constitutionale. Replierea nu era simpla, in conditiile in care liderii deja mobilizasera baza partidelor, dar era inca posibila. De ce a riscat atit de mult, spre exemplu, dl. Geoana? In caz de victorie, de numele sau va fi legata una dintre marile izbinzi politice postdecembriste, dar ce se va intimpla daca va pierde categoric?

Atunci, presedintele PSD va trebui sa le ofere citeva explicatii colegilor sai mai sceptici. Spre exemplu, nu cumva PSD n-a facut decit sa-si instraineze neutrii si nehotaritii, confruntindu-i cu un referendum, transant si ultimativ, care ii sileste sa se hotarasca repede in ceea ce-l priveste pe presedintele Basescu? Nu cumva sint cam multi alegatorii PSD care pastreaza o anumita simpatie pentru Traian Basescu? Daca tot era sa se ajunga la un dialog de substanta cu seful statului, de ce mai era nevoie de suspendare si de aproape o luna de campanie costisitoare (dincolo de beneficiile remobilizarii organizatiilor)? Cit timp va mai putea continua ambiguitatea in raport cu guvernul Tariceanu? Intrebari similare vor aparea, daca sondajele vor fi confirmate la urne, si in cadrul PNL, PRM, UDMR sau PC. Dat fiind dinamismul mai pronuntat din tabara social-democrata, ele par a fi, in acest caz, mai provocatoare. Pe de alta parte, toate aceste consideratii si intrebari palesc in fata evantaiului de posibilitati deschise de o eventuala infringere a presedintelui: ea ar deschide calea celei mai dure si, probabil, spectaculoase campanii prezidentiale din istoria noastra postdecembrista.