Romanul „impartial”

Rezistent la intemperii, la miscarile tectonice, la schimbarile de statut personal, chiar si la revolutii, romanul impartial e o specie eterna si ubicua, de gasit in toate timpurile si in toate straturile sociale, in toate peisajele, sub toate infatisarile. Batrin sau tinar, femeie ori barbat, e tenace ca musetelul si putin mofturos ca salcimul, care cresc peste tot: adica are nevoie numai de o comunitate, cit de mica, pentru a se manifesta, ca interese personale – slava Domnului!, are oricind si oricite! Ca e mare om politic ori miner, profesor ori taximetrist, scriitor ori jandarm, dresor de lei ori croitoreasa etc., adora jocul dublu sau, mai plastic spus, jucatul la doua (chiar mai multe) capete. E cel care se face frate cu dracul, dar, preocupat de imaginea proprie, de onoarea proprie, in particular te va asigura intotdeauna ca dracul e cam prost!

Pe vremea comunistilor, romanul impartial reusea performanta sa fie mare nomenclaturist PCR si, in acelasi timp, sustinator asiduu si prieten la catarama cu spiritele nonconformiste. Sa fie dizident, dar sa se bucure de tiraje de masa ori sa se plimbe liber prin toata lumea, cind iesirile peste hotare erau interzise. Sa fie "persoana de sprijin" a regimului, totusi sa cultive idei si valori capitaliste, occidentale si prieteni din rindurile contestatarilor dictaturii. Sa ii dispretuiasca profund pe parveniti, dar sa accepte invitatia lor la vinatoare…

In vremurile postrevolutionare, el e un trimestru de stinga, un alt trimestru de dreapta, la final de centru, ciclul putindu-se relua. E vehement anticomunist si antisecurist, dar si prieten si sustinator al fiilor comunistilor ori securistilor infipti in pozitii din care pot veni tot felul de binefaceri. Este impotriva nationalismelor, insa accepta aceeasi distinctie conferita si tartorului nationalismului romanesc. Spune ca noul roman al lui Ixulescu e foarte prost, totusi primeste sa-l lanseze, lansarea fiind un eveniment la care de regula se vorbeste numai de bine, fiindca editorul il organizeaza ca sa vinda cartea, nu s-o faca de rusine! Umbla din protocol in protocol, dar ii vestejeste neobosit pe parvenitii care… umbla din protocol in protocol! Il apreciaza pe Igreculescu in cel mai inalt grad, totusi, daca nimereste in aceeasi incapere cu detractorii acestuia, nu sufla o vorba in apararea lui. Accepta ca Zetulescu e un ticalos, insa nu-l contrazice niciodata, bea linistit in compania lui si chiar pune umarul sa-i sporeasca bunastarea. Ride de cei care primesc panglici si "cocoratii" de la Presedinte, dar cind i se confera si lui, isi ia nevasta de brat si "La Cotroceni, birjar!". Se considera facind parte din elita culturala, totusi ii cautioneaza din greu, prin prezenta cot la cot la tot felul de manifestari, pe impostorii culturali. E vizibil un roman "impartial", dar tuna si fulgera la sindrofii impotriva romanului impartial. Si exemplele pot continua…

Nu mai are importanta daca "impartialitatea" aceasta e voluntara, constienta – semn de cinism ori de oportunism atroce -, sau involuntara, neconstienta – semn de prostie ori detracare. Important e faptul ca nu are moarte, ca la romani exista in proportii uriase, pina la a deveni aproape trasatura specifica, criticata enorm de toti, de-a lungul tuturor timpurilor, dar fara rezultat. Ce sa faci, conationalul nostru nu suporta sa fie… dintr-o bucata, adica sa spuna ce gindeste si sa faca, fie si in parte, ceea ce spune: o asemenea atitudine e pentru el un semn de lipsa de diplomatie (in cel mai bun caz) sau de imaturitate si primitivism (in cel mai rau caz). A fi din doua sau trei bucati, insa – adica a spune una, a gindi alta si a face cu totul alta – e, nu-i asa?, semn de inteligenta, de putere de adaptare, de sociabilitate, de intelepciune, de finete chiar, fiindca, vezi bine, omul e o fiinta superioara, care are acces la limbaj, iar limbajul i "s-a dat" doar pentru a ascunde adevarul! In plus, omul e o fiinta sociala, or numai prostii pot crede ca sinceritatea si franchetea te ajuta acolo unde minciuna, compromisul si duplicitatea fac legea.