Si vitavercea…

Cind un articol oarecare nu convine cuiva, autorul lui e acuzat mai mult sau mai putin fatis ca a raspuns unei "comenzi". Am intilnit acuza de multe, de nenumarate ori. Ultima data, sa zicem, in legatura cu articolul scris zilele trecute despre biroul unui ilustru europarlamentar iesean. Biroul e situat, daca am inteles bine, in spatele unui bloc din Independentei si a fost inchiriat de numitul europarlamentar de la un coleg de partid, pe o suma oarecare de bani. Prea mult, a estimat din priviri gazetarul. Prea putin, aproape pe gratis, a raspuns (pe "forum"!) gazda. Dupa care a conchis sec, cam in chipul urmator: "Nu ma mira atitudinea semnatarului. Se vede de la o posta ca e vorba de un articol comandat". Asa sa fie oare? Intimplarea merita, cred, un scurt comentariu din exterior.

In treacat fie zis, e posibil ca articolul sa nu fi fost ireprosabil. Consimt. E posibil ca autorul sa se fi pripit. Consimt si asta. E posibil sa nu fi discutat cit se cuvine cu miniatul proprietar, de vreme ce acesta a gasit de cuviinta sa dea explicatii amanuntite pe forum (de ce nu in paginile gazetei, nu am priceput…). Accept, in sfirsit, si aceasta posibilitate. Toti sintem supusi greselii.

M-a frapat insa, din capul locului, prezumtia de vinovatie cu care pornea la drum proprietarul. El nu lua in calcul, nici pret de o clipa macar, eventualitatea ca autorul articolului sa fi fost, totusi, in nimicnicia lui, de buna credinta. Nu! Ziaristul raspunsese, prin acest articol, unei comenzi precise din partea dusmanilor. De vreme ce reportajul cu pricina pomenea critic personalitati importante dintr-un anume partid, el fusese comandat, fara putinta de tagada, de partidul celalalt. Nici mai mult, nici mai putin! Succintul argument de mai sus nu mi se pare corect. In primul rind, pentru ca de un tratament similar (uneori chiar mai drastic!) avea (si are) parte, la gazeta, insusi "partidul celalalt". In al doilea rind, fiindca proprietarul nu producea nici o dovada palpabila. Cind acuzi pe cineva ca a fost cumparat de inamic, bine e sa si "probezi" (vorba lui Mircea Sandu). Si, in al treilea rind, pentru ca acest mod de gindire – propriu indeosebi politicienilor romani – e unul perfect maniheist. El poate fi rezumat in formula venerabila: "Cine nu e cu mine e impotriva mea". Acest tip de rationare are pacatul de a fi complet lipsit de nuante: ori negru, ori alb. Pentru politicianul roman (si pentru proprietar), lumea inconjuratoare se imparte in doua: ai nostri si ai lor. Ai nostri sint puri. Ai lor, putrezi. Esti cu mine, trebuie sa ma ridici in slavi. Daca ma critici, esti musai de-al lor. Asadar, ceea ce mi-a sarit in ochi, in comentariul de pe forum, a fost neintirziat "prezumtia de vinavatie". In mintea politicianului roman, nici un articol din cuprinsul ziarelor nu e inocent. Toate depind de o comanda.

Exista si situatii echivoce, in care gindirea politicianului (foarte rapida de felul ei, instantanee chiar, nimic de zis) ar trebui sa se descurce mai greu. Scrii, de-o pilda, ca ambele partide joaca murdar in campania electorala. Ca exista reguli si limite. Dezaprobi ferm caricaturile la adresa unor lideri PD-L si, in acelasi timp, gasesti ca unele acuze personale la adesa unor lideri PSD nu au temei. In acest caz de ambiguitate, politicianul local ar trebui sa aiba oarecari dificultati, sa se poticneasca. Am constatat, fara mare uimire, ca nu are. Nu se poticneste! Pedelistul iti reproseaza feroce ca ai scris la comanda PSD. Si vitavercea: pesedistul stie precis ca ai scris la porunca PD-L-ului. Si unul, si celalalt te acopera cu sarcasme. In ochii tuturor, esti vinovat.

Singura modalitate corecta de a scrie, dupa sufletul si viziunea acestor indivizi prea grabiti in a categorisi pe gazetari ca vinduti si hotomani, e articolul laudativ, articolul de slava fierbinte, articolul prabusit in brinci de admiratie. Numai acesta nu ar raspunde vreunei comenzi…

Publicitate și alte recomandări video