Un aristocrat in blugi

Editorialisti si blogg-eri si-au publicat luni si marti pareri, impresii, amintiri despre Florian Pittis. Disparitia sa a creat emotie. Il regreta oamenii de teatru, cei pasionati de rock, publicul lor si publicul care l-a urmarit in spectacolele televizate de divertisment, in spectacolele de muzica si poezie, care i-a ascultat vocea in emisiunile de radio si televiziune.
Dorinta (si obligatia) jurnalistului de a scrie repede despre Florian Pittis a dezvaluit nu numai superficialitate (de-ar fi fost doar atit!), ci si lipsa de cultura, lipsa de informatie. Adrian Schiop, spre exemplu, scria in "Romania libera": "…poate mai importanta decit cariera teatrala e activitatea din domeniul muzical". Aceste citeva cuvinte publicate intr-un cotidian important intaresc ideea multora ca nu teatrul a fost una din laturile definitorii ale destinului lui Florian Pittis, ci muzica rock-folk. Si mai acrediteaza ideea ca vizibilitatea cea mai mare oglindeste, pe masura, valoarea cuiva.
Probabil ca lista completa a rolurilor memorabile jucate de Florian Pittis ar fi semnificativa, dar sint suficiente acum doua titluri: "Sluga la doi stapini", de Goldoni si "Lungul drum al zilei catre noapte", de Eugen O’Neil. Epocile diferite in care au tait autorii impun viziuni, chipuri, joc scenic antagonist, pe masura antagonismului dintre comedie si drama, celor doua texte lipsindu-le interferentele de gen. Urmarite la distante mari de timp, revazute relativ recent, cele doua spectacole mi-au lasat amintiri puternice, pentru ca alaturi de Petre Gheorghiu, Ion Caramitru, Mariana Mihut (Goldoni) si Toma Caragiu (O’Neil), Florian Pittis era stralucitor. Personajele sale aveau viata, convingeau, se cufundau cind in joaca aparent simplista a bufonului, cind in zbaterea tragica a fiului. Pe scena ori in studioul de televiziune, Florian Pittis fascina prin miscare, prin gest, reusind sa treaca in fapt crezul sau despre menirea actorului: "Actorul stabileste puntea de legatura, in seara asta, cu publicul asta, si nu cu un public ideal, cind se face un moment de liniste si publicul respira pentru ca ii dau eu voie. Atunci il atingi pe Dumnezeu, pur si simplu".
Se vorbeste zilele acestea, cu dreptate, despre vocea inconfundabila prin care Florian Pittis dadea expresie, importanta, sens superior textelor literare, despre epoci istorice si chiar celor citeva cuvinte dintr-o reclama oarecare. Cred ca inteligenta si disponibilitatile sale naturale au fost completate de educatia in Institutul de arta teatrala si cinematografica. Generatia interbelica de actori romani a fost formata sa dea atentie primordiala dictiei, rostirii, cuvintul avind pentru ei o prezenta aproape fizica. Poate ca interpretarea unor actori mari din acea generatie, ascultata astazi la radio sau pe discuri, ni se pare usor grandilocventa, patetica, redundanta. Dar personajele nevazute au consistenta, vocile descriu aproape deplin chipurile, caracterul, intimplarile pe care le traiesc fapturile imaginate de autor. Ion Manolescu, Gheorghe Storin, George Vraca, Lucia Sturdza Bulandra, George Marutza, Aura Buzescu au fost modele pentru Mircea Albulescu, Gheorghe Cozorici, Amza Pellea, Silvia Popovici, Silviu Stanculescu si intreaga generatie care a absolvit in 1956. Peste ani, Florian Pittis a absolvit si el Institutul, ca sef de promotie, insuflind personajelor sale modernitatea timpului sau, sporindu-le farmecul si misterul datorita improvizatiei si pantomimei – transformate in tehnica si arta scenica ale actorului.
Si despre pasiunea sa pentru muzica rock-folk se pot spune multe – inca aproape nestiute. Poate cel mai important de retinut este ca, pentru el, rock-folk-ul nu a fost o simpla culegere de cintece, doar o stare speciala, de evaziune si revolta in anii constringerilor ideologice comuniste. La fel ca inaintasul sau in acest domeniu – Cornel Chiriac – (desi erau cam de aceeasi virsta), Florian Pittis a citit multa literatura americana din secolul al XX-lea, a tradus versurile cintecelor, a inteles universul social-politic din deceniul sapte, si astfel a putut rezona in deplina cunostinta de cauza cu idealurile generatiei flower-power, reprezentata de Bob Dylan, Pink Floyd, Melanie, a preluat nu numai elementele exterioare tipice acelei generatii (blugi, camasi inflorate, plete), dar si crezul ei despre viata, despre munca. O conceptie ramasa valabil-creatoare pentru Florian Pittis – ajuns la virsta de 60 de ani:
"Generatia hippies mi-a dat ideea de cultura alternativa. Ideea cea mare e transformarea notiunii de munca, in notiunea de joc. Tratezi munca asa cum tratezi un joc, si jocul inseamna distractie. Daca nu e placere, nu e joc, si daca nu e joc, degeaba e munca. Nu trebuie sa te chinui, trebuie sa faci ce ti-e la indemina si ce-ti face placere".
La fel ca inaintasul sau, Cornel Chiriac, Florian Pittis a fost un indrumator al publicului spre valorile unanim acceptate ale muzicii rock. Prezentarile sustinute in anii 1972 – 1989 in emisiunea Radiodifuziunii Romane "Clubul curiosilor", orientarea pe care a dat-o aceluiasi post, "Romania Tineret", emisiunile "Pittis Show" din fiecare miez de duminica noaptea constituie fapte de cultura ce nu pot fi uitate. Si chiar daca postul de radio pe internet nu este, deocamdata, accesibil tuturor, aceasta ultima realizare a sa, de care era foarte mindru, ramine inca o dovada a spiritului tinar, care l-a caracterizat o viata.
Florian Pittis a fost un alt fel de tinar si nelinistit, care a raspuns simplu si pilduitor la intrebarea "de ce sinteti nemultumit?". "Pentru ca se poate mai mult!"