Un calus avant la lettre

Ziarist? Ori curea de transmisie a sfintelor minciuni liberal-democrate? („Sfinte", fiindca servesc cauzei, of course, intretin frenezia votantilor, innobileaza fanatismul de partid si justifica necontenit atit de profitabila polarizare a lumii asteia: lucrativ, deci, cit cuprinde acceptia coalitiei de guvernare in aceste zile fierbinti, de dinaintea referendumului).

Reluind: spirit integru, independent, judecind pe cont propriu, conform  singurului principiu pe care nu-l negociezi nici cu Dumnezeu – adevarul – sau portavoce, masina de exprimat, ba nu: de ambalat, imbalsamat si edulcorat pohta lupilor cu chip doctrinar?

De fapt, ce tot complic eu, in mod inutil, o alternativa simplisima, daca stai s-o iei la bani marunti, si anume: demnitate si servitute? Caci asta e dilema (de cumva, grea ca o lespede mortuara, aporia) momentului actual in presa basarabeana. Asa cum a apucat sa se ridice copacel, draga doamne, sau, oho, ditamai vedeta, semnind aproape cotidian, vezi dumneata, comparind impozant pe micul ecran si opinind de acolo cu aplombul inerent, jurnalistul nostru are de ales intre fi om (ceea inseamna, dupa caz, a ramine sau, mai anevoios, a (re)deveni) ori canalie.

Zic „are de ales" si, iertati-ma, ca imi vine greu sa ma abtin, fiindca tocmai acum ma surprinde ilaritatea formulei, ma umfla risul. De ales?! A alege presupune, implicit, si posibilitatea de a exercita: optez pentru ceva anume, sigur, apriori, ca pot practica optiunea respectiva, ca o pot pune la treaba. Altfel e ca si cum ai alege o stea de pe firmament: sublim, dar total ineficace. Alegerea, pentru a nu ramine o penibila figura de stil, o vorba de claca, trebuie sa aiba si o valoare practica, sa fie tranzitiva. Libertatea de alegere (si al sau corelativ: libertatea de expresie) e fatalmente o demagogie in lipsa unei pirghii de transfigurare. Si a unor conditii propice: sa nu uitam.

Mi-am amintit cu aceasta ocazie de reportajul pe care il publica acum vreun an, de nu ma insel, „Timpul", despre descinderea la Balti a ministrului Justitiei, Alexandru Tanase, intimplator si fiul directorului amintitei publicatii. Amanuntele imi scapa, dar nici nu au prea multa importanta, la o adica. Principial (si stupefiant, cind stai bine sa te gindesti) este ca textul cu pricina – redactat in termenii folositi odinioara la evocarea „vizitelor de lucru" efectuate de inaltii cinovnici de partid – apare in foaia lu’ tatine-su si contine, pe deasupra (asa, ca sa fie tacimul complet), si un amplu citat din… Cine credeti, domniile voastre? Pai, chiar din nepotul deontologicului director si editorialist, nepot in etate de… clasa a doua.

Un minim obraz ar fi impus repudierea chiar ideii in sine. Dar de unde nu-i… apare discretia obscenitatii in ordine etica si a jemanfisismului editorial.

Culmea e ca toata aceasta desantare a cunoscut, saptamina trecuta, o decantare asa-zicind teoretica, s-a sumetit sa intre in pielea unui principiu de conduita! Sa rezum ideea celui pe care Vlad Pohila il situa, mai an, cu ocazia nu mai tin minte carui jubileu, atentie mare! – in descendenta lui Hasdeu: nu ne putem ingadui sa spunem chiar tot ce credem despre AIE, ca sa nu le ridicam astfel, comunistilor, mingea la plasa. Cu alte cuvinte, sa servim democratia prin ocultarea partiala (bine ca nu integrala!) a adevarului. Sa comunicam partea roz, festiva, triumfala; aspectele purulente, zonele putrefacte le dam la elipsa, le particularizam prin exhaustive puncte de suspensie.

Daca trocul acesta ni l-ar fi propus vreun amarit de purtator de cuvint, treaca-mearga: pupincurismul e clauza din filigranul oricarei fise de post din sistemul administrarii publice locale. Dar cind insusi ciinele de paza al societatii ajunge sa graiasca atit de mieros, alias sa debiteze idei atit de onctuoase, te intrebi daca intr-adevar e ciine, precum se pretinde (mai cu seama in perioadele campaniilor de abonare), si nu un secretar mai truculent, insarcinat (de PLDM) cu propaganda.

Bine, o sa ocultam noi, o sa mintim prin omisiune si poate ca astfel izbutim cu totii – hei-rup! – sa garam PCRM-ul pe linie moarta. Dar nu ne punem astfel, avant la lettre si inca de buna voie si nesiliti de nimeni, un calus in gura? „Problema este ca toate criticile de dupa alegerile din toamna nu vor avea absolut nici o valoare, intrucit nimic din ce vom spune atunci nu va mai conta pentru invingatori. Moravurile si reflexele celor care ajung la guvernare, indiferent de culoarea politica, sint izbitor de asemanatoare" (Constantin Cheianu dixit, „Timpul", 23 iulie 2010)…